Pe aceeași temă
Grecia a renunţat oficial, vineri, la ideea organizării unui referendum pe tema planului european de susţinere financiară, anunţă ministrul grec al Finanţelor, Evangelos Venizelos.
Evangelos Venizelos a trimis un comunicat liderului Eurogrup, Jean-Claude Juncker, comisarului UE pentru Afaceri Economice, Olli Rehn, şi ministrului german de Finanţe, Wolfgang Schauble, în care anunţă că Grecia a renunţat la ideea organizării referendumului.
Astfel, Grecia va trebui să continue punerea în aplicare a programului de asistenţă convenit cu Uniunea Europeană şi FMI.
Grecia trebuie să arate că este angajată faţă de deciziile la adoptarea cărora ea însăşi a luat parte şi considerăm că în prezent unitatea naţională şi în rândul tuturor forţelor politice din ţară este esenţială pentru depăşirea crizei actuale, a declarat vineri preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, într-o conferinţă de presă în ultima zi a Summitului G20 de la Cannes, transmite Agerpres.
''Situaţia din zona euro a atras atenţia şi aici la G20. Noi am răspuns cu hotărâre şi vom face tot cea ce este necesar pentru apărarea stabilităţii zonei euro. Suntem ferm decişi să sprijinim Grecia, vrem Grecia în zona euro, dar în acelaşi timp Grecia trebuie să arate că este angajată faţă de deciziile (din 26-27 octombrie) la adoptarea cărora ea însăşi a luat parte. (...) Este adevărat că anunţul din urmă cu câteva zile privind referendumul nu a fost de mare ajutor, dar acum am încredere că Grecia va pune în aplicare deciziile liderilor din zona euro luate în 26-27 octombrie şi am primit acest angajament'', a afirmat Barroso.
Anunţul făcut luni seară de premierul grec Giorgos Papandreou privind organizarea unui referendum pentru aprobarea planului de salvare a Greciei, convenit la summitul zonei euro de săptămâna trecută, a creat divergenţe atât în zona euro, cât şi în interiorul Greciei.
În urma acestor presiuni, Atena a revenit asupra deciziei şi a anunţat oficial, vineri după-amiază, că a renunţat la intenţia sa de organizare a referendumului.
Acordul convenit săptămâna trecută de liderii celor 17 state din zona euro prevede, printre altele, reducerea cu 50% (aproximativ 100 de miliarde de euro) a datoriilor Greciei către creditorii privaţi.
Greciei i se cere în schimb, să continue măsurile de austeritate dure, care în ultimele săptămâni au provocat nemulţumiri în plan politic şi ample manifestaţii de stradă violente în principalele oraşe din Grecia.