François Hollande: Uniunea Europeană a devenit DE NEINTELES. Aşa ceva NU MAI POATE CONTINUA

T. D. | 27.05.2014

Pe aceeași temă

Presedintele francez, François Hollande, a declarat luni ca Uniunea Europeana “a devenit de neinteles” si ca trebuie ”sa se retraga de acolo unde nu este nevoie de ea”. Declaratiile vin in contextul in care, in Franta, extrema dreapta a obtinut un succes important la alegerile europarlamentare, relateaza AFP, conform mediafax.

"Europa a devenit (...), sincer să fiu, de neînţeles, chiar şi pentru state", a spus François Hollande.

"Aşa ceva nu mai poate dura. Europa trebuie să fie simplă, clară, pentru a fi eficientă acolo unde trebuie, şi să se retragă de acolo unde nu este nevoie de ea", a adăugat el.

CITESTE SI: In GERMANIA, NEO-NAZISTII NPD intra in Parlamentul European, in urma alegerilor europarlamentare

Uniunea Europeană "a reuşit de doi ani să treacă peste criza din zona euro (...), dar cu un preţ: cel al unei austerităţi care a sfârşit prin a descuraja popoarele", a declarat preşedintele francez.

"Mâine, la Consiliul European, voi reafirma că prioritare sunt creşterea, crearea locurilor de muncă, investiţiile", a continuat el.

În opinia sa, "Europa nu poate să meargă înainte fără Franţa, iar viitorul Franţei este în Europa". "Eu sunt european", a spus el. "Datoria mea este să reformez Franţa şi să reorientez Europa", a subliniat Hollande.

CITESTE SI: New York Times: Extrema dreapta din Europa e intr-o curioasa ALIANTA cu cea stinga in SIMPATIA pentru PUTIN si suspiciunea fata de Washington

Triumful Frontului Naţional din Franţa, care a înregistrat un scor istoric de 25,4% în alegerile europarlamentare de duminică, este apreciat ca un seism politic ce simbolizează ascensiunea extremei drepte şi eurofobilor în Uniunea Europeană, chiar dacă dreapta conservatoare a obţinut cele mai multe mandate în Parlamentul European, mai arata sursa citata.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22