Pe aceeași temă
În opinia lui Geoană, existând indicii cu privire la un demers coordonat şi organizat de fraudare şi de influenţare a scrutinului. El a ţinut să precizeze că în PSD a existat „coloana a cincea a lui Băsescu”.
"A existat coloana a cincea a lui Băsescu în PSD. Sunt lucruri triste, pentru că într-un fel este evident că mandatul doi al lui Traian Băsescu este ilegitim, este evident că există indicii cu privire la un demers coordonat şi organizat de fraudare şi de influenţare a alegerilor prezidenţiale din 2009. Acest lucru este fără dubiu. Cred că a existat o acţiune coordonată, spun cu toată rezerva faptului că corb la corb nescoţându-şi ochii, dovezile după atâţia ani de zile sunt cel mai greu de obţinut, dar cred că nu a existat instituţie a statului român care să aibă de-a face direct sau indirect cu alegerile, să nu fi fost implicată", a precizat Mircea Geoană, la Antena3, conform News.ro.
Mircea Geoană, candidat al PSD, a pierdut alegerile prezidenţiale din 2009, în turul al doilea, în faţa lui Traian Băsescu.
Geoană a mai spus că deţine informaţii potrivit cărora s-ar fi creat "un rezervor de CNP-uri" în rândurile populaţiei de etnie romă, în favoarea lui Traian Băsescu.
"Unii spun, de exemplu, că faimoasa întâlnire din septembrie 2009 cu salba de galbeni primită de la liderii romi a avut în spate nu doar un business al fratelui preşedintelui cu unii reprezentanţi, ci faptul că s-a decis ca un număr important de cetăţeni de populaţie romă care nu aveau CNP-uri, cu sutele de mii, să fie introduşi în sistem. Unii spun că a fost de fapt bufferul de unde s-a făcut diferenţa. Nu s-a dat tuturor, dar a existat un rezervor de CNP-uri la dispoziţia autorităţilor, care puteau fi folosite. Nu spun că s-a întâmplat, dar informaţii în acest sens există”, a subliniat Geoană.
El a ţinut să precizeze că nu are niciun fel de emoţie pozitivă sau negativă în legătură cu constituirea comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009.
"Dar este extrem de evident, dacă dorim să dăm într-adevăr Parlamentului, care este un for democratic indispensabil, puterea pe care ar trebui să o aibă într-o democraţie, este anormal, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în America, ca în faţa Parlamentului, un demnitar, cu excepţia judecătorilor, să refuze să vină”, a completat Mircea Geoană.
Comisia parlamentare
În acest moment, în Parlament se discută despre înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009.
Propunerea de înfiinţare va fi votată săptămâna viitoare într-un plen reunit. Parlamentarii au modificat deja anumite prevederi din Statut cu privire la funcţionarea acestor comisii, prevăzându-se că persoanele care sunt invitate la audieri în cadrul comisiilor de anchetă să fie obligate să dea curs invitaţiei, în caz contrar existând posibilitatea ca acestea să fie acuzate de ascunderea unor date necesare pentru aflarea adevărului.
În paralel, Parchetul instanţei supreme a început urmărirea penală in rem în dosarul alegerilor prezidenţiale din 2009, ancheta pronind de la anumite informaţii publicate de Dan Andronic.