Gheorghe Ştefan, în instanță: am lăsat bani la secretarele PDL, la indicaţiile lui Blaga

Dora Vulcan | 08.09.2017

Audiat în dosarul finanțării ilegale a campaniei PDL, fostul primar de Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan a povestit, vineri, la Tribunalul Bucureşti, că ar fi lăsat la sediul PDL 200.000 de euro, în mai multe tranşe, banii fiind lăsaţi secretarelor, la indicaţiile fostului secretar general al PDL.

Pe aceeași temă

 

 

Gheorghe Ștefan, zis Pinalti, a fost audiat ca martor în dosarul în care Vasile Blaga este judecat pentru trafic de influenţă privind finanţarea ilegală a PDL, pentru că ar fi primit prin interpuşi 700.000 de euro, 

 

 

"La Guvern a avut loc o negociere - 9 ministere la PSD şi 9 ministere la PDL. Companiile de stat se negociau şi ele între PDL şi PSD. Având rezultat bun în judeţul Neamţ, doream să propun un director la Transelectrica, la Teletrans, mai exact, o subsidiară a societăţii. În 2009 a fost numit Horia Hăhăianu, după o discuţie cu ministrul Adriean Videanu. Am avut o întâlnire cu Dan Constantin Grigoriu, recomandat de Roberta Anastase ca un om de afaceri serios", a afirmat Gheorghe Ştefan.

 

 

El a spus instanței că Blaga şi premierul Emil Boc și-ar fi dat ”girul" pentru fiecare numire a directorilor şi secretarilor de stat şi că l-a informat pe Blaga despre persoana pe care voia să o numească la Teletrans.

 

"După instalarea lui Hăhăianu Horia, la un hotel, m-am întâlnit cu acesta, cu Dan Grigoriu şi cu Horaţiu Berdilă, reprezentatul SC Romsys. Am convenit ca firma indicată să contribuie la finanţarea partidului cu bani după ce va încheia contracte cu SC Teltrans SA. PDL avea două sedii - unul central şi altul al organizaţiei municipale, unde avea biroul Blaga. După înţelegerea de la restaurant, martorul Grigoriu mi-a cerut să mă duc cu el la secretarul general Vasile Blaga pentru a lua la cunoştinţă despre înţelegerea încheiată cu Berdilă de la Romsys SRL", a relatat Gheorghe Ştefan.

 

El susține că în mai 2009 ar fi mers cu Grigoriu la Blaga la biroul de pe Aleea Modrogan, unde este sediul PDL și că i-ar fi fus 50.000 de euro, pentru finanțarea campaniei PDL, și încă alte două tranşe, de 50.000 şi 100.000 de euro,  duse ulterior, tot la partid. 

 

 

"Banii nu i-au fost daţi direct lui Blaga, ci au fost daţi unei secretare, bani destinaţi finanţării partidului. O secretară era Sanda Dean şi alta Dana. Asta s-a întâmplat după ce s-au încheiat contracte între Teletrans SA şi Romsys SRL. A două tranşă, de 50.000 de euro, am dus-o cu Grigoriu Dan la aceeaşi adresă, tot în mai, iunie 2009.  A treia tranşă, de 100.000 de euro, am dus-o la aceeaşi adresă şi cu acelaşi martor, în toamna lui 2009, înainte de alegerile prezidenţiale. Blaga mi-a recomandat câte una dintre secretare pentru a preda banii. După alegerile prezidenţiale, partidul a rămas cu datorii. La o discuţie cu Blaga, mi-a reproşat că aripa Stolojan nu finanţează suficient partidul. I-am cerut lui Grigoriu o sumă mai consistentă pentru plata datoriilor", a mai spus Gheorghe Ştefan.

 

El spune că în iulie 2010 au fost predaţi alţi 500.000 destinați lui Blaga: 

 

"A venit Grigoriu Constantin Dan, ne-am văzut la Hotel Caro şi mi-a adus 500.000 de euro, bani tot de la Romsys SRL. Eu i-am propus să vina cu mine ca să fie sigur că ajung acolo. Avea o problemă de rezolvat şi a spus că are încredere că îi duc eu. L-am sunat şi apoi m-am deplasat singur la partid. Ştiam că Romsys activa în domeniul IT. După prima întâlnire cu Berdilă, m-am mai văzut cu el şi cu Grigoriu. Voia să se convingă că banii ajungeau la partid şi la Blaga, iar el se gândea la ideea de a beneficia de protecţie din partea lui Blaga, care la un moment dat era ministru de Interne. În 2010, influenţa lui Blaga în partid era foarte mare."

 

El a mai precizat că, atunci când sumele de bani erau mai mici, erau date în bancnote de 500 de euro şi că nu cerea chitanţă justificativă. "Probabil avea o agendă în care nota secretara", a presupus el.

 

 

Procesul pe fond în care Vasile Blaga este judecat pentru trafic de influenţă în dosarul finanţării ilegale a PDL a început la Tribunalul Bucureşti în 26 iulie, când fostul lider al PDL le-a spus magistraţilor că toate acuzaţiile care i se aduc sunt "construcţii SF", iar declaraţiile martorilor şi ale inculpaţilor sunt contradictorii. Vasile Blaga a mai susţinut că nu a primit "niciun cent" şi că pe omul de afaceri Horaţiu Berdilă, pentru care ar fi făcut trafic de influenţă, nici măcar nu îl cunoaşte.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22