Ghinea: Comisia Europeană a constatat un deficit de reforme. Avem probleme cu colectarea veniturilor

Redactia | 14.05.2021

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a declarat vineri că executivul european a constatat un deficit de reforme în România și o slabă colectare a banilor la buget.

Pe aceeași temă

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a declarat vineri că executivul european a constatat un deficit de reforme în România, aspect transmis de oficialii Comisiei Europene în cadrul întâlnirii de la Bruxelles pentru PNRR, precizând că era nevoie de „o clarificare a detaliilor de implementare.”

„Am avut un deficit de reforme care a fost constatat de Comisia Europeană. Nu că nu existau deloc, ci că era nevoie de un nivel de ambiţie mai ridicat şi mai ales de o clarificare a detaliilor de implementare. Adică nu merge să spui: 'Facem o nouă lege a pensiilor', trebuie să spui exact ce vei pune, care sunt elementele importante-cheie din viitoarea lege a pensiilor. Am clarificat săptămâna asta: am trimis la Comisie înainte de vizita făcută acolo împreună cu premierul Cîţu, un 'concept paper' care l-am coautorat cu premierul şi cu vicepremierul Dan Barna, care practic a scos în top pagini de detalii pe fiecare reformă majoră pe care România a inclus-o deja sau urmează să o includă în PNRR în care pur şi simplu am explicat aceste elemente”, a menţionat Cristian Ghinea, la o dezbatere pe tema PNRR, potrivit Agerpres.

România a ajuns la un acord cu oficialii Comisiei privind nouă reforme majore care vor fi incluse în PNRR, în urma discuţiilor de la Bruxelles dintre cele două părţi.

Premierul Florin Cîţu şi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, au avut săptămâna aceasta întâlniri la Bruxelles cu oficiali ai Comisiei Europene, inclusiv cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Pe partea fiscală, în primul rând ne asumăm o reformă a deficitului de TVA mai mare decât era cea asumată anterior, deci de 5 puncte procentuale. Avem o problemă foarte mare de colectare a veniturilor la bugetul de stat. Din nou o recomandare tradiţională de ţară făcută de Comisia Europeană de vreo zece ani pe care guvernele din România nu acţionau în niciun fel. Pe lângă acea conectare a caselor de marcat şi digitalizarea ANAF-ului avem închiderea unor portiţe legale în care oamenii trişează la TVA şi alte impozite, fără să mărim impozitele. Atenţie nu ni s-a cerut implicit, nici nu ne-am angajat să mărim taxe şi impozite în următorii ani.”, a menţionat Cristian Ghinea.

Acesta a mai vorbit despre o altă reformă, respectiv Banca Naţionaă de Dezvoltare. „Aici nu a fost nevoie să facem paşi suplimentari pentru că există deja un proiect al Ministerului de Finanţe finanţat de Comisia Europeană pentru a crea această bancă, cu un calendar de implementare. Doar l-am făcut mai vizibil şi l-am asumat politic.”, a mai spus ministrul.

Totodată, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a subliniat că, în ceea ce priveşte administraţia publică, se doreşte implementarea unui sistem de recrutare pe model EPSO.

„Pe partea de administraţie publică aş menţiona un sistem de recrutare pe model EPSO, adică funcţionarii publici intră în corpul funcţionarilor publici printr-un examen, pe care sper să îl administrăm privat, adică Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici să dea unor firme de resurse umane operaţionalizarea acestui concurs. Intri în corpul funcţionarilor publici şi de acolo eşti distribuit la instituţiile care te cer. Exact cum se întâmplă la Comisia Europeană, acest model EPSO de examinare. Ne-am angajat ca în 2022 să fie pilot şi în 2023 să fie implementat la scară naţională pentru administraţie.”, a mai spus Cristian Ghinea.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22