Francois HOLLANDE il va INTALNI pe Vladimir PUTIN pe 6 iunie in Franta

P.c. | 28.05.2014

Pe aceeași temă

Președintele francez Francois Hollande se va intalni cu Vladimir Putin cu ocazia ceremoniilor de comemorare a Debarcării Aliaților în Normandia la 6 iunie, relateaza Agerpres. Principalul subiect al discutiilor va fi criza ucraineana si recunoasterea de catre Rusia a noului presedinte Petro Poroshenko.

 

"L-am invitat pe Putin la 6 iunie" și "vom avea discuții" mai ales asupra crizei din Ucraina, a declarat Hollande după summitul UE de la Bruxelles. El a estimat că președintele rus ar trebui "acum să-l recunoască" pe președintele ucrainean Petro Poroșenko, ales duminică, "și să facă totul pentru dezescaladare" în Ucraina.

 

La 24 mai, Putin a declarat că este gata să se întâlnească cu Hollande pentru "a discuta chestiuni legate de relațiile bilaterale, pe ordinea de zi internațională", amintește AFP. Prezența lui Putin la ceremoniile de la 6 iunie în Normandia a fost confirmată la începutul acestei luni, Parisul indicând că își menține invitația în ciuda accesului fără precedent de tensiune de la Războiul Rece între Rusia și Occident.

 

Aceste ceremonii vor avea loc imediat după un summit G7 care se va ține la Bruxelles, după decizia occidentalilor de a anula G8 de la Soci și suspenda Rusia din acest grup în urma anexării Crimeii de către Rusia. Casa Albă a declarat la rândul ei că nu sunt planuri pentru o întâlnire tete-a-tete între președintele american Barack Obama și Vladimir Putin.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22