Gherghe Muscalu (CSM): Mica coruptie este mai mare decat marea coruptie

T.d. | 16.03.2015

Pe aceeași temă

“Mica coruptie” este, de fapt, mai mare decat “marea coruptie”, a declarat luni procurorul Gheorghe Muscalu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Gheorghe Muscalu a spus ca, din punct de vedere penal, legislatia romaneasca a progresat extrem de mult dupa anul 2000.

"Stiti foarte bine ca, sub o forma sau alta, am <importat> din alte legislatii cunoscute ceea ce am crezut la momentul respectiv ca a fost mai bun. Am modificat si am corectat pe parcurs, in raport cu evolutia societatii si, mai ales, in raport de practica judiciara. Pot spune ca, la momentul actual, cu toate criticile care exista, avem o lege care protejeaza drepturile si libertatile fundamentale atat ale unei persoane care sub o forma sau alta se face vinovata de comiterea unei fapte, cat si ale partii vatamate", a spus Muscalu.

Acesta a atras atentia ca desi toata lumea vorbeste de marea coruptie, fenomenul este mult mai amplu in cazul micii coruptii, potrivit Hotnews.

"Poate ca priviti marea coruptie, dar din punctul meu de vedere, ca practician, societatea romaneasca nu e macinata numai de marea coruptie, ci de ceea ce impropriu numim <mica coruptie>, si va spun ca aceasta mica coruptie, de fapt, este mai mare decat marea coruptie", a precizat Gheorghe Muscalu.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22