Gabriela FIREA contestă decizia PROCURORILOR în cazul de CALOMNIE intentat lui Traian BASESCU

P.c. | 28.05.2014

Pe aceeași temă

Senatorul PSD Gabriela Firea contestă decizia Parchetului General de suspendare a anchetării președintelui Traian Băsescu, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj. Lucian Bolcaș, avocatul Gabrielei Firea a depus miercuri la Înalta Curte de Casație și Justiție o plângere, relateaza Agerpres.

 

"Este o plângere procedurală împotriva soluției pronunțată de procurorul șef din cadrul Parchetului General privind menținerea soluției de suspendare a plângerii făcută de doamna senator Firea împotriva numitului Băsescu Traian, pentru săvârșirea infracțiunii de calomnie. Având în vedere că prim procurorul șef și procurorul de caz au menținut soluția suspendării urmăririi penale invocând o imunitate pe care noi o contestăm, am făcut plângerea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, care la ora actuală se înregistrează", a declarat Bolcaș la sediul instanței supreme.

 

Avocatul a invocat faptul că există o practică constantă a Curții Constituționale în a defini limitele imunității președintelui. În opinia sa, protecția de care se bucură președintele nu trebuie să încalce egalitatea în drepturi a cetățenilor unui stat democratic.

 

"Este ultima cale de atac, care de data aceasta am făcut-o complexă, în sensul că am adresat plângerea, cum spune la procedură, Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar în cauză se pune în discuție interpretarea unor texte constituționale. Eu consider că nici un procuror și nici un judecător, chiar dacă este de la Înalta Curte, nu este competent să se pronunțe asupra interpretării textelor constituționale. Cu privire la interpretarea acestor texte se poate pronunța numai Curtea Constituțională", a mai spus Bolcaș, arătând că nu dorește citarea președintelui în instanță.

 

Avocatul a explicat că în cadrul plângerii a invocat o excepție de neconstituționalitate și solicită instanței supreme să sesizeze Curtea Constituțională.

 

Senatoarea PSD Gabriela Firea a depus pe 16 aprilie o plângere penală în care îl acuză pe șeful statului de amenințare și șantaj în legătură cu declarațiile pe care acesta le-a făcut în cadrul unei emisiuni televizate.

 

În data de 18 aprilie, Parchetul General a anunțat că a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în legătură cu plângerea penală depusă de senatoarea Gabriela Firea împotriva lui Traian Băsescu, însă procurorii au dispus suspendarea anchetei, deoarece președintele se bucură de imunitate. Gabriela Firea a contestat decizia procurorului de caz, însă contestația sa a fost respinsă de procurorul ierarhic superior.

 

În motivarea procurorilor se arată că imunitatea președintelui îl scutește pe Traian Băsescu de orice fel de răspundere juridică pe perioada exercitării mandatului, pentru fapte săvârșite în această perioadă, cu excepția răspunderii politice, respectiv posibilitatea de a fi suspendat.

 

Parchetul General susține că imunitatea a fost definită ca o formă de protecție a președintelui României împotriva oricăror presiuni, abuzuri și procese șicanatorii îndreptate împotriva sa în exercitarea mandatului, având drept scop garantarea libertății de exprimare și protejarea împotriva urmăririlor judiciare abuzive.

 

"Imunitatea președintelui îl scutește pe acesta de răspundere juridică de orice fel, pe perioada exercitării mandatului, pentru fapte săvârșite în această perioadă, cu excepția răspunderii politice prevăzute de art. 95 din Constituție — posibilitatea de a fi suspendat — și a celei penale prevăzute de art. 96 din Constituție — posibilitatea de a fi pus sub acuzare pentru înaltă trădare.

 

Cele două măsuri pe care le poate lua Parlamentul (suspendare și punere sub acuzare) echivalează cu ridicarea imunității pentru președinte, care nu poate răspunde juridic, în perioada exercitării mandatului, decât pentru faptele de înaltă trădare. În acest caz, punerea sub acuzare poate fi hotărâtă de Camera Deputaților și Senat, în ședință comună, cu votul a cel puțin două treimi din numărul deputaților și senatorilor. Competența de judecată aparține Curții Supreme de Justiție. Dacă s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare, Președintele este demis de drept", se arată în decizia Parchetului General.

 

Parchetul mai susține că singura protecție absolută pe care imunitatea funcțională o asigură președintelui României este cea legată de exprimarea, în timpul mandatului, a opiniilor politice. Pentru faptele săvârșite în timpul mandatului, dar care nu au legătură cu atribuțiile ce revin președintelui în exercitarea acestuia, se aplică numai imunitatea de drept procedural, astfel că, după încetarea mandatului, președintele poate fi cercetat pentru astfel de fapte.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22