GFR va primi avizul pentru etapa a doua a privatizării companiei de cale ferată TRAIN OSE din Grecia

Fara Autor | 31.10.2013

Pe aceeași temă

Companiile Grup Feroviar Român (GFR), SNCF (Franţa) şi RZD (Rusia) vor primi avizul pentru a participa la etapa a doua a privatizării companiei feroviare de transport marfă şi pasageri TRAIN OSE din Grecia, întrucât respectă condiţiile, inclusiv cea privind capacitatea financiară, scrie presa elenă, potrivit Mediafax.
 
Conducerea agenţiei de privatizare din Grecia (TAIPED) se va reuni joi pentru a aproba lista companiilor care vor participa la privatizarea TRAIN OSE şi la cea a companiei de mentenanţă a materialului rulant ROSCO. Pentru ROSCO licitează operatorul de cale ferată RZD (Rusia), Alstom (Franţa) şi Siemens (Germania).
 
Atât în cazul TRAIN OSE, cât şi în cel al ROSCO, toate companiile care au transmis scrisori de intenţie în prima etapă a privatizării vor primi acordul pentru a trece în faza a doua, cea a transmiterii de oferte angajante, întrucât îndeplinesc condţiile minime cerute, respectiv criteriile referitoare la capacitatea financiară şi know-how, au declarat surse apropiate situaţiei pentru cotidianul elen Kathimerini.
 
În ambele cazuri, statul vinde 100% din acţiuni.
 
Autorităţile elene au anunţat la mijlocul lunii septembrie că GFR, SNCF şi RZD au depus scrisori de intenţie pentru preluarea TRAIN OSE.
 
Oficialii eleni speră ca statul să obţină în urma privatizării companiei 200 de milioane de euro, potrivit Reuters.
 
Grupul de companii Grampet-GFR, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost desemnată în luna iulie câştigător al licitaţiei pentru preluarea operatorului de stat de transport feroviar de marfă HZ Cargo din Croaţia. GFR, nteresat şi de preluarea companiei BDZ Bulgaria, operează pe piaţa din Ungaria şi se extinde în Germania, Austria, Republica Moldova şi Serbia.
 
În luna iunie, GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.
 
Preluarea pachetului de acţiuni de către GFR nu a putu fi finalizată până la termenul limită, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei.
 
sursa: mediafax
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22