Pe aceeași temă
Grupul statelor împotriva corupției, GRECO, a constatat, în timpul sesiunii plenare din iunie, că din cele cinci recomandări formulate în 2017 în urma procedurii de evaluare ad-hoc a României, doar una singura a fost implementată, au declarat pentru G4Media.ro surse de la Strasbourg.
Potrivit acestora, experții GRECO, organism al Consiliului Europei, se declară foarte îngrijorați de activitatea Secției Speciale de Investigare a Infracțiunilor comise de magistrați și recomandă Guvernului să desființeze această ”anomalie a sistemului judiciar” care pune în pericol independența justiției.
Experții GRECO se tem că secția specială poate fi folosită în scopuri politice și critică faptul că Guvernul a scos activitatea secției în afara autorității procurorului general.
Potrivit surselor G4Media.ro, în raport se mai arată că România nu doar că a ignorat total și a încălcat recomandarea de a desființa secția specială, ci a întărit-o detașând polițiști care, contrar tuturor regulilor, vor ancheta magistrați.
Amintim că, în ce de-a 78 a sesiune plenara, din decembrie 2017, GRECO a decis declanșarea procedurii prevăzute de regula 34 în ce privește România , adică o procedura de evaluare ad hoc.
Motivul declanșării Regulei 34 a fost așa numita reformă a sistemului judiciar forțată de majoritatea PSD- ALDE în Parlamentul României. Evaluarea GRECO s-a extins ulterior asupra modificărilor succesive de legislație realizate prin OUG.
Raportul de evaluare GRECO a fost adoptat în martie 2018 iar în sesiunea plenară care se desfășoară în perioada 17-21 iunie s-a discutat în ce măsură cele cinci recomandări au fost implementate de autoritățile de la București.
Cele 5 recomandări vizează
1. Impactul modificărilor asupra pensionarilor anticipate și asupra promovărilor pe criterii de merit și specializare ;
2. Înființarea și funcționarea secției speciale
3. Cadrul legal pt asigurarea independentei procurorilor
4. Drepturile, obligațiile și incompatibilitățile magistraților ;.
5. Răspunderea materială a magistraților pt erori judiciare
Din cele cinci recomandări, experții GRECO notează că doar recomandarea numărul 4 poate fi considerată implementată. Prin decizia CCR 45/2018 s-a stabilit că funcția de magistrat este incompatibilă cu orice altă activitate, cu excepția celor didactice din învățământul universitar.
aticolul integral, pe G4Media.ro