Frankfurter Allgemeine Zeitung. Ecaterina Andronescu acuzata ca ar fi PLAGIAT intr-o lucrare stiintifica din anul 2003

Fara Autor | 29.11.2012

Pe aceeași temă

Cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung semnaleaza joi, citand site-ul Integru.org, ca Ecaterina Andronescu, ministru al Educatiei in cabinetul Ponta, a fost descoperita cu pasaje copiate in publicatiile sale stiintifice. Este vorba despre o lucrare la care Andronescu este coautoare, inclusa pe lista publicatiilor sale stiintifice din CV, publicata in revista “Analytical Chemistry” intitulat “Synthesis of TBP-Based Ferrofluids“ , si care ar fi un PLAGIAT dincolo de orice indoiala. Potrivit integru.org, articolul in cauza semnat de Ecaterina Andronescu si Aurelia Cristina Nichifor a fost analizat de oameni de stiinta din Germania, Canada, Marea Britanie si SUA, care l-au comparat cu sursele si au ajuns la concluzia ca autorii nu au respectat normele etice ale activitatii stiintifice. Mai mult, in articolul plagiat sint utilizate chiar si imagini din alte publicatii fara acordul surse.

 

Frankfurter Allgemeine Zeitung preia articolul analizat de integru.org, platforma care si-a dedicat activitatea integritatii academice din Romania, care arata ca este vorba de un plagiat evident. CITESTE AICI ARTICOLUL DIN FAZ.

 

 

Sint comparate, ca si in cazul plagiatului lui Victor Ponta, textele dupa care Ecaterina Andronescu s-a inspirat si care POT FI CITITE mai jos.

 

Cel mai izbitor lucru in acest caz (dupa cum arata imaginile de mai sus) este re-folosirea unei imagini din 1993 si incercarea autoarelor de a masca falsul prin latirea orizontala a imaginii. Totusi, numarul  unic de inregistrare a imaginii pe microscop este acelasi pe ambele imagini. Site-ul integru.org a post-procesat imaginea din 2003, iar rezultatul sugereaza ca continutul ambelor imagini este acelasi.

 

Afacerea in care e implicata Ecaterina Andronescu dateaza tot din anul 2003 cand era si ministru al Educatiei in guvernul Nastase si decan al Facultatii pentru Chimie Industriala din cadrul Universitatii Politehnice.

Un articol de cinci pagini din revista “Analytical Chemistry” intitulat “Synthesis of TBP-Based Ferrofluids“ descrie un experiment al Aureliei Cristina Nechifor, doctorand sub indrumarea doamnei ministru.Analiza textului arata ca parti importante din articol ar fi fost preluate din munca altor oameni de stiinta. Articolul co-semnat de Ecaterina Andronescu a fost inclus in lucrarea de doctorat a Aureliei Cristina Nechifor.

Afacerea a fost descoperita initial in 2006 de o jurnalista romanca, dar a ramas fara urmari pentru ca ziarul la care lucra a cenzurat publicarea materialului, iar articolul a fost scos si din arhiva online a publicatiei, se pare in urma unei interventii politice. Atunci, chimistul olandez Gerard van Ewijk de la Universitatea Utrecht i-a confirmat jurnalistei ca rezultatele muncii sale au fost copiate “cu nerusinare” si prezentate drept rezultatele unor alte cercetari.

Profesorul Christian Holm de la Universitatea din Stuttgart a comparat comportamentul celor doua autoare cu un caz din urma cu zece ani al fizicianului german Jan Hendrik Schön. Un asemenea comportament ar fi criminal si trebuie anchetat in justitie, nu exista nicio scuza pentru asa ceva.

Contactata de Hotnews.ro, Ecaterina Andronescu nu a furnizat un punct de vedere, spunand ca este intr-o intalnire. Vom reveni cu pozitia ministrului Educatiei in acest caz.

Ecaterina Andronescu a fost numita la sefia Educatiei in Romania in luna iulie dupa ce Corina Dumitrescu si Ioan Mang au fost retrasi din cauza de plagiat. Cand doua Comisii independente, printre ele Consiliul de Etica al Universitatii Bucuresti, au constatat ca peste jumatate din lucrarea de doctorat a premierului Ponta din 2003 a fost plagiata, Comisia de Etica a ministerului condus de Ecaterina Andronescu a decis ca lucrarea ar fi in regula conform legislatiei de atunci.

 

Comunitatea stiintifica internationala se pronunta: caz grav, care cere sanctiuni maxime

Este absolut inacceptabil, un comportament ilegal, o frauda si, in opinia mea, acest caz ar trebui urmarit penal. Nicio scuza n-ar trebui permisa pentru acest gen de comportament. Astfel de cazuri au ridicat serioase dubii si ingrijorari legate de integritatea politicienilor, iar noi, ca oameni de stiinta, ar trebui sa luam masuri ferme si imediate impotriva unor asemenea situatii in randurile noastre. Altfel, in viitor, oamenii de stiinta ar putea sa aiba aceeasi reputatie ca politicienii, un scenariu la care, in prezent, nici nu vreau sa ma gandesc.

Prof Christian Holm
Institute for Computational Physics
University of Stuttgart, German

 

Exemplul aratat este atat de evident si grav, incat cred ca santiunea maxima este o decizie rezonabila. Autorilor n-ar trebui sa li se mai permita sa lucreze in lumea academica, si nu stiu daca as mai avea incredere in ei indiferent ce alte profesii si-ar alege.

Dr Xiaosong Wang
Departamentul de Chimie
University of Waterloo, Canada

 

Materialul contine doua forme de lipsa de etica stiintifica: plagiat si falsificarea datelor. As fi ingrozit daca vreunul dintre colegii mei ar fi implicat intr-un asemenea caz: el ar trebui urmat de actiuni disciplinare si/sau legale. Perceptia publica va fi dictata de relatarile din presa si, onest vorbind, nici nu vreau sa ma gandesc la consecinte.

Dr Philip J. Camp
School of Chemistry
University of Edinburgh, UK

 

Lucrarea lui Nechifor si Andronescu contine elemente plagiate. Sanctiunile in cadrul institutului unde lucrez eu variaza de la incetarea muncii la teza de doctorat pana la anularea intalnirilor academice prevazute, sau, cum arata cazuri deja cunoscute (de exemplu, Hendrik Schoen), retragerea titlului de doctor. Ca raspuns la extinderea maladiei lipsei de etica in cercetarea stiintifica, comunitatea stiintifica trebuie sa stabileasca mecanisme limpezi de protectie. Un posibil mod de a face acest lucru este de a tine evidenta celor care au incalcat normele academice, in mod public, cu documentatia la vedere si rapoarte ale specialistilor cunoscuti.

Prof David Tomanek

Physics and Astronomy Department
Michigan State University, US

 

As spune ca lipsa conduitei academice este evidenta in acest caz. Autorii au folosit munca altora, este o incercare deliberata de a-ti insusi studiul altora. Asemenea comportament poate submina increderea publicului in cercetare, care este finantata din bani publici. Este un caz limpede care cere actiune disciplinara si ar putea duce, eventual, la pierderea profesiei.

Dr Tapas SenInstitute of Nanotechnology and Bioengineering
University of Central Lancashire, UK

 

Este clar ca autorii nu tin cont de nicio norma etica. Nici macar recunoasterea citarii din alti autori n-ar fi suficienta in acest caz. Daca incidentul devine public, perceptia comunitatii stiintifice la adresa autorilor va avea consecinte grave asupra reputatiei lor. Universitatea ar trebui sa ia masuri serioase impotriva plagiatorilor. Publicatiile stiintifice ar trebui sa le interzica sa mai publice.

Prof Mehmet Sarikaya
Genetically Engineered Materials Science and Engineering Center
Materials Science and Engineering
University of Washington, US

 

Andronescu: Nu am plagiat in viata mea

Contactată de România liberă, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că nu a plagiat niciodată în viaţa ei si că gestul jurnaliştilor germani este unul "impardonabil".

Stire in curs de actualizare

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22