Gratiela Iordache si alti doi inalti functionari cercetati penal pentru evaziunea fiscala de 40 milioane euro

Fara Autor | 12.10.2010

Pe aceeași temă

 Trei funcţionari guvernamentali din anturajul politic al lui Adriean Videanu sunt cercetaţi penal pentru implicare într-o operaţiune de export, fără plata taxelor către statul român, care ar fi trebuit să aducă la buget aproape 40 milioane euro. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost sesizaţi de comisarii de la Garda Financiară. Printre cei cercetati se afla si fostul secretar de stat la Finante, Gratiela Iordache.






Procurorii anticorupţie i-au pus sub acuzare pentru complicitate la evaziune fiscală pe Gabriel Irimie Băcăinţan - fost consilier al ministrului Finanţelor, Gheorghe Pogea - pe Livia Bădescu - director în Ministerul de Finanţe - şi pe fostul secretar de stat de la Finanţe - Graţiela Iordache. Autorul evaziunii fiscale, pus şi el de asemenea sub acuzare, este italianul Antonello Celestini, cel care controlează Galaxy Tobacco, fosta societate „Tutunul Românesc", relateaza Mediafax.






Afacerea s-a derulat la începutul anului 2009, când italianul Celestini a încercat să exporte 820 de tone de tutun fără să plătească taxele şi accizele în valoare de aproape 40 milioane de euro. Din acest motiv, Autoritatea Vamală a interzis tirurilor Galaxy Tobacco să părăsească ţara până la plata accizelor. Potrivit unor surse citate de Romania libera, în acel moment Celestini ar fi apelat la Băcăinţan pentru a obţine o derogare, lucru care s-a şi întâmplat. Documentul a fost semnat de toţi cei puşi sub acuzare de DNA pentru complicitate la evaziune fiscală. Afacerea a ajuns în atenţia procurorilor anticorupţie după sesizarea făcută de comisarii Gărzii Financiare
.





Majoritatea celor anchetaţi de DNA în dosar fac parte din anturajul unuia dintre cei mai importanţi lideri PDL, Adrian Videanu. Potrivit Romania libera, Gabriel Băcăinţan a fost preşedinte al Consiliului de Administraţie de la Nuclearelectrica, în perioada în care Videanu a fost ministrul Economiei. Băcăinţan a fost demis din această funcţie doar după un scandal public în care s-a aflat că este finul şefului de la Nuclearelectrica, Pompiliu Budulan, promovat în această funcţie tot de Videanu. Inclusiv fostul secretar de stat Graţiela Iordache ar fi destul de apropiată de Videanu. Avocatul acesteia este Cristian Ene, un cunoscut democrat-liberal, promovat de Videanu ca membru în câteva Consilii de Administraţie ale unor societăţi de stat.
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22