Pe aceeași temă
Deputatul liberal George Becali a declarat marţi că în CV-ul său depus la Parlament un consilier a trecut în mod eronat titulatura de "comisar ONU pentru România", conform Agerpres.
"Este o chestiune de acum zece ani. E o întreagă tevatură, aşa au scris atunci în CV. A rămas scris de atunci, pentru că eu la consilieri le spun 'Copiază şi tot timpul reactualizează!'. Sau declaraţia de avere - 'Copiaz-o pe aia de anul trecut şi taie aia şi aia', adică lucruri care nu sunt de actualitate. Cine a pus CV-ul nu mă interesează, că nu l-am pus eu şi nu mă interesează să pun CV-ul meu la Parlamentul României, că nici nu am nevoie să-l pun. E problema lor, o să taie, e greşeală", a răspuns Becali presei. (Sursa: AGERPRES)
Deputatul liberal George Becali şi-a inventat o funcţie în CV-ul postat pe site-ul Camerei Deputaţilor, a relatat ActiveWatch.
Din 2008, Gigi Becali ocupă funcţia de "comisar ONU pentru România", post care nu există, conform precizărilor făcute de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), la cererea ActiveWatch.
"MAE precizează că funcţia de „Comisar ONU pentru România" nu se regăseşte în nomenclatorul funcţiilor oficiale din sistemul ONU", a precizat Direcţia ONU, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (MAE).