Gigi Becali a uitat să-şi treacă salariul de la PE în declaraţia de avere

Fara Autor | 06.06.2012

Pe aceeași temă

Patronul Stelei a depus două declaraţii pentru alegerile locale, una pentru scaunul de consilier local, alta pentru cel de primar. Cele două declaraţii nu seamănă în totalitate între ele, chiar dacă sunt depuse la o zi distanţă, potrivit Realitatea.net.

În prima declaraţie de avere, patronul Stelei, a trecut trei terenuri. În cea de-a doua şi mai adus aminte de câteva, iar numărul acestora a crescut la 10.

Gigi Becali are împrumutaţi 50 de milioane de euro şi are acţiuni la mai multe societăţi comerciale de peste 100 de milioane de euro.

Patronul Stelei a uitat să treacă în declaraţia de avere salariul de parlamentar european. Adică vreo 70.000 de euro anual. "Toată lumea ştie că iau salariu de la Parlamentul European. Ăsta e un lucru ştiut, nu trebuia să-l trec. Ca să înţelegeţi şi voi cum e cu declaraţiile de avere. Terenurile.... puteam să trec şi două dacă vroiam. Dacă eu am declarat o minciună, trebuie ca ANI să se sesizeze şi să sesizeze Parchetul. Şi ei trebuie să demonstreze că am făcut-o cu rea intenţie. Că am vrut să ascund ceva. Am uitat. Declaraţiile astea nu sunt relevante", a declarat Becali, pentru Realitatea.net.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22