Pe aceeași temă
Presedintele Klaus Iohannis a ridicat problema aderarii Bucurestiului la spatiul Schengen, in cadrul intalnirii oficiale cu omologul sau francez Francois Hollande. “Am solicitat sprijinul Frantei pentru aderarea la Schengen”, a spus Iohannis, in cadrul unei conferinte de presa comuna cu Hollande. Iohannis face marti o vizita oficiala in Franta, la invitatia presedintelui Francois Hollande.
(Foto: Administratia Prezidentiala)
Declaratii Francois Hollande (preluare Hotnews):
- Istoria trece si prin limba, pentru ca Romania este o tara francofona
- Franceza este foarte privilegiata si ii multumesc inca o data dlui presedinte
- Am evocat mai multe subiecte politice: UE, drumul pe care sintem angajati impreuna. Joi vom avea Consiliul European si vom aborda subiecte importante, precum securitatea
- Ne-am pus de acord ca la acest Consiliu sa ne punem de acord in privinta controlarii pasagerilor liniilor aeriene, precum si controlul site-urilor teroriste
- Schengen: Vreau ca joi, la Consiliul European, sa putem sa ne coordonam pe toate dispozitiile privind frontierele pentru a putea preveni plecarile unor combatanti in strainatate
- Am abordat subiectul Ucraina: Romania are frontiera comuna, iar Franta s-a angajat cu Germania intr-o initiativa care maine sper ca-si va dovedi eficacitatea la Minsk
-
Azi au avut loc batalii in estul Ucrainei, cu victime; civilii traiesc un calvar. Vom face tot posibilul si vom fi activi pana in ultimul moment al intalnirii de maine ca sa ajungem la un acord
- Cu totii avem interesul sa ajungem la un acord. Impreuna ca cancelarul Merkel, mergem la Minsk cu convingerea ca vom reusi, dar nu suntem siguri
- Am vb cu dl Iohannis si despre economie. Franta e prezenta in Romania si dorim sa amplificam aceasta prezenta
- Este in interesul ambelor tari sa continuam relatiile, balanta comerciala a Frantei are de beneficiat: infrastructura, energie nucleara, noile tehnologii, aparare, autostrazi. Sunt sigur ca vizita presedintelui ne va permite sa facem mai multe in acest sens
- In plan cultural avem o multime de schimburi si proiecte. Anul 2018 il dorim foarte bine marcat, pentru ca este centenarul Romaniei moderne, iar in Franta vom avea o mare mobilizare pentru a celebra acest moment
- Am abordat si subiectul sensibil al romilor. De ceva timp avem o cooperare politieneasca foarte stransa
- Dl presedinte si cu mine vom continua aceasta mobilizare. In Franta sunt ofiteri de politie romani care combat impreuna cu politistii locali retelele de trafic
- Este important sa il avem pe dl presedinte Iohannis aici, el este un factor de unitate pentru Romania acum
Declaratii Klaus Iohannis:
- Ma bucur ca ma aflu astazi aici. Invitatia pe care mi-ati adresat-o constituie un simbol puternic al relatiei bilaterale
- M-am bucurat ca la aceasta prima discutie a fost posibil sa participe si dl ministru de Externe, si ministrul Economiei
- Am fost satisfacut de substanta discutiilor
- Relatia bilaterala se dezvolta atit in jurul unei importante relatii politice, cit si in jurul cooperarii sectoriale dinamice
- Am reafirmat dorinta de dezvoltare a relatiei bilaterale, inclusiv in cadru european
- V-am adresat, dle presedinte, invitatia de a veni in Romania si sper ca acest lucru sa fie posibil cit de curind
-
Cooperarea economica se bazeaza pe dorinta de a aprofunda schimburile economice
- Un aspect important e cel al imaginii Romaniei si comunitatii de romani in Franta. Sintem increzatori ca fapte izolate nu pot avea un efect negativ de durata asupra unei lungi istorii de colaborare
- Am solicitat dlui presdinte Hollande sprijin in combaterea oricarui discurs ce reduce o relatie solida la clisee
- Am solicitat sprijinul Frantei pentru aderarea la Schengen. Am exprimat speranta ca o decizie va putea fi luata cit mai repede
- Sporirea eforturilor comune in cooperarea anti-terorism
- Am trecut in revista evolutiile preocupante din Ucraina si modalitatile de apropiere a unor state de UE
- Republica Moldova ramane o prioritate majora pentru Romania
- Am discutat despre Ucraina: am reiterat sustinerea ferma a Romaniei pentru suveranitatea si integritatea teritoriala a Ucrainei
- Am discutat despre consolidarea cresterii economice in UE; am exprimat sprijinul Romaniei pentru prioritatile de pe agenda strategica a UE, printre care si scaderea somajului
- Vom avea prilejul sa reluam aceste apecte atit in discutiile de azi cu inalti demnitari francezi, cit si in viitoarele discutii la cel mai inalt nivel
- Acesta este si un mod de a sublinia faptul ca voi continua sa consider relatia cu Franta drept o prioritate din care va decurge firesc necesitatea asigurarii unui dialog permanent
Imagini video cu primirea lui Klaus Iohannis la Palatul Elysee: