Pe aceeași temă
Decizia este definitiva si tot ce mai pot face avocatii este sa solicite revocarea masurii preventive sau eliberarea pe cautiune. Ambele cai de atac au sanse mici de reusita, astfel incit este foarte probabil ca Gigi Becali isi va petrece sarbatorile de Paste in arest.
Decizia Tribunalului Bucuresti nu este insotita de motivare, magistratii acestei instante avand la dispozitie 30 de zile pentru a motiva in scris hotararea. Unul dintre avocatii lui Gigi Becali, Aurelian Pavelescu, a declarat aseara, dupa aflarea deciziei, ca va merge cu acest caz pana la Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
Judecatoarea Cristus, amenintata cu moartea
Unul dintre magistratii care au decis ca finantatorul Stelei sa nu fie judecat in libertate este Dorel Matei, singurul judecator care, în 2005, l-a condamnat pe omul de afaceri Sorin Ovidiu Vintu la doi ani de închisoare cu executare in dosarul „Banca de Investitii si Dezvoltare”.
Judecatoarea Nicoleta Cristus, cea care a decis vineri dimineata arestarea lui Becali, a primit amenintari cu moartea. Potrivit "Evenimentului zilei", amenintarile la adresa judecatoarei au fost primite pe adresa de e-mail a instantei.
"Magistratul Nicoleta Cristus a fost amenintat nu doar cu privire la siguranta sa personala, ci si la cea a familiei sale”, au declarat surse judiciare, citate de Evenimenul zilei. Potrivit acestora, mesajul de amenintare a fost transmis pe e-mailul judecatoriei de pe adresa: [email protected], al carei titular este aproape imposibil de identificat. Mesajul electronic o vizeaza direct pe presedinta judecatoriei, careia autorul ii transmite ca „o va gasi si ca va regreta amarnic toata viata ei hotarirea luata”.
"Eu nu uit si nu iert, te voi gasi, fa, sa fii sigura de asta! Problema nu e daca, ci cind!”, incheie autorul mesajului.
Delir televizat
Televiziunile de stiri, in special Realitatea TV si Antena 1, au continuat asaltul mediatic inceput joia trecuta,, ignorind faptul ca multi dintre invitati, unii chiar oameni politici, isi dadeau cu parerea despre un proces în curs. Mai mult, avocatii lui Gigi Becali, cu precadere Aurelian Pavelescu, au avut posibilitatea sa pledeze in direct in favoarea clientulului lor, in timp ce in fata Tribunalului Bucuresti oamenii adusi au autocarul sau sustinatori ai Stelei erau aratati vociferind si proferind amenintari in cazul in care patronul miliardar nu va fi eliberat.
Singura institutie care a luat pozitie fata de manipularea mediatica a fost Consiliul Superior al Magistraturii, care intr-un comunicat de presa a atras atentia ca televiziunile s-au plasat de parte inculpatului.
"S-au pozitionat de partea inculpatului si au ignorat regulile care stau la baza functionarii unui stat de drept”, a sustinut CSM, care a atras atentia ca "procedurile judiciare trebuie sa se desfasoare exclusiv in fata instantelor de judecata”.
"Suntem de acord cu dreptul de a emite opinii, dar acestea nu trebuie sa afecteze viata privata a magistratului, si atita timp cit se emit judecati de valoare, acestea trebuie sa aiba un raport probator”, a aratat Cecilia Morariu, purtator de cuvint al CSM.