Grecia ia noi măsuri de austeritate în speranţa economisirii a 11,5 miliarde de euro

Fara Autor | 02.08.2012

Pe aceeași temă

Liderii coaliţiei de guvernare din Grecia au reuşit să adopte un nou pachet de măsuri de austeritate cerut de instituţiile financiare internaţionale, care presupune economii de 11,5 miliarde euro şi ar trebui să motiveze misiunea oficialilor FMI, CE şi BCE să recomande continuarea împrumuturilor, informeaza Bloomberg.

Premierul Antonis Samaras i-a convins miercuri pe Evangelos Venizelos, liderul partidului Pasok, şi Fotis Kouvelis, preşedintele formaţiunii Stânga Democratică, să semneze acordul după cea de-a doua rundă de negocieri din această săptămână, transmite Bloomberg, citat de Mediafax.

Venizelos, fostul ministru al Finanţelor care a negociat actualul acord cu instituţiile financiare internaţionale, nu era de acord cu Samaras, cerându-i acestuia să insiste pe prelungirea termenelor pentru ţintele fiscale din program.

"Reducerea cheltuielilor publice cu încă 11,5 miliarde euro era o precondiţie pentru ca Grecia să rămână în zona euro", a declarat ministrul Finanţelor, Yannis Stournaras, după încheierea negocierilor.

El a adăugat că pachetul va fi acum verificat de misiunea Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Centrale Europene, aflată de săptămâna trecută la Atena pentru a lua o decizie privind următoarea tranşă din finanţarea către Grecia.

"Tăierile" din noul pachet de austeritate vizează anii 2013 şi 2014, iar peste jumătate din sumă va fi economisită printr-o nouă reduecere a salariilor bugetarilor şi pensiilor din sistemul public.

"Ar fi trebuit să evităm acest nou val de tăieri de salarii şi pensii, aproximativ 6 miliarde euro, care vor menţine ţara în recesiune în 2013 şi 2014", a spus Venizelos, subliniind că amânarea termenelor pentru ţintele fiscale ar fi permis măsuri de austeritate mai puţin dure.

Grecia se află în cel de-al cincilea an consecutiv de recesiune, iar şomajul a ajuns la aproximativ 22%, punând presiune pe veniturile bugetului de stat şi împiedicând guvernul să respecte angajamentele fiscale faţă de creditorii externi.

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a apărat strategia creditorului de la Washington în relaţie cu Grecia şi a arătat că ţara a făcut progrese, dar trebuie să accelereze reformele structurale pentru a revigora economia.

În lipsa unei noi tranşe de la FMI şi partenerii din zona euro, Grecia riscă să rămână fără bani în viitorul apropiat, cu o scadenţă de 3,2 miliarde euro către BCE pe 20 august.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22