Pe aceeași temă
Fostul ministru considera ca PSD a demonstrat de-a lungul timpului ca intotdeauna, inainte de alegeri, se transforma dintr-un partid socialist in unul national-socialist, fascist:
"Asta e ce face partidul lui Ion Iliescu din ’96 încoace. Înainte de toate alegerile, partidul socialist devine partid național-socialist, devine un partid fascist. În 2014 au ieșit cu chestia aia că Iohannis nu este român, nu e ortodox și nu are copii. PSD se chinuie să se rujeze ca fiind un partid modern și de stânga, dar înainte de fiecare alegeri se redescoperă ca fasciști, pentru că de fapt asta sunt în străfundurile ființei lor și nu pot să scape de acest blestem. Subevaluează oamenii și e o capcană în care intră mereu. OK, unii cumpără acest argument, dar foarte mulți sunt enervați," a afirmat Cristian Ghinea, in interviul dat Revistei 22.
Candidatul USR considera ca temerile legate de profitul multinationalelor sunt intr-o anumita masura justificate, acesta chestiune trebuind verificata in permanenta insa doar in cadrul unor politici ale UE, pentru a nu transforma aceste actiuni intr-o lupta a unor tari europene impotriva altora: "În ce privește companiile străine, ar trebui să ne uităm foarte clar la ce se întâmplă cu profiturile, unde sunt depozitate etc. Astea sunt teme legitime, pentru că în toată lumea, și la nivel de UE, există această îngrijorare cu multinaționalele care nu plătesc partea corectă pentru societățile în care lucrează. Ar trebui și noi să ne uităm cum se transferă profiturile între sucursalele multinaționalelor, dar la nivel de UE, pentru că altfel riscăm să intrăm într-o nouă competiție între țări."
Fostul ministru ironizeaza insa manipularile permanente ale acestei teme de catre "borfasi ca Sebastian Ghita": "E de lucrat pe această temă. Dar să o manipulezi permanent... cu oameni ca Ghiță. Mă pufnește râsul când văd borfași ca Sebastian Ghiță, care a furat, a secătuit statul român, a distrus programul de digitalizare a administrației din România, care a rămas în epoca de piatră a digitalizării pentru că Ghiță și alte două firme au făcut această morișcă de învârtit licitații publice. Aflăm acum brusc că Ghiță a făcut asta ca să apere firmele românești. Această formă de fascism ascunde de fapt încercarea borfașilor de a scăpa de pușcărie, despre asta vorbim. Dar nu este nimic nou, doar temele se schimbă. În ’96 ne furau ungurii Transilvania și CDR și Constantinescu erau trădători, acum Soros și USR sunt trădători. E aceeași logică, doar că vin cu noi și noi teme, pentru a se ascunde modul în care ei au furat această țară."
Interviul acordat de fostul ministru al Fondurilor Europene Revistei 22 poate fi citit integral AICI