Pe aceeași temă
Domnului Traian Băsescu, Președintele României
Domnului Crin Antonescu, Președintele Senatului
Domnului Valeriu Zgonea, Președintele Camerei Deputaților
Este timpul să învățăm regula lui „nu se face”
Scrisoare deschisă
Stimați domni,
Vă adresăm această scrisoare pentru că prin pozițiile pe care le ocupați aveți un rol decisiv în procesul legislativ din România.
Fundația Soros România este o organizație neguvernamentală cu o activitate neîntreruptă de peste 20 de ani, care promovează valorile societății deschise, drepturile fundamentale ale omului, democrația și statul de drept. Punerea sub semnul întrebării a acestor valori prin inițierea unor proiecte de lege, ne îndeamnă să vă adresăm această scrisoare.
Vă scriem despre integritate. Intrată recent în vocabularul instituțional, integritatea este codificarea legală a regulii lui „nu se face”. Despre „nu se face” învățăm toți în copilărie, atunci când adulții ne spun că unele lucruri pur și simplu nu se fac, pentru că e de rușine, sau e rău, în general în baza unui principiu etic pe care îl înțelegem mai târziu, când deja am interiorizat norma socială. În domeniul funcțiilor publice, exemplele de „nu se face” sunt numeroase.
Dăm doar câteva:
- nu se face ca un parlamentar să își angajeze, din bani publici, rudele la cabinetul parlamentar
- nu se face ca un primar sau un președinte de Consiliu Județean să semneze contracte cu firme ale rudelor sale
- nu se face ca un demnitar – parlamentar, ministru, ales local – numit pentru o slujbă cu normă întreagă din bani publici, să mai aibă și alt loc de muncă, cu atât mai puțin în fruntea unei alte instituții publice
Pentru că o parte dintre demnitari nu au interiorizat astfel de reguli, noi toți, societatea, împreună, am considerat necesar să le codificăm în legi. Așa au apărut normele privind integritatea, conflictul de interese, declararea averilor. Încet, cu pași mărunți, am reușit să facem progrese, să impunem aceste reguli.
Constatăm cu neplăcută surprindere că apar din nou proiecte legislative sau acțiuni ale instituțiilor publice care merg în direcția contrară:
- un proiect legislativ, sub acoperirea unui cod de conduită, care încearcă să scoată parlamentarii de sub regimul general al incompatibilităților și conflictelor de interese;
- un proiect de lege votat în mare grabă, care propune o largă amnistie, inclusiv pentru demnitarii condamnați pentru fapte de corupție sau pentru lipsă de integritate;
- un alt proiect prin care aleșii locali ar fi la rândul lor scoși de sub incidența unor prevederi ale regimului incompatibilităților, ba chiar ar putea fi, retroactiv, amnistiați pentru încălcarea lor în trecut;
- întârzierea sau chiar refuzul camerelor Parlamentului de a pune în aplicare decizii privind situații de incompatibilitate a membrilor sau de a permite magistraților să investigheze neîngrădit fapte penale
Nu este prima dată când în Parlament se încearcă schimbarea prevederilor privind integritatea demnitarilor. De mult însă nu am mai asistat la un astfel de asalt asupra regulilor lui „nu se face”.
De aceea vă solicităm să interveniți de urgență, în virtutea responsabilităților ce vă revin din pozițiile publice pe care le ocupați, pentru a opri aceste proiecte de lege. La peste douăzeci de ani de la reinstaurarea democrației în România, este momentul să ieșim din adolescența democratică și să interiorizăm și noi etica lui „nu se face”.
Cu considerație,
Mircea Vasilescu
Președintele Consiliului Director al Fundației Soros România