Pe aceeași temă
Fostul vicepremier Gabriel Oprea a făcut o declaraţie, la solicitarea avocatului părinţilor poliţistului în care a dat explicaţii privind condiţiile în care a murit Bogdan Gigină.
Dosarul se aproprie cu paşi repezi de final, se pare că aceasta a fost ultima citare a lui Oprea, care susţine că ar fi dat o simplă declaraţie şi a refuzat să spună dacă s-ar fi pus în mişcare acţiunea penală - etapă premergătoare întocmirii rechizitoriului şi trimiterii în judecată.
Oprea a susţinut, în binecunoscutu-i stil, acelaşi refren: "adevărul e că sunt nevinovat, poliţistul a căzut în cele trei gropi, nesemnalizate, nesemafori..." după care s-a întrerupt dându-şi seama că gropile nu pot semaforizate:
" Am dat o declarație în legătură cu tragicul accident. Adevărul e că sunt nevinovat. Polițistul a căzut în cele trei gropi care nu erau semnalizate corect”, a declarat Gabriel Oprea la ieșirea de la DNA.
- Ați fost trimis în judecată?
- Nu.
- Urmează?
- Mă întrebați dacă urmează? M-am prezentat și am dat o declarație. E prima oară.
- S-a pus în mișcare acțiunea penală?
- Am făcut o declarație."
Fostul ministru a refuzat să mai facă alte declarații în fața jurnaliștilor.
La Direcția Naționlă Anticorupție a sosit, vineri seara, și avocatul familiei Gigină, Daniel Ionașcu. Acesta a declarat că dosarul este încă în faza de cercetare penală, dar că procurorii se pregătesc să formuleze concluziile pentru trimiterea în judecată. Oprea este cercetat pentru abuz în serviciu și ucidere din culpă.
În afară de Gabriel Oprea, în acest dosar s-a mai început urmărirea penală și față de reprezentanții societății care efectua lucrări edilitare în zona bulevarului Știrbei Vodă unde a avut loc accidentul.
Poliţistul Bogdan Gigină şi-a pierdut viaţa în timp ce conducea o motocicletă a Brigăzii Rutiere Bucureşti, în seara de 20 octombrie 2015. Agentul de poliţie, care făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a lui Gabriel Oprea, pe atunci vicepremier şi ministru al afacerilor interne, a pierdut controlul motocicletei, în condiţiile în care ploua, şi a ajuns într-o groapă săpată pe carosabil pentru lucrări la reţeaua de gaze. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa situată în cartierul Cotroceni.
foto Adevărul