Pe aceeași temă
Circa 2.300 de persoane au rămas blocate în noaptea de sâmbătă spre duminică în două TGV-uri care asigurau legătura între Paris și Nisa, în sudul Franței, în urma unei pene de curent, informează AFP, citata de Agerpres.
'SNCF va depune plângere, 2.300 de călători blocați, pur și simplu nu este acceptabil', a declarat un purtător de cuvânt al companiei de transport feroviar din Franța.
Noaptea 'a fost dificilă pentru călători', a adăugat purtătorul de cuvânt, subliniind că gestionarea acestui incident a fost îngreunată de greva care afectează de marți traficul feroviar în Franța.
'La plecare atmosfera era bună în tren, apoi s-a înrăutățit. Cu toții aveam multe bagaje și trenul era supraîncărcat' din cauza grevei SNCF, a afirmat Viviane, o pensionară în vârstă de 70 de ani.
Pentru Sudarshan, un turist indian de 35 de ani, a fost 'un coșmar: nu ni s-au oferit informații, pentru că nu au fost mesaje în limba engleză. Nu aș recomanda nimănui să călătorească cu trenul în Europa, mi-a amintit de trenurile indiene!', a spus el.