Pe aceeași temă
Generalul a oferit detalii asupra celei de-a doua etape a „operațiunii speciale” la o întâlnire în regiunea centrală rusă Sverdlovsk.
Rusia intenționează să creeze un coridor terestru între Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014, și Donbas, dar și un coridor între sudul Ucrainei și Transnistria, a afirmat înaltul oficial militar rus.
Prin controlul sudului Ucrainei, Rusia va avea un alt coridor spre autoproclamata republică separatistă Transnistria de pe teritoriul Republicii Moldova.
„Controlul asupra sudului Ucrainei este o altă cale spre Transnistria, unde există, de asemenea, dovezi că populația vorbitoare de limbă rusă este oprimată”, a susținut Minnekayev, citat de TASS.
„De la începutul celei de-a doua faze a operațiunii speciale, care a început în urmă cu două zile, unul dintre obiectivele armatei ruse este de a stabili un control deplin asupra Donbasului și sudului Ucrainei”, a declarat generalul.
„Acest lucru va asigura un coridor terestru spre Crimeea, precum și influența asupra infrastructurii vitale a economiei ucrainene, porturile de la Marea Neagră prin care sunt livrate produse agricole și metalurgice”, a continuat el.
Aceste cuvinte par să confirme că Rusia urmărește, de asemenea, să cucerească Odesa, principalul port ucrainean și al treilea oraș ca mărime din țară.
Republica Moldova l-a convocat vineri pe ambasadorul Rusiei la Chişinău, Oleg Vasnețov, pentru a protesta față de aceste declaraţii.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a luat act de declarațiile reprezentantului Ministerului Apărării al Federației Ruse. În acest context, MAEIE a convocat ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova Oleg Vasnețov, căruia i-a fost exprimată îngrijorarea profundă față de afirmațiile făcute de oficialul rus”, se precizează în comunicat.
Conform sursei citate, autoritățile de la Chişinău „califică aceste declarații drept nefondate și în contradicție cu poziția Federației Ruse de susținere a suveranității și integrității teritoriale a țării noastre, în frontierele recunoscute la nivel internațional”.