Gabriela Firea reia minciuna din 2018: Lucrările la Podul Ciurel realizate în proporție de 90%

Laurentiu Gheorghe | 30.12.2019

Edilul Capitalei, Gabriela Firea, anunță că au început primele teste statice și dinamice la structura de rezistență a Podului Ciurel, susținând că în primăvară se va circula pe podul care nu duce nicăieri.

Pe aceeași temă

„Așa cum am promis, realizarea primei etape a proiectului «Străpungere Ciurel - Nod Rutier Virtuții» se apropie de final, iar în primăvara anului viitor, bucureștenii vor putea circula pe Podul Ciurel, un obiectiv de investiții extrem de important pentru fluidizarea traficului din Capitală. Astăzi au început primele teste statice și dinamice la structura de rezistență a podului, în conformitate cu legislația în vigoare. Acestea vor fi transmise spre analiză către proiectant și expert urmând ca, în perioada următoare, să primim rezultatele și să realizăm o nouă serie de teste”, a scris Firea, pe Facebook, postând și mai multe fotografii cu ea pe șantier.

Ea spune că acest proiect, inițiat în urmă cu 12 ani, a fost preluat cu un grafic de execuție de doar 10 %, iar acum nodul Virtuții, componentă a acestei investiții, este realizat în proporție de 90%.

Procentul de finalizare de 90% a acestui proiect era însă anunțat de Firea încă din vara anului 2018. Incredibil, dar Gabriela Firea înaintează același procentaj pe care l-a mai prezentat acum mai bine de un an în acțiunile de PR ale primăriei.

Nici în ceea ce privește cea de-a două etapă, Nod Virtuții-Uverturii - adică partea cea mai importantă a proiectului, și aici vorbim de drumul care să ajungă la A1, și care să fluidizeze traficul în Militari -, Gabriela Firea nu comunică ceva nou, scrie Mediafax.

„Primarul General a dat ordinul de începere a proiectării, iar în prezent se lucrează la elaborarea proiectului tehnic. De asemenea, a fost redefinit coridorul de expropriere pentru această etapă, realizându-se astfel economii substanțiale la bugetul local: în proiectul iniţial erau afectate 200 de clădiri, iar noul proiect prevede aproximativ 20 de imobile ce urmează a fi expropriate”, a transmis luni primarul general.

Proiectul are 3 componente: Nodul Virtuții (care presupune un pasaj peste râul Dâmbovița și peste Șoseaua Virtuții cu descărcare în Cartierul Drumul Taberei), o altă secțiune până în Centură Bucureștiului și cea de a treia -din Centura Bucureștiului până în Autostrada A1. Proiectul vizează realizarea unui drum expres care face legătură între Splaiul Independenței și Autostrada A1: se traversează Șoseaua Virtuții, apoi se poate ieși în cartierele Drumul Taberei și Militari, de acolo în Centură Bucureștiului și mai departe în Autostrada A1.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22