Franța: Partidul extremist Frontul Naţional se clasează pe primul loc în sondaje

F.m. | 10.10.2013

Pe aceeași temă

Formaţiunea naţionalistă şi xenofobă franceză Frontul Naţional se clasează pe primul loc în intenţiile de vot înaintea scrutinului europarlamentar din 2014, devansând pentru prima dată mişcarea de centru-dreapta UMP şi Partidul Socialist, aflat la guvernare, relatează publicaţia Nouvel Observateur, potrivit Mediafax.
 
 
 
 
Potrivit unui sondaj efectuat de Institutul Ifop la comanda publicaţiei Nouvel Observateur, 24% dintre francezi intenţionează să voteze cu formaţiunea naţionalistă şi xenofobă Frontul Naţional în scrutinul europarlamentar din mai 2014. Pe locul doi în preferinţele electorale se clasează Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP, centru-dreapta), cu 22%, în timp ce socialiştii (PS), aflaţi la guvernare, sunt creditaţi doar cu 19%.
 
"Pentru prima dată într-un sondaj de opinie realizat înaintea unui scrutin cu caracter naţional, Frontul Naţional devansează clar atât Partidul Socialist, cât şi Uniunea pentru o Mişcare Populară", explică institutul de sondaje.

 

Frontul Naţional a obţinut doar 6,34% din voturi în scrutinul europarlamentar din 2009.
 
În acest context, liderul formaţiunii naţionaliste şi xenofobe, Marine Le Pen, a declarat că este pregătită să candideze pentru funcţia de preşedinte al Franţei.
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22