FRANŢA cere ajutorul GERMANIEI şi al MARII BRITANII pentru a limita pedeapsa impusă BNP de SUA

P.c. | 24.06.2014

Pe aceeași temă

Franta încearcă să obţină sprijinul Germaniei şi al altor parteneri europeni pentru a limita penalităţile pe care SUA le vor impune BNP Paribas, afirmând că acţiunile "disproporţionate" împotriva celei mai mari bănci franceze ar putea reprezenta un risc sistemic pentru sectorul bancar. Sanctiunile impus de SUA sunt cauzate de faptul că banca franceză a intermediat tranzacţii de zeci de miliarde de dolari, cu ţări aflate sub sancţiuni SUA,  în special cu Sudanul, relateaza Mediafax.

 

Preşedintele francez, Francois Hollande, a discutat cazul cu cancelarul german Angela Merkel, în timp ce miniştri francezi au abordat subiectul cu mai multe guverne europene, inclusiv cu cel al Marii Britanii, a declarat un oficial francez pentru cotidianul Financial Times.

 

Manevrele diplomatice ale Franţei vin în contextul conturării unui acord amiabil între BNP şi autorităţile americane, care ar putea fi anunţat chiar de săptămâna următoare.

 

Banca va plăti probabil penalităţi de 8-9 miliarde de dolari, îşi va recunoaşte vinovăţia şi va accepta să concedieze mai multe zeci de angajaţi, dintre care mulţi deja au părăsit instituţia de credit, au declarat surse apropiate situaţiei.

 

CITITI SISUA cer BANCII BNP Paribas 10 MILIARDE de dolari pentru NERESPECTAREA unor EMBARGOURI

 

Autorităţile americane vor să impună şi o interdicţie temporară băncii în privinţa cliringului tranzacţiilor în dolari - o componentă semnificativă a afacerilor internaţionale ale BNP. Discuţiile continuă asupra modului în care vor funcţiona aceste sancţiuni, întrucât autorităţile din SUA nu vor să fie afectată reţeaua mare de retail a BNP în SUA, BancWest, au spus sursele.

 

Banca încearcă să convingă statul american să i se permită să efectueze operaţiunile de cliring (compensare a tranzacţiilor) prin intermediul altor bănci. Departamentul pentru Servicii Financiare al statului New York susţine suspendarea capacităţii BNP de cliring în dolari pentru a evita o sancţiune mai dură, respectiv revocarea licenţei bancare în SUA.

 

Departamentul Justiţiei din SUA vrea sancţiuni mai dure pentru BNP faţă de alte bănci care au închis investigaţii similare prin acorduri amiabile, precum HSBC şi ING, deoarace banca franceză a intermediat tranzacţii cu valoare mult mai mare cu ţări aflate sub sancţiuni SUA, de zeci de miliarde de dolari, în special cu Sudanul.

 

Franţa a avertizat că penalităţile care vor fi impuse BNP ar putea afecta discuţiile UE - SUA asupra unui acord comercial transatlantic. De asemenea, guvernul de la Paris este pregătit să sesizeze autorităţile financiare internaţionale şi să susţină reducerea importanţei dolarului în tranzacţiile comerciale internaţionale, însă acţiunile depind de amploarea pedepsei pentru BNP.

 

Un oficial francez a declarat că situaţia BNP a fost discutată pe larg de către autorităţile de reglementare şi de către băncile centrale din Europa, inclusiv de către Banca Centrală Europeană.

 

"Toată lumea vorbeşte despre asta", a spus oficialul, adăugând că mai multe bănci europene, printre care Deutsche Bank şi Commerzbank, din Germania, precum şi UniCredit, din Italia, fac obiectul unor investigaţii similare cu cea care vizează BNP.

 

Băncile germane sunt îngrijorate că ar fi încălcat posibile sancţiuni decise de SUA împotriva Iranului. De asemenea, unele instituţii de credit se tem că BCE va include riscul unor viitoare amenzi în testele de stres care vor fi derulate în această vară.

 

Asociaţia băncilor germane a afirmat că organizaţia se află în contact cu guvernul german asupra chestiunii unor eventuale sancţiuni din partea SUA.

 

Preşedintele francez a ridicat problema BNP în mai multe rânduri cu omologul său american, Barack Obama, însă preşedintele SUA a respins această abordare cel mai recent în luna iunie, afirmând că nu este treaba lui "să-l sune pe procurorul general"

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22