FRF neagă dreptul maghiarilor de a afișa la meciurile naționalei steaguri cu harta Ungariei Mari

L. G. | 22.03.2023

Federația Română de Fotbal spune că UEFA nu a autorizat și nu va autoriza afișarea simbolurilor menționate de Federația Maghiară de Fotbal, considerate politice și revizioniste.

Pe aceeași temă

FRF a reacționat după ce Federația Maghiară de Fotbal (MLSZ) a anunțat, marți, pe site-ul oficial, cu titlul „Decizie: MLSZ permite introducerea textilelor care înfățișează harta istorică a Ungariei”, că strict la următoarele două meciuri ale naționalei maghiare de fotbal, cu Estonia și Bulgaria, fanii vor putea afișa inscripții cu harta Ungariei Mari.

„Federația Română de Fotbal consideră protejarea integrității fotbalului ca o valoare fundamentală a modelului european al sportului, ce trebuie respectată de fiecare parte implicată.

FRF a solicitat forului de la Nyon punctul de vedere oficial cu privire la anunțul Federației Maghiare de Fotbal.

Ca urmare a răspunsului primit de la UEFA, facem următoarele precizări:

  • UEFA nu a autorizat și nu va autoriza afișarea simbolurilor menționate de Federația Maghiară de Fotbal la meciurile organizate la nivel European.

  • Considerăm că Federația Maghiară de Fotbal a greșit făcând anunțul respectiv întrucât afișarea acestor simboluri reprezintă o abatere de la prevederile Regulamentului Disciplinar UEFA (mesaje cu conținut provocator și/sau politic), iar FRF va sesiza cu siguranță comisiile disciplinare, dacă va fi cazul.

Federația Română de Fotbal amintește că revizionismul nu este acceptat în fotbal și are încredere în comisiile disciplinare UEFA că vor sancționa afișarea acestui simbol cu potențial de incitare la ură și violență la meciurile din competițiile europene.” se arată în comunicatul FRF.

Federația de Fotbal a Ungariei (MLSZ) susține că a primit autorizarea de la UEFA de a arbora harta Ungariei Mari pe steaguri sau bannere deoarece nu este un element rasist sau politic, relatează  szovetseg.mlsz.hu.

Decizia alimentează acuzațiile de revizionism istoric aduse guvernului Orban de mai mulți lideri din regiune.

Federația Maghiară de Fotbal (MLSZ) a cerut o poziție clară de la UEFA privind afișarea simbolurilor istorice, la meciurile oficiale ale naționalei de fotbal. Atât UEFA cât și FARE au acceptat argumentele MLSZ, admițând că doar culorile hărții Ungariei Mari și ale benzii Árpád nu constituie un comportament rasist, fiind excluse simboluri și inscripții suplimentare precum și scandările fanilor.

Conform presei maghiare, MLSZ a transmis un comunicat prin care anunță că permite introducerea noilor steaguri/bannere cu inscripția hărții Ungariei Mari, pentru că aceasta „simbolizează respectul Ungariei istorice și solidaritatea cu suporterii din străinătate”.

„Ungaria Mare” este un concept politic revizionist  care vizează revenirea Ungariei la frontierele avute înainte de 1918, când exista structura statală multinațională Austro-Ungaria, oficial „Imperiul austriac și Regatul maghiar”.

De curând, FARE, gruparea care se ocupă de minimalizarea discriminării în fotbalul european, semnala faptul că simbolul poate fi considerat naționalist și revizionist, însă conducătorul Sandor Csanyi susținea că steagul Ungariei Mari nu reprezintă un mesaj politic. În cele din urmă, solicitarea maghiarilor a fost acceptată, relatează prosport.ro.

În luna noiembrie, Viktor Orban, Prim Ministrul Ungariei, a fost surprins în timp ce flutura un steag cu harta „Ungariei Mari” la un meci al echipei naționale de seniori.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22