Gandul. Remus Vulpescu: Bugetul de mită la Hidroelectrica era de 7 MILIOANE DE EURO si urma sa se imparta intre mai multi. Procurorii DNA mi-au spus unde sa aiba loc discutiile

Fara Autor | 12.11.2013

Pe aceeași temă

Denunţător în dosarul şpăgii de 1,4 milioane de euro de la Hidroelectrica, Remus Vulpescu susţine că, în realitate, "bugetul de mită" era de 7 milioane de euro, suma urmând să fie încasată în patru ani, iar socoteala să se facă pe formula 1 euro pe megawatt. Banii, susţine Vulpescu pentru Gandul, ar fi urmat să vină în baza unor contracte de comision, încheiate de firme offshore.

Vulpescu a mai spus ca procurorii DNA i-au sugerat locurile in care sa poarte discutiile cu Eugen Brădean, director în cadrul Hidroelectrica şi Ioan Mihăilă, consilier al ministrului delegat pentru Energie, care urmau si ei sa primeasca parte din mita, dar a negat ca avut vreo intelegere cu procurorii pentru a scăpa de un dosar pentru subminarea economiei naţionale pe care i l-a deschis DIICOT.

"Exista un buget de mită de aproape 7 milioane de euro. Nu este o şpagă, la Hidrolelectrica vorbim de o mită în sensul cel mai penal al cuvântului. Se discuta de un euro pe megawatt, era vorba de o cantitate totală de 7 milioane de megawatti pe patru ani. 2 lei pe megawatt urma să împartă domnul Brădean (Eugen Brădean director în cadrul Hidroelectrica n. n.) cu mine. Era o sumă care trebuia încasată pe patru ani. Se vorbea de un contract de comision care urma să fie încheiat de firme offshore", a declarat Remus Vulpescu, la GÂNDUL LIVE.

 

CITITI SI  STENOGRAME MITA HIDROELECTRICA (I). Denuntatorul Remus Vulpescu: Păi, bine, bă, şi dacă ăştia se închid din alţi bani şi NOUA ne dau TEAPA după ce noi am APROBAT în CS şi tu ai luat contractu'?

CITITI SI  STENOGRAME MITA HIDROELECTRICA (II). Consilierul lui Niță: Îmi daţi un offshore pe care-l bag în contract şi partea dumneavoastră vine direct în fiecare lună

 

El a spus că, potrivit unor declaraţiilor făcute de Ioan Mihăilă, consilier al ministrului Energiei, mita ar fi urmat să fie plătită chiar de firma care ar fi beneficiat de contractul în valoare de 260 de milioane de euro pentru energie ieftină de la Hidroelectrica (ENERGON POWER&GAS S.R.L din Cluj n.n.).

Vulpescu a precizat că nu a fost pentru prima dată când i s-a propus mită pentru contracte la Hidroelectrica. Întrebat de ce nu s-a dus la DNA şi atunci, pentru a face denunţ, el a motivat că "propunerile" nu i s-au părut "atât de grave".

"Pe perioada procedurii insolvenţei au mai fost discuţii în care mi s-a afirmat sau lăsat de înţeles că pot să devin un om mai înstărit decât sunt. Situaţiile în care eu am primit acele propuneri nu-mi arătau cu claritate care ar fi ofertantul, nici nu mi s-au părut atât de grave", a spus Vulpescu, care este denunţător în cazul dosarului privind mita de la Hidroelectrica.

El este de părere că marile greşeli ale statului în administrarea companiilor ascund uneori acte de corupţie.

"Nu cred că este un caz singular. Din menţiunea că este vorba despre o practică veche de 15 ani, din mecanismele care păreu familiare celor care le expuneau şi din alte constatări pe care le-am făcut la Hidroelectrica, dar nu numai, am constatat că în spatele marilor greşeli manageriale ale statului, în spatele multor acte de administrare neiscusită a averii statului uneori stau acte de corupţie", a arătat Remus Vulpescu.

 

CITITI SI SPAGA la Hidroelectrica: Cum incerca Eugen Bradean sa-i convinga pe colegii sai sa accepte contractul cu firma lui Rares Criste si cum il apara Ioan Mihaila

 

Cine ar mai fi urmat să primească mită

Întrebat cine ar mai fi urmat să mai primească mită, Vulpescu i-a nominalizat pe Eugen Brădean, director în cadrul Hidroelectrica şi pe Ioan Mihăilă, consilier al ministrului delegat pentru Energie, la care s-ar fi adăugat şi "alte persoane".

"În mod sigur Eugen Brădean, care vorbea deschis şi îşi calcula partea lui egală cu ipotetica parte pe care urma să o primesc eu, un leu per megawatt fiecare şi eu şi Eugen Brădean. Am dedus din discuţii că diferenţa de 4,2 milioane euro urma să fie împărţită de domnul Mihăilă cu alte persoane. Şi nu voi preciza acum în înţelegerea mea câte persoane sau cine ar fi fost, pentru că nici nu am calitatea de a face astfel de speculaţii, şi probabil că ar interfera cu mersul normal al anchetei", a răspuns Remus Vulpescu, care este denunţător .

CITITI SI SPAGA la HIDROELECTRICA: Fostul director al SRI Virgil Magureanu si fiul lui Virgil Ardelean, audiati la DNA

La întrebarea dacă DNA i-a cerut să spună cine ar fi fost celelalte persoane la care ar fi urmat să ajungă restul celor 4,2 milioane de euro, fostul şef al OPSPI a explicat că nu doreşte să intre în acele porţiuni marcate neinteligibil din stenogramele făcute publice.

Paguba totală la nivelul companiei Hidroelectrica, în cazul în care firma ENERGON POWER&GAS S.R.L din Cluj ar fi încheiat contractul cu furnizorul de energie este estimată de Vulpescu la 70-100 de milioane de euro, însă dincolo de această pagubă directă, compania ar fi avut de pierdut mult mai mult. El a arătat că în acest caz contractul era "absolut pe aceeaşi structură" cu cele încheiate de Hidroelectrica cu "băieţii deştepţi".

CITITI SI  Ministrul Constantin Niţă, audiat la DNA: Nu am nicio legătură cu dosarul HIDROELECTRICA, nu stau de vorbă cu consilierii

În cazul în care acest contract era aprobat, Energy Holding, Alpiq Romenergie şi Alpiq Romindustries puteau să câştige procesele cu statul român căruia îi cer daune de 400 milioane euro pentru că au fost debranşate de la conducta de curent ieftin.

Continuarea articolului in Gandul

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22