Gheorghe Flutur: Victor Ponta şi Crin Antonescu rămân împreună nu pentru interesele ţării, ci pentru interesele lor personale

Fara Autor | 10.04.2013

Pe aceeași temă

Secretarul general al PDL Gheorghe Flutur susţine că scandalul Ponta-Antonescu are ca rezultat concret o tot mai proastă guvernare şi că declaraţia lui Ponta că fără PSD nu câştigă nimeni prezidenţialele a fost făcută "pentru a-i reaminti lui Antonescu că se află într-o lesă politică foarte strânsă".

 

 

Senatorul PDL Gheorghe Flutur susţine, într-un comunicat de presă transmis miercuri, că USL îşi foloseşte energiile pentru certuri interne, şi nu pentru a găsi soluţii la problemele României, iar liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, "practică asiduu teleguvernarea" şi îşi fac concurenţă unul altuia din studiourile de televiziune.

Liderul PDL consideră că încrederea dintre PNL şi PSD s-a fisurat grav din cauza scandalului numirii procurorilor.

"Victor Ponta şi Crin Antonescu rămân împreună nu pentru interesele ţării, ci pentru interesele lor personale: Ponta vrea să fie în continuare premier, iar Antonescu vrea să ajungă preşedinte", susţine Flutur.

 

El a adăugat că în fiecare seară pe posturile de televiziune rulează "câte un nou episod din scandalul Ponta-Antonescu, care are rezultat concret o tot mai proastă guvernare, iar românii primesc circ în loc de soluţii".

"Dependenţa electorală de Victor Ponta şi PSD este evidentă şi îl irită pe Crin Antonescu, mai ales că partenerul său nu pierde ocazia de a-i reaminti acest lucru. Declaraţia lui Ponta că fără PSD nu câştigă nimeni prezidenţiale a fost făcută pentru a-i reaminti lui Antonescu faptul că se află într-o lesă politică foarte strânsă, iar fără USL este un prezidenţiabil fără şanse", mai susţine liderul PDL.

 

El a subliniat că performanţele economice ale USL după 11 luni de guvernare nu îndeamnă la optimism, iar cei din USL rămân fără soluţii la problemele românilor şi au început deja să îşi paseze unii altora eşecurile guvernării.

"Scăderea constantă a nivelului de trai arată limpede că USL a eşuat ca forţă de guvernare în România. USL i-a dezamăgit pe mulţi români, care au înţeles că «Jos PDL» şi «Jos Băsescu» au fost doar sloganurile pentru acoperirea incompetenţei USL. Azi, românii pot judeca cu mintea şi cu buzunarul lor că venirea USL la putere nu le-a adus bunăstarea dorită, ci a afundat România în sărăcie", adaugă secretarul general al PDL.

Sursa: MEDIAFAX

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22