Grecia, in criza. Tsipras si Varoufakis anunta ca vor obtine un acord favorabil cu creditorii doar daca se va vota NU la referendum. Hollande, presedintele Frantei: Daca Grecia voteaza NU, va intra intr-un soi de necunoscut

M. B. | 01.07.2015

Pe aceeași temă

Joi seara a fost rândul comuniștilor să demonstreze în Piața Syntagma, cerându-le grecilor să voteze OXI (NO) la referendum


UPDATE Syriza a impanzit Grecia cu postere care il infatiseaza pe ministrul german de Finante, Wolfgang Schauble, ca pe un vampir care ar fi supt sangele grecilor timp de 5 ani

 

UPDATE Yanis Varoufakis, ministrul grec de finante, da asigurari ca se va ajunge la un acord dupa referendum (AFP). ''Se va ajunge la un acord fie ca rezultatul votului va fi 'da', fie ca va fi 'nu'. Daca rezultatul va fi 'da', atunci va fi un acord prost, bancile se vor deschide cu un acord prost. Daca va fi 'nu', atunci vom avea un alt acord care va fi viabil, ceva in genul propunerilor pe care noi le-am facut in ultimele zile '', a declarat Varoufakis pentru canalul de televiziune BBC News. Tsipras a mai anuntat in interviul televizat ca planul de salvare al creditorilor va fi supus votului Parlamentului daca rezultatul referendumului este DA - The Guardian

 

UPDATE CNN subliniaza existenta unor probleme legate de securitatea Europei si de tensiunea crescuta in cadrul NATO din cauza apropierii Greciei (prin Syriza) de Rusia. CNN aminteste recentele vizite ale lui Tsipras in Rusia, precum si faptul ca actualul guvern grec a lasat de inteles ca ar putea cere sprijinul financiar al Moscovei daca esueaza in negocierile cu Occidentul.

 

UPDATE: Premierul elen Alexis Tsipras a declarat joi seara, într-un interviu, că băncile se vor deschide după semnarea unui acord cu creditorii internaționali, cu precizarea că dacă la referendum va învinge tabăra NU, a celor care se opun austerității, va merge luni la Bruxelles și va semna acordul în condiții favorabile Greciei.

 

Inițial, în momentul anunțării controlului capitalului și a închiderii băncilor până după referendum, Tsipras a spus că acestea ar urma să se redeschidă pe 7 iulie.

 

În interviul acordat joi seara, premierul nu a mai vorbit despre o dată, ci a explicat că băncile se vor redeschide după semnarea acordului cu Troika. Dar, pentru aceasta este nevoie ca la referendumul de duminică să fie un vot puternic al taberei NU, situație în care el va pleca luni la Bruxelles și va semna acordul. Un acord cu prevederi mult mai favorabile decât cele din ultima oferta a creditorilor, sugerează Tsipras, așa cum a făcut-o de multe ori în ultimele zile. Cu o nouă restructurare a datoriei, fără de care, spune șeful guvernului de la Atena, niciun program nu va fi viabil.

 

Dacă însă rezultatul referendumului va fi DA, atunci propunerea creditorilor va merge spre aprobare în Parlament, a explicat Tsipras.

 

CITITI SI: Tsipras: Bancile se vor redeschide dupa semnarea acordului cu creditorii

 

 

Manifestația de miercuri a celor care susțin acceptarea condițiilor pentru un nou bailout și rămânerea în UE

 

Grecia a intrat tehnic în incapacitate de plată, după ce nu a returnat la termen cele 1,6 miliarde de euro către FMI, devenind singura economie avansată aflată în această situație. Se mai află în incapacitate de plată, în acest moment, Sudan, Somalia și Zimbabwe.

 

UPDATE: Editorialistul Simon Nixon se intreaba daca adevaratul plan al lui Alexis Tsipras nu a fost chiar Grexitul, de la inceput.

Daca iesirea Greciei din zona euro a fost scopul lui Tsipras, e greu sa te gandesti ca ar fi putut actiona altfel decat a facut-o", scrie Nixon in Wall Street Journal, potrivit HotNews.

Tergiversarile aplicate de Tsipras in negocierile cu creditorii internationali au facut sa duca tara intr-o situatie in care bailout-ul a expirat, fapt ce face ca o iesire a Atenei din zona euro sa fie greu de evitat.

"Deponentii au fost persuadati sa-si pastreze banii in banci prin asigurari zilnice, timp de cinci luni, ca o intelegere cu troika e iminenta. De fapt, cea mai mare parte a timpului nu a existat nici o negociere. Tsipras a mimat dialogul cu discutii infinite despre cum ar trebui sa fie numita troika, unde sa se tina negocierile si cine sa participe la ele”, mai arata sursa citata.

 

UPDATE: La 24 de ore dupa ce le-a cerut grecilor sa voteze NU la referendumul de duminica si astfel sa respinga propunerile creditorilor internationali privind un nou acord de asistenta financiara, premierul elen Alexis Tsipras face joi un apel la “unitate nationala”.

“A doua zi (după referendum) vom fi cu toții uniți în efortul de a scoate țara din criză. Și fără nicio îndoială (țara) va depăși acest moment păstrându-și demnitatea și suveranitatea”, a transmis liderul formatiunii de stanga radicala Syriza.


UPDATE: Daca cetatenii greci vor vota NU la referendumul de duminica privind noile reforme cerute de creditorii internationali, atunci tara “va intra intr-un soi de necunoscut”, a spus joi presedintele francez Francois Hollande. (AFP)

 

UPDATE: Referendumul de duminica va fi si o ocazie prin care grecii isi vor decide viitorul. Potrivit purtatorului de cuvant al Comisiei Europene, discutiile au fost suspendate pana la finalizarea referendumului de duminica.

Acum este momentul ca grecii să-și aleagă viitorul, a aratat purtatorul de cuvant comunitar Margaritis Schinas, citat de EFE, potrivit Agerpres.

 

UPDATE: In cazul in care majoritatea grecilor va vota pentru respingerea masurilor de austeritate in cadrul referendumului de duminica, atunci Executivul de la Atena are in vedere introducerea unei monede paralele, la paritate cu euro, potrivit unor surse citate de cotidianul italian Corriere della Sera, preluat de Mediafax.

 

UPDATE: Purtatorul de cuvant al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a confirmat la Bruxelles ca negocierile cu Atena sunt inghetate pana cand grecii isi voteaza viitorul duminica.


UPDATE: Seful Eurogrup Jeroen Dijsselbloem: Toate discutiile cu Grecia au devenit extrem de politizate, pierzandu-se astfel timp. Propunerile institutionale pentru Grecia au fost “facute bucati” de liderii eleni. Referendumul este daca grecii vor accepta sau nu o austeritate dureroasa - Reuters
 

UPDATE: Ministrul grec al Apararii Panos Kammenos, liderul Partidului Grecii Independenti (nationalist) care face parte din coalitia de guvernare, a amenintat Guvernul ca demisioneaza, daca acesta nu retrage o propunere catre creditorii Greciei de taiere a cheltuielilor militare, relateaza Ekathimerini.com, citat de Mediafax.
 

UPDATE: Economia greaca va scadea cu 20% in patru ani in cazul unul Grexit, arata un studiu realizat de Standard and Poor's si Oxford Economics. In document se spune ca impactul asupra zonei euro va fi "oarecum restrans" si ca "impactul asupra bancilor si asigurarorilor straini va fi limitat".

 

UPDATE: Varoufakis, ministrul grec de Finante, a declarat astazi că guvernul condus de Alexis Tsipras ar putea demisiona daca grecii vor aproba semnarea acordului cu creditorii la referendumul care va avea loc duminică,. 'Am putea demisiona, dar o vom face în spirit de cooperare cu cei care vor prelua guvernarea după noi', a declarat ministrul, conform Agerpres. 'Credem că verdictul poporului trebuie respectat', a mai spus ministrul de finanțe, conform căruia 'nimic nu s-a sfârșit' iar negocierile cu creditorii țării vor fi reluate după referendum.

 

UPDATE: Un bancher grec de rang inalt a declarat pentru Times ca bancile vor incepe sa ramana fara bani foarte curand. "Iesirile de bani in crestere nu pot fi satisfacute. Sistemul poate rezista cateva ore sau zile, nu cateva saptamani". Retragerile la nivel national sunt estimate la 3000 de euro pe secunda si multe bancomate au fost complet golite - The Telegraph
 

UPDATE: Ministrul francez de finante a avertizat ca un vot negativ la referendum s-ar traduce printr-un Grexit: "Nu poti ajunge la o intelegere cu cineva care iti spune Nu". Un vot pozitiv ar duce la reluarea imediata a negocierilor, a adaugat Sapin. - The Guardian

 

UPDATE: Yanis Varoufakis, ministrul grec de Finante, a publicat o lista in care enumera 6 motive pentru care grecii ar trebui sa voteze impotriva acordului Greciei cu creditorii internationali, la referendumul care va fi organizat duminica. Cititi aici lista cu cele 6 motive prezentate de ministrul de Finante.

 

UPDATE Politician CDU: Germania va bloca orice ajutor pentru Grecia cat timp Guvernul Tsipras este la putere. Germania va bloca orice nou plan de asistenta financiara atat timp cat Guvernul condus de premierul de extrema-stanga Alexis Tsipras ramane in functie, afirma, sub acoperirea aninimatului, un apropiat al cancelarului german Angela Merkel, precizand ca Berlinul ar astepta un Cabinet tehnocrat.

 

UPDATE George Kaminis, primarul Atenei, ii indeamna cetatenii sa voteze DA la referendum si spune ca vrea "sa puna capat luptei cu Europa", potrivit The Telegraph."Ne dorim ca liderii nostri din Grecia si Europa, sa se intoarca la masa negocierilor si sa incheie un acord in favoarea demnitatii poporului grec si a dezvoltarii noastre economice", a spus el. Alaturi de Kaminis a fost si primarul Salonicului care-i indeamna pe cetateni sa voteze DA.

 

UPDATE FMI: Acordarea unei intarzieri la plata  nu ajuta tarile in criza (AFP)

 

UPDATE: Negocierile cu Atena vor fi reluate dupa ce referendumul de duminica va avea un rezultat. Decizia a fost luata miercuri seara de ministrii de finante din statele zonei euro. Citeste in continuare.

 

UPDATE: Premierul Greciei acuza partenerii internationali de “santaj” si “ultimatumuri”. Alexis Tsipras a spus miercuri ca va continua sa sutina referendumul programat duminica.

Intr-o declaratie de presa sustinuta in aceasta dupa-amiaza, Tsipras le-a cerut grecilor sa voteze NU la referendum. O astfel de optiune, mai arata premierul elen, ar insemna posibilitatea negocierii unei intelegeri mai bune cu creditorii internationali.

In ciuda zvonurilor care spuneau ca guvernul grec ar fi cedat in fata creditorilor internationali, Tsipras a anuntat astazi ca referendumul va fi organizat: “Nu vom ceda santajului”.

Referendumul nu e despre apartenenta la euro”, a afirmat Tsipras intr-o interventie televizata. “Votul NU are ca scop o intelegere mai buna. Nu m-am asteptat niciodata ca Europa democratica sa nu ne dea timp si spatiu pentru negocieri. Creditorii ne-au adus in criza si acum dau vina pe noi si ne dau ultimatumuri. Nu vom ceda santajului. Pensiile, salariile si depozitele din banci sunt sigure”, a mai aratat Alexis Tsipras.

 

UPDATE: Cel mai important sindicat grecesc ca numar de membri – Confederatia generala a muncitorilor din sectorul privat (GSEE) – a cerut miercuri Guvernului Tsipras sa anuleze referendumul anuntat pentru duminica, transmite AFP.

Sindicatul arata ca se opune oricaror masuri de austeritate, indiferent din ce parte vin, dar ca se opune si punerii la indoiala a apartenentei tarii in Uniunea Europeana si in zona euro.

 

UPDATE: Referendumul pe care Atena vrea sa il organizeze duminica nu respecta standardele internationale, sustine Consiliul Europei. Decizia a fost anuntata cu doar o saptamana inainte, iar intrebarea adresata populatiei “nu e foarte clara”, a spus secretarul general al Consiliului, Thorbjorn Jagland, citat de The Telegraph.

De altfel, Comisia Europeana sustine ca zona euro va face fata oricarei situatii, indiferent de evolutia situatiei din Grecia.

 

UPDATE: The Telegraph scrie că Tsipras se va adresa națiunii imediat după ce Bundestagul va încheia dezbaterea despre Grecia.

 

UPDATE: Banner cu OXI (NO) la o fereastră a Ministerului de Finanțe din Grecia.

 

 

 

UPDATE: Secretarul general al Consiliul Europei (nu Consiliul European), Thorbjorn Jagland, a declarat pentru AP că referendumul din Grecia nu respectă standardele inetrnaționale, în primul rând pentru că termenul de la care a fost fixat și ăână când van avea loc este prea scurt (o săptămână). Este necesară o perioadă de cel puțin două săptămâni pentru dezbateri.

 

O altă problemă o reprezintă întrebarea de la referendum, care nu este deloc clară.

 

UPDATE:  Vicecancelarul Sigmar Gabriel a spus în Bundestag că renunțarea la regulile din eurozănă echivalează cu întoarcerea la naționalismul pur, nu se poate ceda în fața șantajului lui Tsipras, fiindcă asta înseamnă să învingă cei ca Le Pen și Wilders.

 

El mai spune că nici actualul guvern de la Atena, nici EU sau Troika nu sunt vinovate că s-au subestimat provocările din Grecia, dar s-au făcut greșeli, în loc să fie discutate erorile sistemului elen, s-au trimis bani, și toți au fost prea optimiști în ceea ce privește posibilitatea Greciei de a se reforma.

 

UPDATE:  În așteptarea discursului lui Tsipras, la Atena, cei care se opun unui nou acord sunt furioși pe guvernul Syriza, după ce în presă a apărut știrea că acesta a acceptat, cu mici amendamente, condițiile creditorilor internaționali.

 

UPDATETot în Bundestag, Gregor Gys, liderul grupului parlamentar al partidului Die Linke, îi atacă pe ministrul Schauble și cancelarul Merkel.

 

Lui Schauble îi reproșează, ceea ce mulți politicieni și activiști de stânga spun,  faptul că nu ar dori un acord cu guvernarea de stânga de la Atena pentru că ar trebui să accepte concesii și pentru Spania, Portugalia, unde stânga crește.

 

UPDATE:  În Bundestag, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, insistă că nu vor avea loc noi negocieri cu Grecia până după referendum, dar ușa rămâne deschisă, "pentru că datorăm asta poporului grec și Europei".

 

Așa cum grecii au dreptul să organizeze un referendum, așa și celelalte 18 state membre ale zonei euro au dreptul să reacționeze și să aibă o opinie, a declarat miercuri Merkel, anunțând că cel de-al treilea bailout (program de asitență financiară ) nu poate fi discutat fără aprobarea Bundestagului.

 

 

Orice negocieri viitoare se vor desfășura cu participarea FMI (Grecia a cerut ca Fondul să nu fie implicat) în al treilea bailout).

 

Suntem puternici, a mai spus cancelarul, statele EMU nu trebuie să se teamă de contagiune din cauza turbulențelor din Grecia. Zona euro nu este în pericol, a spus Merkel, dar poporul grec va avea cel mai mult de suferit.

 

Nu este vorba de miliardele de euro, este vorba despre cum poate rămâne Europa competitivă în lume, a mai spus Merkel.

 

UPDATECabinetul Tsipras neagă capitularea

Surse Eurogroup susțin că este posibil ca Atena să cancel referendumul, iar în Grecia guvernul tocmai a dat publicității un comunicat în care precizează că nu a capitulat. Își anunță cetățenii că s-au trimis creditorilor noi propuneri, însoțite de o scrisoare a premierului Alexis Tsipras, dar nu este vorba de acceptare a condițiilor creditorilor deoarece au făcut amendamente la textul instituțiilor internaționale.

 

Propunerea, se explică în comunicat, a fost o încercare de a se ajunge la un acord benefic ambelor părți.

 

Ce anume se va întâmpla, dacă se anulează sau nu referendumul, vom afla probabil din discursul lui Tsipras, care trebuie să înceapă din minut în minut.

 

UPDATE: Noi declarații dure vin din partea oficialilor germani.

 

Ministrul Schauble  a mărturisit că nici nu a citit ultimele propuneri ale lui Tsipras, respinge orice posibil dialog cu Atena înainte de referendum, și spune că nu poate avea încredere să se semneze un nou bailout cu un guvern care-și îndeamnă cetățenii să voteze împotriva acestuia.

 

Aliatul Angelei Merkel, Sigmar Gabriel, crede că ar trebui contramandat referendumul, dacă Grecia vrea cu adevărat să negocieze: Negocierile ar începe imediat.

 

UPDATE: Președintele CE, Juncker, a declarat la Bruxelles că este în contact cu Grecia și alte autorități, dar refuză să ofere detalii. Conferința nu este pe acest subiect, a explicat el: "Dacă aș fi vrut să țin o conferință despre Grecia, aș fi anunțat o conferință despre Grecia", este citat Junker de Guardian și Telegraph.

 

 

UPDATE: Tsipras se va adresa națiunii în curând, a anunțat Kathimerini

 

UPDATE: Ministrul de Finanțe german, Wolfgang Schäuble, tocmai a declarat că scrisoarea lui Tsipras nu schimbă nimic, acordul vechi a încetat marți noaptea, iar un altul nou va trebui negociat de la început, cu condiții diferite.

 

Nu există încă o bază pentru discuții serioase cu Grecia, propunerile Atenei nu sunt suficient de clare, a spus Schauble, citat de Guardian, care a adăugat că ei sunt încă dispuși să negocieze cu Grecia.

 

UPDATE: Reuters citează surse din Eurogroup care susțin că ultima scrisoare a lui Tspiras conține încă elemente ce vor fi greu de acceptat de către creditori.

 

UPDATE: Bloomberg arată cum a reacționat euro după publicarea în FT a scrisorii premierului Alexis Tsipras.

 

 

UPDATE: Guvernul Tsipras a acceptat aproape toate condițiile puse de creditori pentru semnarea unui noi program de asistență, scrie Peter Spiegel, de la FT, care a prezentat această scrisoare:

 

 

Tsipras cere un TVA redus doar pentru insulele grecești (discount de 30% la TVA pentru HORECA) și începerea din octombrie, nu imediat, a planului prin care vârsta de pensionare va ajunge la 67 de ani în 2022.

 

Aceste condiții acceptate de ultimă oră ale Atenei sunt făcute pentru ca UE să elibere ajutorul de 29,1 de miliarde de euro necesar Greciei penrtu a supraviețui.

 

Aceste propuneri vor face obiectul ședinței video a Eurogroup.

 

Nu se știe nimic despre soarta referendumului.

 

UPDATE: Videoconferința Eurogroup s-a amânat pentru a se discuta ultima scrisoare a Atenei, trimisă în noaptea de marți spre miercuri, anunță Guardian.

 

UPDATE: Bundestagul va dezbate miercuri problema Grecia, anunță The Telegraph.

 

UPDATE: Videoconferința miniștrilor din Eurogroup s-a amânat 6 ore, va începe la 17.30.  

 

UPDATE: The Guardian a publicat o listă a plăților pe care trebuie să le facă Grecia anul acesta

 

 

UPDATE: Aproximativ 1.000 de sucursale bancare s-au deschis în Grecia pentru pensionarii fără carduri.

 

Aceștia pot retrage 120 de euro pe zi.

 

Peste tot s-au format cozi imense și se dau bilete de ordine în speranța că oamenii nu se vor mai înghesui.

 

 

 

UPDTAE: Eurogroupul va avea miercuri, la 11.30, o teleconferință pentru discutarea cererii Greciei pentru acordarea unui al treilea bailout, după ce Atena a cerut un program de asistență pe doi ani în cadrul Mecanismului European pentru Stabilitate (ESM).

 

Miniștrii sunt însă sceptici că acest lucru este posibil, Michel Sapin (ministrul de Finanțe al Franței) declarând că este “incredibil de complicat”, ținând cont și de referendumul porgramat pentru 5 iulie.

 

UPDATE: Atena a cerut amânarea plății, iar FMI a răspuns că va lua în considerarea solicitarea, dar un răspuns va lua câteva săptămâni, scrie The Telegraph, iar acest lucru nu a fost acceptat în niciun caz din ultimele trei decenii.

 

Situația Greciei se va agrava luna aceasta, deoarece pe 20 de iulie trebuie să răscumpere obligațiuni în valoare de 6,7 miliarde de euro cumpărate de BCE.

 

Fără un nou acord cu creditorii internaționali, Grecia nu va putea face însă acest lucru, iar partenerii europeni par a accepta poziția Germaniei care a anunțat că orice discuție în acest sens va fi amânată pentru după referendumulu stabilit de Guvernul Tsipras pentru 5 iulie.

 

Dacă grecii vor vota DA la referendum, adică pentru acceptarea condițiilor puse de Troika pe 25 iunie, Tsipras a declarat, mai pe ocolite, că-și va da demisia. Dacă rezultatul va fi NU, situația va fi una fără ieșire, exact ca în momentul acesta.

 

Imediat după depășirea termenului de returnare a datoriei FMI, Fitch Ratings a retrogradat cu o treaptă nota Greciei la "CC", de la CCC, din cauza eșecului negocierilor cu creditorii și anunțului organizării unui referendum decisiv pentru viitorul economic al țării, potrivit AFP.

Cu o zi înainte, ratingul său fusese coborât la "CCC-" de Standard and Poor's.

 

Conform The Times of London, Grecia nu va mai primi niciun eurocent și nu va semna un alt bailout până când nu pleacă premierul Alexis Tsipras și ministrul de Finanțe, Yanis Varoufakis, potrivit unui lider conservator german, aceasta fiind condiția pe care o pune Germania după jocul la cacealma al Guvernului de la Atena.

 

 

Surse Syriza au declarat pentru presa locală că Tsipras și Varoufakis au încercat să folosească referendumul ca armă în utlimele discuții, teleconferința cu miniștrii din Eurogroup, dar parlamentari eleni au explicat că nu există posibilități legale pentru renunțarea la acest plebiscit după ce el a fost anunțat.

 

Marți seara, la Atena, mii de oameni au participat la o demonstrației pentru acceptarea condițiilor puse de creditori.

 

Miercuri este programată o nouă discuție la BCE pe marginea situației din Grecia.

 

UPDATEEurogrupul respinge cererea Greciei pentru o prelungire a datoriei fata de creditorii internationali. Anuntul a fost facut de seful Eurogrupului, dupa ce premierul Tsipras a trimis o scrisoare in acest sens la Bruxelles, transmite Digi24.

Jeroen Dijsselbloem a mai spus ca negocierile pentru un nou acord cu Atena vor incepe dupa referendumul de duminica.

Ministrul finlandez de Finante a transmis pe Twitter ca teleconferinta Eurogrupului s-a incheiat. “Extinderea programului sau anularea datoriilor nu sunt posibile” – este mesajul postat, potrivit CNBC, citat de Ziare.com.

De cealalta parte a oceanului, presedintele american Barack Obama considera ca actuala criza din Grecia nu ar trebui sa reprezinte un “soc major” pentru sistemul financiar din Statele Unite, insa ar putea avea un “impact semnificativ”.

 

Mii de greci s-au adunat marti seara in fata Parlamentului de la Atena, transmite Digi24. Adunarea i-a scos in strada pe cei care sustin planul propus de creditorii internationali pentru Grecia. Cetatenii au iesit in strada la chemarea partidelor de opozitie, in conditiile in care Atena mai dispune doar de cateva ore pana la miezul noptii de marti spre miercuri pentru a achita o noua transa din datoria catre FMI.

Opozitia sustine ca referendumul propus duminica de premierul Alexis Tsipras este despre viitorul tarii in Europa.

Intrebarea la referendum este acum DA sau NU pentru euro si Europa. Asta au indicat toti liderii Europei”, a spus fostul prim-ministru Antonis Samaras, liderul formatiunii de centru-dreapta Noua Democratie, punctand ca un vot pentru NU ar insemna intrarea tarii in incapacitate de plata.

 

Situatia extrem de dificila in care se afla Grecia e rezultatul unui mix intre greseli si atitudini ingaduitoare din partea Europei in ultimele decenii si o istorie a stangii grecesti in perioada postbelica, sustine profesorul de geopolitica Georges Prevelakis pentru AFP, citat de Agerpres.

Grecia a fost considerata o mica tara marginala, privita cu o admiratie romantica pentru istoria ei antica, astfel ca Europa a acceptat sa-i ofere un fel de renta economica”, sustine Prevelakis. Profesorul

In plus, continua profesorul, situatia creata acum are radacini inca din cel de-al Doilea Razboi Mondial. Istoria stangii grecesti explica in mare masura atitudinea Executivului condus de Alexis Tsipras, liderul formatiunii de stanga radicala Syriza.

Stanga greceasca, mostenitoarea mai multor ramuri ale comunismului grec si a traditiei rezistentei in fata ocupatiei naziste, traieste acum cosmarul repetarii infrangerii din anii ’40”, cand a fost invinsa de anglo-americani in razboiul civil ce a urmat acestei ocupatii, mai puncteaza profesorul.

Astfel, “la ora actuala, in loc sa-si asume angajamente intr-un acord cu creditorii, fapt ce ar fi perceput de ei (liderii greci – n.r.) ca o infrangere morala ce ar putea face ca Syriza sa-si piarda electoratul de baza, guvernul prefera sa-si asume riscul unei infrangeri eroice care ar prezerva capitalul moral al stangii”, incheie Georges Prevelakis.

 

Turcia isi ofera sprijinul pentru Grecia. Premierul Ahmet Davutoglu a precizat marti ca Ankara e pregatita sa analizeze orice propunere de cooperare cu Atena, potrivit AFP, citata de Agerpres.

"Vrem ca Grecia să fie puternică (...) Suntem pregătiți să ajutăm Grecia să iasă din criză cooperând în ceea ce privește turismul, energia, comerțul.

Vom intra în contact cu Grecia pentru a organiza o reuniune de cooperare la cel mai înalt nivel cât mai curând posibil, pentru a analiza măsuri comune privind criza financiară", a declarat Davutoglu, într-un discurs susținut în fața parlamentarilor partidului său.

 

Cancelarul Germaniei nu pare dispus sa accepte colapsul Greciei. Potrivit publicatiei Der Spiegel, citata de HotNews, Angela Merkel a facut o noua oferta Atenei cu o serie de concesii mai mari decat se asteptau factorii politici de la Berlin. De altfel, mutarea pare sa deranjeze oamenii din partidul Cancelarului. Ar fi vorba despre o restructurare partiala a datoriei Greciei si un al treilea program de asistenta financiara.

 

Digi24, care citeaza presa germana, premierul Tsipras a decis sa mearga la Bruxelles pentru negocieri de ultima ora cu oficialii europeni. Astazi, seful CE Juncker i-a transmis premierul elen o oferta de ultim moment in vederea evitarii intrarii Atenei in incapacitate de plata. Propunerea presupune ca Tsipras sa ii dea acordul scris pe planul de masuri promovate de creditorii internationali, ulterior urmand a fi convocata o sedinta de urgenta a Eurogrupului (ministrii de Finante din zona euro).

 

Premierul Alexis Tsipras este pregătit să plece la Bruxelles pentru negocieri cu președintele CE Juncker, potrivit Bild.

 

Șeful negociator al Atenei a declarat pentru BBC că Troika ar fi făcut o nouă propunere și s-ar putea ca o rundă de negocieri să aibă loc în această seară.

 

UPDATE: Varoufakis a anunțat că Atena nu va plăti cele 1,6 miliarde de euro către FMI, spune Reuters.

 

Pe de altă parte, șeful negociator al Greciei, Euclid Tsakalotos, tocmai a zis că vor susține DA la referendum, dacă țara sa primește o ofertă de nerefuzat.

 

 

UPDATE:  Televiziunea Skai TV spune că Atena trimite instituțiilor UE propriile sale   propuneri, știrea vine concomitent cu cea de la Reuters, potrivit căreia un oficial gemran tocmai a declarat că este prea târziu pentru o extindere a programului de asitență financiară.

 

 

UPDATE: Găsirea unei soluții la criza datoriilor Greciei nu este o problemă a Rusiei, ci a Atenei și a creditorilor săi internaționali, a declarat marți Dmitry Peskov, purtător de cuvânt al Kremlinului.

 

“Este problema Greciei. Este vorba de relația Greciei cu creditorii săi, nu este problema noastră”, a spus Peskov, într-o conferință de presă.

 

UPDATE: Peter Speiegel, de la Financial Times, spune că a discutat cu oficiali eleni care au negat posibilitatea ca Tsipras să accepte în al 11-lea ceas propunerea lui Junker, dar pot veni ei cu o ofertă proprie, în după-amiaza aceasta.

 

UPDATE: Danuta Huebner, presedinta Comisiei pentru afaceri cosntituționale din Parlamentul European, a explicat pe Twitter că expulzarea din UE sau EMU (zona euro) a unui stat este aproape imposibilă, din punct de vedere legal, după cum este de neconceput și ieșirea din zona euro a unui stat membru fără ieșirea din UE.

 

UPDATE: Cotidianul Kathimerini scrie, de asemenea, că subalternii Tsipras au transmis Bruxellesului că se analizează ultima propunere a lui Jean Claude Juncker, trimisă luni seara și care conține câteva concesii minore, printre care și eliminarea condiției ca TVA din turism să fie de 23%, cea mai mare cotă în sistemul elen al impozitării taxei pe valoare adăugată.

 

''Biroul prim-ministrului i-a transmis Bruxellesului că evaluează noile propuneri ale preşedintelui Comisiei Europene, care includ o ştergere totală sau parţială a datoriei în octombrie şi schimbări în sistemul EKAS destinat grecilor cu venituri reduse'', scrie Kathimerini.

 

Tot mai multe publicații elene vorbesc despre posibilitatea reluării negocierilor în această seară și a acceptării de către Tsipras a ultimeioferte prezentate de Juncker.

 

UPDATE: Lideri Syriza ar fi intrat înpanică și l-ar fi implorat pe Alexis Tsipras să accepte propunerea lui junker.

 

UPDATE: BCE admite posibilitatea ieșirii Greciei din zona euro

 

Într-un interviu acordat Les Echo, Benoit Coeure , membru al boardului BCE, a declarat că un Grexit este posibil, chiar dacă nu asta este ceea ce și-a dorit Banca sau alte instituții europene.

 

Situația devine tot mai periculoasă pentru Grecia. Guvernul Tsipras a declarat că nu vrea ieșirea din zona euro și se baza pe teama UE în fața unei astfel de posibilități, dar piețele nu s-au panicat, ceea ce nu-l ajută pe Tsipras să obțină concesii excluse din discuție până acum.

 

UPDATEȘeful negociator al Atenei în relația cu instituțiile internaționale, Euclid Tsakalotos, a declarat pentru corespondentul The Guardian că referendumul din 5 iulie nu înseamnă închiderea .trativelor de către Grecia, ci este parte a negocierilor purtate cu creditorii internaționali. Europa nu trebuie să se teamă, a mai spus el

 

UPDATE: Shawn Donnan, de la Financial Times, a descoperit o regulă a FMI care permite debitorilor să amâne plățile în cazul unor probleme excepționale.

 

Divorț de catifea

 

Ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schaeuble, a declarat că luni seara, la o televiziune locală, că acest comportament al guvernului elen nu va putea distruge Europa.

 

În opinia sa, ar fi indicat un "divorț de catifea", cu intervenții ale BCE pentru stabilizarea noii monede adoptate și ajutor din partea statelor membre.

 

UPDATE 30.06: Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a făcut o ultimă ofertă premierului grec Alexis Tsipras, cerându-i acestuia să accepte în scris propunerea și promițând că imediat va fi organizată o reuniune a Eurogroup.

 

Propunerea vine cu numai câteva ore înainte de expirarea termenului pentru achitarea unei tranşe de 1,6 miliarde de euro către Fondul Monetar Internaţional (FMI), transmite Reuters, preluată de Agerpres.

 

Dacă nu va plăti tranșa de 1,6 miliarde euro către FMI, Grecia va deveni primul stat dezvoltat din istorie care își declară față de Fond incapacitatea de plată, scrie presa străină.

 

 

In urma anuntului facut de ministrii de Finante din zona euro legat de faptul ca programul de salvare al Greciei nu va fi prelungit, in ciuda deciziei lui Alexis Tsipras de a organiza un referendum in privinta acordului cu creditorii internationali, consecintele in viata de zi cu zi a cetatenilor Greciei nu au intarziat sa apara. Incepand de astazi, grecii vor putea retrage din banci doar 60 de euro pe zi, acestea ramanand inchise pana pe 7 iulie. Bursa din Atena va fi de asemenea inchisa. Sute de atenieni s-au adunat in capitala tarii pentru a protesta contra UE si FMI, relateaza Hotnews.

 

UPDATE:  Mult așteptatul interviu al pemierului greciei, Alexis Tsipras:

 

 

Nu am parasit masa negocierilor, suntem încă la masa negocierilor

Avem dreptatea de partea noastră. Dacă ne depășim teama, atunci nu mai avem de nimic pentru a ne teme.

Tsipras spune că nu se va plăti marți tranșa către FMI. Dacă avem un acord în seara aceasta, mâine plătim FMI-ul. Cum este posibil ca, după ce au sufocat băncile, creditorii să aștepta plata către FMI?

Limita zilnică pentru retragerile de numerar au crescut la 120 de euro/zi, în cazul pensionarilor.

Tsipras insistă că va demisiona dacă rezultatul referendumului va fi DA

Nu cred că ei (creditorii – n. red.) vor să ne scoată din zona euro, pentru că i-ar costa prea mult.

Tsipras a respins acuzația că ar fi părăsit negocierile, spune că I s-a dat un termen de 48 de ore pentru a accepta propunerea sau a renunța.

Grecia va supraviețui fără un nou bailout.

Merkel a spus că vor mai fi negocieri după referendum.

Tsipras le cere oamenilor să voteze NU. “Vă cerem să respingeți propunerile creditorilor cu toată forța voastră.”

Tsipras neagă acuzațiile ce i-au fost aduse de J C Juncker, spune că a făcut tot ce a fost omenește posibil, în cele cinci luni de când guvernează, pentru a ajunge la o înțelegere, acuză instituțiile pentru eșec

Poporul grec are dreptul să aleagă. Cu cât va fi mai mare participarea la referndum și numărul oamenilor care vor vota NU, cu atât mai puternică va fi poziția noastră.

 

Grecia ameninta ca se va adresa Curtii Europene de Justitie pentru a bloca scoaterea ei din zona euro

 

UPDATE: Președintele Consiliului European, Donald Tusk, spune că este dreptul guvernului oricărui guvern să organizeze referendum, dar  atrage atenția că un vot NU nu va duce la consolidarea poziției acestuia în negocieri.

 

 

UPDATE: Premierul Chinei cere creditorilor Atenei să ajungă la un acord astfel încât Grecia să rămână în zona euro.

 

“Dacă Grecia rămâne în zona euro nu este o chestiune care privește doar Europa, ci și China”, a spus Li Keqiang.

 

China are investiții majore în Grecia, în titluri de stat și în Portul Piraeus, li de aceea China este direct interesată de criza din această țară.

 

 

UPDATE: S&P a downgraded ratingul Greciei, de la CCC la CCC-, și estimează că economia acesteia se va contracta cu 3% anul acesta, iar probabilitatea ieșirii din zona euro este de 50%.

 

 

UPDATE: Argentina, care a trecut în 2001 prin experiența dramatică a intrării în incapacitate d eplată, se declară solidară cu Grecia.

"În acest moment, vedem că fonduri speculative vor să se întâmple la fel cu grecia (cum s-a întâmplat cu Argentina – n. red.), pentru a începe să o jefuiască, așa cum au făcut în alte locuri din lume", a declarat premierul argentinian, Anibal Fernandez, citat de AFP.

 

UPDATE: Mii de greci s-au adunat luni în Piața Syntagma, din fața Parlamentului elen, cerând respingerea austerității și întoarcerea la drahmă, cu doar câteva ore înainte de a expira termenul pentru rambursarea ratei de 1,6 miliarde de euro catre FMI și câteva zile înaintea referndumului din 5 iulie la care grecii trebuie să spună dacă doresc să accepte condițiile puse de Troika.

 

De asemenea, un miting de solidaritate cu grecii se desfășoară la Londra, în Trafalgar Square:

 

 

Scrisoare de solidarizare cu Grecia

 

Mai mulți academicieni au semnat o scrisoare deschisă își exprimă sprijinul pentru Grecia și cer Uniunii Europene să-și reafirme angajamentul față de democrație.

 

În ultimii cinci ani, UE și IMF au impus Greciei o austeritate fără precedent, care a dus la un șomaj de 27%, 60% în rândul tinerilor, iar datoria a urcat de la 120 la 180% din PIB.

Catastrofa economică a dus la o criză umanitară, cu 3 milioane de oameni la limita sărăciei sau sub acest prag, se mai sspune în scrisoare.

La ultimatumul pus Greciei, care trebuie respins, guvernul de la Atena a cerut să răspundă poporul, printr-un referendum.

Referendumul grecesc dă Europei șansa să-și reafirme angajamentul pentru egalitate, dreptate și solidaritate și față de principiile democratice pe care se bazează, mai spun semnatarii scrisorii.

Semnează: Etienne Balibar, Costas Douzinas, Barbara Spinelli, Rowan Williams, Immanuel Wallerstein, Slavoj Zizek, Michael Mansfield, Judith Butler, Chantal Mouffe, Homi Bhabha, Wendy Brown, Eric Fassin șiTariq Ali.

 

UPDATE: Wall Street Journal a anunțat că Atena nu va returna marți cele 1,6 miliarde de euro către FMI, citând surse oficiale.

 

 

UPDATE: ATM-urile nu mai au bani, dar fac sondaje

 

 

UPDATE:

 

 

Laureatul Nobel pentru economie Joseph Stiglitz este pentru NU la referendum, chiar daca destul de precaut, spunand ca acest raspuns va deschide macar posibilitatea ca Grecia, cu o puternica traditie democratica, sa-si ia destinul in propriile-i maini. Cel putin, spune Stiglitz, are ocazia sa-si construiasca un viitor poate nu atat de prosper precum trecutul, dat mult mai plin de speranta.

 

Niciuna dintre variante - acceptarea sau respingerea propunerilor Troikai, nu va fi usoara si ambele comporta riscuri uriase.

 

UPDATE: Evolutia euro/dolar pe parcursule acestei zile fierbinti

 

 

UPDATE: Decizia Bancii Centrale Europene (BCE) de a ingheta finantarea bancilor din Grecia prin programul ELA este aspru criticata de economisti, care considera masura una strict politica.

 

In opinia analistilor, Tsipras ar putea fi ajutat de o destabilizare a pietelor, care ar pune presiune pe Bruselles.

 

UPDATE: Hollande a avut o convorbire telefonica, spune Reuters, cu presedintele Barack Obama, pentru a incerca impreuna sa restarteze dialogul. 

 

UPDATE: Curg mesajele transmise de liderii europeni poporului grec, toate insistand pe idea ca un NU la referendumul de pe 5 iulie inseamna iesirea Greciei din zona euro, nu altceva.

 

Sigmar Gabriel, partenerul de coalitie al Angelei Merkel spune ca un vot Nu inseamna o decizie clara impotriva apartenentei la euro.

 

Francois Hollande a declarat din fata Elysse Palace: “Este democratie, este dreptul poporului grec sa decida ce vrea pentru viitorul sau. Ceea ce se va decide este daca grecii vor sa ramana in zona euro sau isi vor asuma riscul de a o parasi”.

 

Matteo Renzi a postat pe contul sau de Twitter: “Referendumul grec nu va fi un meci Comisia Europeana vs Tsipras, ci euro vs. drahma. Aceasta este alegerea”.

 

UPDATE: A aparut o copie a buletinului ce va fi folosit la referendum, intrebarea la care trebuie sa raspunda grecii este daca sunt de acord cu proiectul propus de Troika la reuniunea Eurogroup de pe 25 iunie.

 

 

UPDATE: Premierul Alexis Tzipras va acorda un inerviu live, luni seara, de la ora 10.00, in care este de asteptat ca se va adresa natiunii. 

 

UPDATE: Sunt profund intristat de spectacolul pe care l-a oferit Europa saptamana trecuta. (…) Dupa toate eforturile pe care le-am depus, ma simt tradat. Am miscat muntii din loc pana in ultimul moment, cand autoritatile grecesti au inchis usa”, a spus Jean-Claude Juncker, astazi. Citeste integral.

 

Reporterii The Guardian transmit ca incep sa apara crize de carburanti (exemplu in Creta) si cazuri de supermarketuri luate cu asalt de localnici. Guvernul grec a luat o masura de ultima ora pentru a preveni penuria de combustibil: transportul public din orasele unde acesta e gestionat de guvern va fi gratuit intre 29 iunie si 6 iulie. Ideea e ca cetatenii sa nu mai dea navala la statiile de carburant (sursa: Protothema)

 

LIVETEXT: (preluare Hotnews)

17.48: Premierul italian Matteo Renzi creste presiunea asupra lui Tsipras: referendumul nu e despre Tsipras vs. Comisia Europeana, ci despre euro vs. drahma (Twitter)

17.22: Presedintele Parlamentului European, Martin Schulz, face apel la greci sa voteze DA la referendum

16.41: Vice-cancelarul german Sigmar Gabriel (social democrat), declaratie dura la adresa premierului grec: Politicile si ideologia lui Tsipras pun in pericol intreaga Zona Euro

15:35 Guvernul grec a afirmat ca se indoieste de sinceritatea lui Jean-Claude Juncker, replicand la afirmatiile sefului Comisiei Europene.

"Indiciul necesar pentru buna credinta si credibilitate intr-o negociere este sinceritatea", a afirmat purtatorul de cuvant al guvernului, Gabriel Sakellaridis, citat de AFP.

15.17: Marea Britanie: Reuniune de urgenta a premierului cu guvernatorul Bancii Angliei si ministrul de Finante pentru o solutie de rezerva in cazul Grexit

14:20 Fostul presedinte francez Nicolas Sarkozy a cerut luni Europei sa nu cedeze in fata guvernului grec, denuntand "iresponsabilitatea" premierului Alexis Tsipras."Daca Europa, euro da senzatia ca cedeaza va fi afectata credibilitatea intregului sistem european", a declarat fostul presedinte, citat de AFP."Prin iresponsabilitatea primului sau ministru, Grecia s-a autosuspendat din zona euro", a acuzat Nicolas Sarkozy.
 

14.10: Juncker despre decizia lui Tsipras de a face referendum: Am vazut egoism, jocuri tactice, jocuri populiste. Dupa toate eforturile mele, ma simt tradat. Alte tari europene au luat "decizii foarte dificile" (aluzie la faptul ca Grecia nu face reformele pe care alte tari le-a facut in ultimii ani)

14.06: Angela Merkel: Daca euro esueaza, UE esueaza

 

BCE nu suplimenteaza furnizarea de lichiditate de urgenta catre Grecia. Tsipras : BCE forteaza Banca Greciei sa intre intr-o vacanta bancara

 

Mario Draghi, seful BCE, a declarat ieri ca Banca Centrala Europeana va furniza in continuarea lichiditate de urgenta (ELA) pentru bancile grecesti la nivelul de pe 26 iunie: "Vom continua sa lucram indeaproape cu Banca Greciei si sprijinim puternic angajamentul statelor membre de a actiona pentru a contracara fragilitatile economiilor din zona euro", a declarat Draghi, citat de Hotnews.
 

Furnizarea de lichiditate nu va fi insa suplimentata peste nivelul de vineri, ceea ce inseamna ca nu va acoperi si fondurile scoase in weekend din bancile grecesti.

 

Actiunea a fost acuzata duminica seara de premierul grec Alexis Tsipras, care spune ca din acest motiv Banca Greciei este fortata sa impuna o vacanta bancara si restrictii pe retragerile de numerar. "Respingerea cererii guvernului grec pentru o scurta extindere a programului este fara precedent pentru standardele europene, punand sub semnul intrebarii dreptul suveran al poporului de a decide", a spus Tsipras intr-un discurs televizat la adresa natiunii.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22