Gheorghe Piperea: Vom anunţa miercuri numărul angajaţilor disponibilizaţi de la Oltchim

Fara Autor | 01.04.2013

Pe aceeași temă

Administratorul judiciar al societăţii Oltchim va anunţa miercuri numărul salariaţilor disponibilizaţi de pe platforma de la Râmnicu Vâlcea, iar pe parcursul zilei de luni va participa la o întâlnire solicitată de ministrul Economiei la care vor lua parte şi reprezentanţii sindicatelor.

"Vom prezenta numărul angajaţilor disponibilizaţi de la societatea Oltchim miercuri, deocamdată continuăm analizele. Astăzi (n.r.: luni) vom participa la o întâlnire solicitată de Ministerul Economiei pentru a discuta şi cu sindicatele", a declarat, luni, pentru AGERPRES, avocatul Gheorghe Piperea.
 

Administratorul judiciar al Oltchim a adăugat că planul complet de restructurare şi de reorganizare a societăţii Oltchim cel mai probabil în perioada iunie - septembrie 2013, după soluţionarea contestaţiilor la tabelul de creanţe.

"Planul de reorganizare ar trebui să fie prezentat, teoretic, în 20 aprilie, când se afişează tabelul creanţelor. Însă, practic, acesta va fi prezentat după soluţionarea contestaţiilor, cel mai probabil în perioada iunie - septembrie", a adăugat Piperea.

Administratorii judiciar ai Oltchim continuă negocierile cu traderii societăţii Oltchim şi cu băncile creditoare pentru obţinerea finanţării necesare pentru continuarea activităţii combinatului.

Numărul vehiculat al angajaţilor Oltchim ce urmează să fie disponibilizaţi este estimat între 1.000 şi 1.300 salariaţi.
 

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat vineri că administratorii judiciari s-au angajat să respecte Contractul colectiv de muncă al angajaţilor.

"Săptămâna viitoare va exista un dialog cu toţi partenerii combinatului astfel încât să fie asigurată o creştere a capacităţii de producţie de la 25% la o capacitate care să asigure profitabilitatea, adică la 60%", a precizat Varujan Vosganian.

Protestatarii la Oltchim au pornit, luni, în marş pe DN 67 spre Râmnicu Vâlcea paralizând traficul şi strigând lozinci antiguvernamentale. Marşul salariaţilor de la Oltchim a pornit în jurul orei 10.00 din curtea întreprinderii, traversând toată platforma industrială. Oamenii au fost chemaţi să li se alăture în drumul lor spre municipiul Râmnicu Vâlcea.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22