Pe aceeași temă
Torţionarul Alexandru Vişinescu, fost comandant al închisorii comuniste de la Râmnicu Sărat, era aşteptat astăzi la audieri la Parchetul General, însă, potrivit surselor gândul, acesta s-a internat în spital.
Vişinescu a fost audiat si săptămâna trecută, timp de o oră, de procurori care i-au adus la cunoştinţă că este acuzat de genocid.
Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au început urmărirea penală a lui Alexandru Vişinescu pentru genocid, "constând în aceea că în perioada 1956-1963, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a supus colectivitatea reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în Penitenciarul Râmnicu Sărat la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora, prin acţiuni ce depăşesc cadrul legal (lipsa medicamentelor şi a îngrijirii medicale refuzul de a acorda asistenţă adecvată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv deţinuţilor, condiţii de detenţie inumane, rele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi)", se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).
sursa:gandul.info