Pe aceeași temă
Mircea Geoană a făcut duminică un apel către toți parlamentari de stângă să ia în considerare, luni, la ședința de plen în care va fi reexaminat noul Cod fiscal, interesele salariaților și pensionarilor, scrie Agerpres.
"În forma convenită între liderii voștri și cei din dreapta eșicherului politic, Codul fiscal nu este decât o prelungire a unei filosofii fiscale și a unui model economic care, de mai bine de un deceniu, răsplătește pe cei puțini și pedepsește pe cei mulți și care perpetuează o societate a inegalităților, polarizării și excluziunii sociale", scrie Geoană, într-un comunicat de presă.
"Cum poate fi acest Cod fiscal de stânga, când 70% din deficitul creat de reducerea de TVA este acoperită din anularea deducerilor existente pentru CAS la salariați, pensionari și persoane cu activități independente? Cum poate fi acest Cod fiscal votat de parlamentarii PSD și UNPR, cel puțin 'în acte' politiceni 'progresiști', când aprobarea Codului fiscal ar antrena o scădere a salariilor lunare și a pensiilor cu între 10 și 26 de lei/ lună? Cum ar putea fi votat un Cod fiscal care perpetuează o politică ultra-liberală de supra-impozitare a muncii și de relaxare fiscală exclusiv asupra capitalului, când România are cea mai înaltă rată de impozitare a muncii din Europa, iar aportul salariilor este abia la o treime din PIB, față de o medie europeană de aproape de 50%?", arată liderul PSRO.
Potrivit acestuia, revenirea la TVA de 19%, reducerea CAS cu câte 2,5% în mod egal pentru angajați și angajatori și anularea eliminării deductibilităților pentru salariați, pensionari și persoane cu activități independente sunt propunerile pe care confederațiile sindicale și PSRO le consideră ca reprezentând soluția pentru un Cod fiscal echilibrat.