Fum negru deasupra reactorului 3 de la Fukushima. Zona a fost evacuata

Fara Autor | 23.03.2011

Pe aceeași temă

Deasupra reactorului 3 al centralei nucleare Fukushima s-a ridicat un fum negru si dens. Compania de electricitate Tepco, a ordonat evacuarea muncitorilor de la reactoarele 3 si 4. O alta problema consta in radioactivitatea ridicata din zona. In Tokyo, s-au inregistrat, in apa potabila, niveluri ale radiatiilor de doua ori mai mari decit maximele admise, autoritatile interzicind folosirea apei de la robinet de catre copii.



Miercuri dimineata, deasupra reactorului 3 s-a ridicat un fum negru si dens, dar potrivit declaratiilor facute de catre Tepco (Tokyo Electric Power Company) nu a putut fi localizat niciun incendiu. Responsabilii pentru securizarea zonei au declarat ca fumul provine din interiorul cladirii reactorului, cauza fiind inca neidentificata.



Dupa evenimentul la reactorul 3, radioactivitatea a scazut de la  435 microsievert la 283,7 milisievert (unitate de masura, ce inregistreaza cantitatea de radiatii asupra organismelor), scrie Reuters.  Guvernul a declarat ca o eventuala evacuare a intregii zone din jurul centralei Fukushima nu este necesara.



In decursul zilei de luni a avut loc un incident similar la reactorul 3. Potrivit Tepco,  fumul era de o culoare deschisa, iar intensitatea lui a fost mult mai mica, acesta incetand complet sa fumege dupa scurt timp de la declansare.



Potrivit agentiei de stiri Kyodo, la blocul 2 al reactorului, radioactivitatea masurata era de 500 milisievert pe ora, depasind cu mult valoarea normala de 2 milisievert pe an.



Si in afara zonei securizate din jurul centralei atomice, au putut fi inregistrate valori mari de radioactivitate. Potrivit purtatorului de cuvant al guvernului japonez, Yukio Edano, in unele zone aflate chiar si la 30 km distanta de centrala, au putu fi indentificate valori de peste 100 milisievert pe ora.



Potrivit acestuia, o evacuare pe un perimetru mai mare de 20 km nu este necesara, el sfatuind populatia ingrijorata, sa ramana in casele lor si sa inchida ferestrele.
Prezenta radioactivitatii din apa potabila a orasului Tokyo a confirmat depasirea perimetrului de securizare impus de catre guvernul nipon. Un reprezentant al primariei din Tokyo a declarat ca apa nu poate fi folosita pentru prepararea hranei  pentru bebelusi si copii, valoarea radioactivitatii depasind cu mult limita impusa de catre autoritati.



Accidentul de la Fukushima, pune distribuitorul national de electricitate, Tepco, in dificultati financiare. Potrivit postului de televiziune NHK, compania a solicitat mai multor banci creditoare finantarea cu aproximativ 1,5 trilioane yen (18 miliarde euro). Aceasta suma ar trebui livrata pana la sfarsitul acestei luni, compania fiind nevoita sa plateasca mai multe datorii. Suma solicitata pe termen scurt ar putea fi ridicata la 2 trilioane yen (24 miliarde euro) pentru a acoperi mai eficient costurile.
Ziarul economic Nikkei sustine ca daunele provocate de cutremur se ridica la aproximativ 25 trilioane yen (220 miliarde euro).



Potrivit agentiei de stiri Kyodo, ca urmare a catastrofei din 11 martie, au fost inregistrate 9301 decese si 13786 de persoane au fost date disparute. Se presupune ca numarul de decese va ajunge la 23000, in ceea ce se preconizeaza a fi fost cea mai grava catastrofa inregistrata in Japonia de la cutremurul din 1923.
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22