Pe aceeași temă
Teleormanul conducea, la ora 11.00, topul județelor fruntașe la votul pentru alegerile europarlamentare, cu 16,06%. Este urmat de Ilfov - cu 15,97%, Dâmbovița - 15,72%, Constanța - 15,40% și Giurgiu - 14,94%.
Nu la fel stau lucrurile la votul pentru referendum.
Astfel, Teleormanul, are doar 9,52% prezență la vot, Ilfov - 13,85%, Dâmbovița 12%, Constanța - 13, 35% și Giurgiu - 9,65%.
Prezența la referendum arată că funcționează boicotul PSD împotriva referendumului pe teme de justiție, convocat de președintele Klaus Iohannis.
Pe lista județelor fruntașe la referendum intră Sibiul și Clujul.
Legea referendumului a fost modificata în 2013, la inițiativa mai multor parlamentari PSD, printre care Florin Iordache și Eugen Nicolicea.
Pentru ca rezultatul referendumului să fie luat in considerare, acesta trebuie să întrunească două condiții minime: să aibă o prezență la vot a 30% dintre românii cu drept de vot și 25% dintre voturi să fie valabile.