Gabriela Scutea îl înlocuieşte pe Daniel Morar la şefia Parchetului General

Fara Autor | 05.04.2013

Pe aceeași temă

Gabriela Scutea, celălalt adjunct al procurorului general, îl va înlocui pe Daniel Morar la şefia Parchetului General după ce acesta din urma şi-a anunţat, vineri, demisia din funcţia de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

"Am decis, pentru a nu crea probleme, să mă retrag din această funcţie. I-am spus domnului preşedinte Traian Băsescu decizia mea, iar după numirea la Curtea Constituţională trebuia să fi devenit evident pentru oricine că nu mai am o miză personală în ocuparea vreuneia din cele două funcţii mult-discutate", a declarat Daniel Morar.

El a precizat că a renunţat la această "competiţie" pentru că a dorit să îi dea preşedintelui Traian Băsescu "dreptul şi limitele, şi marja de a negocia cu ministrul de Justiţie şi de a obţine pentru vârful DNA-ului, pentru vârful Ministerului Public oameni dintre cei mai buni".

"Singura mea miză a rămas aceea ca în fruntea Direcţiei Naţionale Anticorupţie să fie cei mai buni oameni, nu cei buni, nu cei medii, oamenii cei buni şi cei medii generează şi realizează performanţe medii şi bune, doar oamenii foarte buni sunt cei care fac diferenţa, doar ei sunt cei care contează la acest nivel. Şi în justiţie e ca în alte domenii",a mai spus Daniel Morar.

El a spus că va solicita Consiliului Superior al Magistraturii să revoce detaşarea lui în funcţia de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Sursa: romanialibera.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22