Pe aceeași temă
Incepem sa aflam cine a facut presiuni in cazul demisiei ministrilor Dobre si Rus, de azi-dimineata. Pentru Victor Paul Dobre, cel putin, e vorba chiar de colegii liberali, care i-au cerut demisia dupa o intalnire la care a participat si Crin Antonescu. Motivul: faptul ca nu a "lucrat" la numarul de 18 milioane de cetateni de pe listele electorale permanente.
Mai mult voci din PNL i-au cerut, vineri, ministrului delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre, să-şi prezinte demisia, în cadrul unei întâlniri informale la sediul central din Aviatorilor, relateaza intr-un material in exclusivitate, semnat de Cristian Andrei, gandul.info.
Preşedintele interimar Crin Antonescu a participat vineri la o videoconferinţă cu preşedinţii filialelor PNL în care i-a anunţat că mandatul lui Daniel Chiţoiu în fruntea partidului se prelungeşte până ce Curtea Constituţională dă un verdict în privinţa referendumului. Prezenţa sa la şedinţa PNL a survenit după ce judecătorii Curţii Constituţionale au amânat un verdict în cazul referendumului, iar mandatul său de preşedinte interimar al României s-a prelungit.
După videoconferinţă, mai mulţi lideri ai PNL i-au cerut socoteală ministrului delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre, pentru modul în care a fost stabilit cvorumul pentru referendumul.
"De unde a apărut numărul de 18 milioane? Cine v-a spus că mai suntem 18 milioane în ţară?", a fost luat la întrebări ministrul Dobre de colegii din PNL. Ei i-au reproşat că din cauza datelor prezentate de Ministerul de Interne nu s-a realizat condiţia de prezenţă la referendumul din 29 iulie, relateaza gandul.info.
"De ce nu s-a făcut actualizarea listelor înainte de referendum? De ce au fost lăsaţi persoanele decedate pe liste?", a fost un alt reproş adresat lui Dobre.
"Dobre a fost tăvălit de mai mulţi din conducerea partidului. Erau nervii întinşi după ce s-a ajuns la situaţia aceasta şi abia acum se face reactualizarea listelor electorale", a declarat pentru Gandul un vicepreşedinte PNL.
Potrivit mai multor surse din PNL, lui Victor Paul Dobre i s-a sugerat să-şi dea demisia din fruntea ministerului, dacă nu, va fi înlocuit luni la şedinţa Consiliului Naţional Executiv al PNL.
"Mi-am dat demisia din motive personale, nu vreau să comentez altceva. Mai multe declaraţii o să fac când o să mă întorc în ţară", a declarat pentru Gandul ministrul Dobre.