Pe aceeași temă
George Maior a fost propus, in 27 aprilie, pentru postul de ambasador al Romaniei in SUA. Procedurile s-au finalizat în cazul ambasadei din Washington, Maior primind acordul Departamentului de Stat al SUA pentru a prelua ambasada României din SUA, relateaza Evenimentul zilei.
Numele lui George Maior nu aparea pe lista celor care au primit decretul prezidențial în data de 12 iunie, surse diplomatice precizand la momentul respectiv că procedurile de desemnare a unui ambasador la Washington sunt mai îndelungate decât cele în țările europene.
Departamentul de Stat al SUA a transmis acum acceptul pentru desemnarea lui George Maior ca ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în SUA. Premierul interimar Gabriel Oprea a înaintat toate actele necesare președintelui Klaus Iohannis, care a semnat decretul de numire, ce urmează a fi publicat în Monitorul Oficial la începutul săptămânii viitoare.
George Maior a deţinut funcţia de director al SRI timp de peste opt ani și a demisionat din funcție în ianuarie 2015. În perioada mandatului său, cel mai lung din istoria serviciului de informații, SRI a fost apreciat pentru rezultatele deosebite în cadrul cooperării cu parteneri euro-atlantici, dar și pentru echilibrul dovedit pe scena politică internă. Demisia sa a survenit ca urmare a susținerii publice pe care a acordat-o legilor de întărire a capacității de supraveghere anti-teroristă, dar și a deciziei anunțată înaintea campaniei electorale prezidențiale.
Anterior desemnării sale la conducerea SRI, Maior a fost senator PSD, el fiind şi preşedinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională din Senat.În perioada 2000-2004 a fost secretar de stat şi şef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică şi Politica de Apărare în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. În această calitate a coordonat, din punct de vedere strategic şi militar, aderarea României la Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic.
Între anii 1992 şi 1997 a lucrat ca diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, la Departamentul Tratate şi la Departamentul Afaceri Strategice. Din anul 1997 până în anul 1999 a îndeplinit funcţia de Însărcinat cu Afaceri a.i. al Ambasadei României din Dublin, Irlanda. În anul 2004 i-a fost conferit gradul diplomatic de Ambasador în Ministerul Afacerilor Externe.