Gafă uriașă a PSD-ALDE în Senat: Au picat Legea pensiilor din cauză că senatorii Puterii au absentat

Laurentiu Gheorghe | 19.06.2019

Legea pensiilor, unul dintre punctele forte din propaganda PSD, a picat la vot în Senat, ca primă cameră sesizată, deși PSD-ALDE dețin împreună o majoritate confortabilă.

Pe aceeași temă

Proiectul legii privind sistemul public de pensii nu a întrunit numărul de voturi necesar (68), obținând doar 67 de voturi „pentru”. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că legea pensiilor va fi votată în Camera Deputaților, unde „vom avea majoritatea”. În realitate, în Camera Deputaților, PSD-ALDE are nevoie de voturile UDMR sau ale Pro România pentru a avea majoritate.

„Ne pune bețe-n roate majorării pensiilor pentru părinții și bunicii noștri și, în general, majorărilor de venituri. Ce am spus noi, alianța austerității, se dovedește că își merită cuvântul. Eu îi asigur pe români și pe pensionari că noi, la Cameră, cu siguranță vom aproba, vom dezbate această lege. (...) Este o lege bună pentru pensionarii acestei țări”, a declarat ministrul Muncii

Și premierul Dăncilă s-a arătat șocată de eșecul PSD-ALDE-UDMR din Senat și a dat vina pe Opoziție (USR și PNL) care s-au abținut de la vot. Aceștia din urmă vor să-i pună bețe în roate și nu lasă PSD să facă bine românilor.

În ciuda respingerii legii în Senat și amânarea trecerii prin Parlament cel puțin până în toamnă, Dăncilă a inut să-i asigure pe pensionari că majorarea punctului de pensie va fi realizată de la 1 septembrie, negreșit.

„Vom avea cvorumul necesar și în Camera Deputaților vom trece legea pensiilor. Am să discut cu ei și am să văd de ce au lipsit de la Senat astăzi. Poate au lipsit justificat, poate au lipsit nejustificat. Voi avea o analiză. Dar să-i vedem pe cei care au votat împotriva Legii pensiilor. Eu cred că de la acest punct trebuie să plecăm. (...) Ne-am ținut întotdeauna promisiunile față de pensionari. Dacă nu am putut prin lege, am dat OUG. Pensionarii, la 1 septembrie, vor avea majorarea punctului de pensie”, a spus Dăncilă.

Înainte de votul din Senat, când a fost întrebată dacă legea se poate aplica din 2021 sau va fi necesară amânarea aplicării prevederilor acesteia, a dat un răspuns din care se înțelege că PSD ia în calcul modificarea calendarului pentru intrarea legii în vigoare:

„De ce nu? Vedem, reluăm totul, ne uităm cu foarte multă atenţie, astfel încât să luăm cele mai bune decizii".

****

Curtea Constituţională a admis parţial, pe 13 martie, sesizarea PNL şi USR referitoare la Legea privind sistemul public de pensii.

Potrivit deciziei Curții, au fost declarate neconstituționale art.25 alin.(1) şi art.63 lit.a) şi b) din Legea privind sistemul public de pensii.

Ce prevăd articolele respinse de CCR:

Articolul 25 alin (1) Contribuabilii la sistemul public de pensii, sunt cei care datorează şi plătesc, după caz, contribuţia de asigurări sociale, conform Codului fiscal.

Articolul 63 – Pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) nu au împlinit vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5;

b) au realizat, la data solicitării pensiei de invaliditate, stagiul minim de cotizare de 15 ani

Dispozițiile criticate de opoziție ca fiind neconstituționale priveau condiționarea dreptului la pensie al angajatului de îndeplinirea de către angajator a obligației fiscale de achitare a contribuțiilor reținute angajatului prin stopaj la sursă. Astfel, este deschisă posibilitatea încălcării dreptului constituțional la pensie al angajatului, fără ca acest lucru să fie determinat de neîndeplinirea unei obligații aflată în sarcina angajatului, se arăta în sesizarea transmisă de PNL și USR Curții Constituționale.

De asemenea, mai sublinia opoziția, este instituită o discriminare nejustificată între persoanele cu dizabilități care urmează să beneficieze de pensie, fiind aplicată o măsură de reducere a stagiului de cotizare minim doar pentru o anumită categorie de persoane și nu pentru toți cetățenii cu nevoi speciale.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22