Germania se retrage din embargoul împotriva Libiei

Fara Autor | 23.03.2011

Pe aceeași temă

Germania a suspendat participarea navelor sale militare la operaţiunile NATO din Marea Mediterană, evitând astfel să se alăture aplicării embargoului impus Libiei, anunţă Ministerul Apărării de la Berlin, informează Mediafax.



"NATO a decis aplicarea embargoului privind armele în Libia, care are consecinţe concrete, putându-se transforma inclusiv în recurgerea la arme. Germania nu va participa", a explicat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării.



"Ministerul a decis să plaseze cele două fregate şi alte două nave militare din Mediterană sub comandament naţional", adaugă el.



Este vorba de fregatele Lubeck şi Hamburg, aceasta din urmă participând la operaţiunea NATO "Active Endeavour" din Marea Mediterană.



"Pentru moment, aceste nave rămân în Marea Mediterană", adaugă purtătorul de cuvânt. Aproximativ 60 - 70 de militari germani care iau parte la zborurile avioanelor-radar Awacs, în cadrul aceleiaşi operaţiuni NATO, au fost şi ei plasaţi sub comandament german.



Germania s-a abţinut de la vot, săptămâna trecută, în cursul votării rezoluţiei Consiliului de Securitate ONU care deschide calea operaţiunilor împotriva regimului Muammar Kadhafi.



NATO a acceptat să participe la aplicarea embargoului maritim impus Libiei, oferind nave şi avioane pentru această misiune.
La Bucuresti, CSAT a decis ca Romania sa participe la embargoul impotriva Libiei cu fregata Regele Ferdinand.
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22