Pe aceeași temă
La o săptămână după ce a fost trimis în puşcărie, Gigi Becali apare din nou în faţa judecătorilor. De această dată, Becali este judecat în dosarul Valiza. În acest dosar Becali este acuzat că a mituit jucătorii echipelor Universitatea Cluj şi Gloria Bistriţa. Pe fond, Becali a fost achitat în acest dosar.
Completul de cinci judecători ai Curţii Supreme a dispus citarea lui Gigi Becali la Penitenciarul Rahova, astfel ca finanţatorul Stelei să fie adus direct de acolo la şedinţa de recurs din dosarul Valiza. Curtea Supremă a judecat până acum două termene în acest dosar. La ambele şedinţe, inculpaţii au cerut amânări pentru a-şi angaja avocaţi.
În decembrie 2008, Gigi Becali a fost trimis în judecată în dosarul "Valiza" de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind acuzat de dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Victor Piţurcă a fost trimis în judecată pentru favorizarea infractorului, fostul vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al clubului Steaua, Teia Sponte, pentru complicitate la dare de mită, iar Alina Ciul, unul dintre avocaţii lui Becali, şi Radu Marino au fost acuzaţi de favorizarea infractorului şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în 11 mai 2006, finanţatorul FC Steaua ar fi promis fiecărui jucător al clubului "Gloria 1922 Bistriţa" sume de bani cuprinse între 5.000 şi 10.000 de euro pentru ca aceştia să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu prevăzute în contractele de muncă, Regulamentul intern al clubului şi în Regulamentul Federaţiei Române de Fotbal. Concret, fotbaliştilor de la Bistriţa li se cerea să-şi apere corect şansele şi să obţină un rezultat favorabil în meciul cu Rapid Bucureşti din 12 mai 2006.
Doi ani mai târziu, în perioada 4-7 mai 2008, Becali a oferit suma de 1.700.000 de euro jucătorilor de la "Universitatea Cluj" aflaţi pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a Campionatului Naţional de Fotbal - Liga I - aproximativ 100.000 de euro pentru fiecare -, aceştia urmând, la fel ca în cazul precedent, să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu, să-şi apere corect şansele şi să câştige meciul cu "CFR 1907 Cluj", preciza DNA.
Un complet de trei judecători al instanţei supreme a decis în 17 aprilie 2012, cu două voturi pentru şi unul împotrivă, achitarea lui Gigi Becali, Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piţurcă şi Radu Gheorghe Marino în dosarul "Valiza, apreciind că lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii de corupţie.
Unul din cei trei judecători din complet a avut o opinie separată, considerând că aceştia trebuie condamnaţi la închisoare cu suspendarea executării pedepsei.
sursa: gandul.info