Pe aceeași temă
Peste 61% din alegătorii greci au votat NU la referendumul de duminică, respingând măsurile de austeritate cerut de creditorii internaționali, cu riscul unei ieșiri din zona euro.
Grecia a votat un Big NO, a spus premierul Alexis Tsipras, pecizând că asta nu înseamnă o ruptură de Europa, ci doar o consolidare a puterii de negociere cu creditorii internaționali.
Potrivit rezultatelor anunţate după numărarea a 94,73 la sută din voturi, 61,28% dintre alegători au respins măsurile economice propuse de Grupul Bruxelles, iar 38,72% s-au pronunţat în favoarea acestora. Prezenţa la urne a fost de 62,51%.
UPDATE: Guvernul britanic a luat act de “opinia decisivă” exprimată de alegătorii greci la referendumul de duminică (formularea folosită de toți liderii europeni), și va face tot ceea ce este necesar pentru a-și proteja economia, a anunțat un purtător de cuvânt al premierului David Cameron, citat de AFP.
“Poporul grec a exprimat o opinie decisivă la referendum. Este un moment critic în criza economiei greceşti. Vom continua să facem tot ceea ce este necesar pentru a ne proteja securitatea economică în această perioadă de incertitudini”, a transmis purtătorul de cuvânt.
UPDATE: Banca Centrală Europeană va menține probabil linia de finanțare de urgență (ELA) la actualul nivel restricționat, băncile grecești riscând să rămână curând fără numerar, scrie Reuters.
UPDATE: Piețele au reacționat imediat, pozitiv, la reacția lui Varoufakis, euro crescând brusc, probabil pentru că plecare acestuia crește șansele unui acord:
UPDATE: Ministrul de Finanțe, Yanis Varoufakis, a demisionat.
Pe blogul său, Varoufakis scrie că a considerat de datoria sa să-l ajute pe Tsipras să folosească pe deplin și așa cum crede de cuviință capitalul oferit de poporul grec prin referendumul de duminică.
El confirmă în mesajul său că unii dintre partenerii europeni, oficiali ai Eurogroup, ar prefera să nu-l vadă la meetingurile de negociere a unui eventual nou acord. Acesta este motivul pentru care azi părăsesc Ministerul de Finanțe, scrie Varoufakis, cel care cu numai o zi înainte de referendum spunea că ceea ce fac liderii UE este terorism. O declarație sancționată de partanerii europeni care au explicat că nu mai pot exista discuții cu cineva care a formulat astfel de acuzații.
Nu de aceeași părere sunt liderii europeni. Vicecancelarul german, Sigmar Gabriel, a declarat că Tsipras a tăiat și ultimele punți cu Europa, iar un nou program de asistență, al treilea, este greu de imaginat.
Jeroen Dijsselbloem, ministru de Finanțe olandez și președinte al Eurogroup, Dutch finance minister and president of the Eurogroup, a tarnsmis un comunicat în care se menționează că referendumului este regretabil pentru viitorul Greciei, țară ce are nevoie de măsuri dificile și reforme inevitabile.
Cel mai dur, și criticat, a fost președintele Parlamentului Europeaan, Martin Shulz, care a avertizat Grecia va trebui să adopte o monedă proprie şi să iasă din zona euro, dacă majoritatea cetăţenilor săi sunt împotriva măsurilor economice propuse de liderii eurozonei.
Luați prin surprindere de victoria clară a taberei care se opune unor noi măsuri de austeritate, liderii europeni încearcă să se organizeze pentru a lua o decizie rapidă în privința situației create de revolta din Elada.
Luni, BCE se va întruni pentru a discuta programul ELA prin care sunt finanțate acum băncile elene. Dacă se va decide întreruperea furnizării de lichidități pentru acestea, Grecia va fi forțată să folosească o altă monedă, drahma, în paralel cu euro, iar pe timp mai lung, explică presa economică, aceasta va însemna Grexit, ieșirea din zona euro.
Deocamdată, sunt șanse reduse ca băncile să poată deschide marți, așa cum anunțase inițial Guvernul Tsipras. Moment în care, comentează presa internațională, grecii s-ar putea trezi din euforia votului de duminică.
Tot luni, dar seara, cancelarul Angela Merkel îl van întâlni pe președintele Francois Hollande, la Paris, tot pe tema Greciei.
Marți urmează un summit al liderilor din zona euro și o reuniunea a Eurogroup.
Așadar, imposibil ca Tsipras să le aducă elenilor un acord în următoarele 48 de ore, așa cum promitea înaintea referendumului.
Prima victimă a referendumui a fost liderul opoziției din Grecia, Antonis Samaras, fost premier, care și-a anunțat demisia de la vârful partidului Noua Democrație, imediat după anunțarea rezultatului referendumului.
UPDATE: In context, se pare ca seful Finantelor de la Atena nu mai pare atat de convins de atingerea unui acord cu creditorii internationali. Intr-o postare pe Twitter, Yanis Varoufakis subliniaza ca un acord AR PUTEA fi atins in 24 de ore. Controversatul sef al Finantelor grecesti da vina pe "presa toxica" pentru orice alta prezentare a situatiei.
Catalin Predoiu (PNL), la Digi24: Indiferent de rezultatul referendumului, nu exista alternativa la reformele din sistemul grecesc de stat, macinat de coruptie. Economia nu poate fi mintita si trucata printr-un referendum. Cred ca Alexis Tsipras isi conduce poporul intr-o directie gresita. Indiferent de aceste momente emotionale, proiectul european este solid.
Cancelarul german Angela Merkel se va deplasa la Paris, luni, pentru a analiza impreuna cu presedintele francez Francois Hollande rezultatul referendumului grecesc, a spus purtatorul de cuvant al Executivului de la Berlin, Steffen Seibert, transmite AFP, citata de Guardian.
La ora 19:00 s-au inchis urnele in cadrul referendumului din Grecia. Presa greaca, citata de agentiile internationale, indica un avans pentru tabara NU: 51,5%, fata de 48,5% pentru DA.
Primele date oficiale vor fi prezentate de Ministerul grec de Interne. De altfel, MAI grec anunta depasirea pragului de prezenta, asadar referendumul e valid. (Digi24)
(Toate cele patru sondaje indica un avans pentru tabara NU, anti-austeritate)
Si sociologul Barbu Mateescu scrie pe Facebook ca toate sondajele telefonice efectuate astazi indica o victorie pentru tabara anti-austeritate.
În procente:
DA 48,5, NU 51,5 (GDO-Mega pentru Skai TV)
DA 48 , NU 52 (Alpha)
DA 48,5, NU 51,5 (Metron Analysis)
Încă două firme ezită și dau marje:
MARC: DA" între 45,5 și 50,5, "NU" are restul.
MRB: "DA" între 46 și 51, "NU" are restul.
Potrivit televiziunii grecesti Mega TV, un indicator privind rezultatele partiale va fi clar dupa centralizarea rezultatelor din 10% din urnele de vot. Chiar si asa, exista o marja de eroare. In acest caz nu exista exit-polluri traditionale, sondajele fiind realizate telefonic. (BBC)
Surse citate de agentia ANA indica faptul ca prezenta la referendumul de astazi se situeaza la un nivel similar cu cel din alegerile din ianuarie 2015, undeva la 65%. Asta inseamna ca rata depaseste nivelul de 40% minimum cerut, iar referendumul va fi validat.
Aproximativ zece milioane de cetateni greci sunt asteptati, duminica, sa isi exprime optiunile privind masurile propuse Atenei de creditorii internationali. Urnele de votare au fost deschise la ora 7.
- Prezenta la vot in cadrul referendumului de astazi se situeaza undeva la35%, potrivit televiziunii grecesti MEGA TV, transmite Digi24. Astfel, mai sunt necesare cinci procente pentru validarea referendumului.
In ce priveste intrebarea pusa la referendum, Executivul Syriza a publicat, luni, textul adresat cetatenilor. Ei sunt intrebati daca accepta sau resping cererile creditorilor internationali in schimbul continuarii finantarii economiei elene si evitarii colapsului.
Intrebarea adresata prin referendum este:
"Ar trebui ca propunerea care a fost inaintata de catre Comisia Europeana, Banca Centrala Europeana si Fondul Monetar International la reuniunea Eurogroup din 25 iunie, 2015, si care consta din doua parti care impreuna constituie propunerea completa, sa fie acceptata?"
Casuta cu "NU" apare ca prima optiune, deasupra "DA"-ului.
De altfel, Guvernul Syriza, in frunte cu premierul Alexis Tsipras, a indemnat in repetate randuri cetatenii sa voteze “NU”, deci impotriva masurilor creditorilor. Tsipras spunea ca aceasta optiunea va acorda Executivului elen o pozitie mai solida in negocierile ulterioare.
De cealalata parte, tabara DA, asadar pentru masurile de austeritate, s-a exprimat prin vocile Primatului Bisericii Ortodoxe din Grecia, arhiepiscopul Ieronim al II-lea al Atenei, si a fostului premier grec Antonis Samaras. Ambii s-au pronuntat pentru planul propus de creditorii internationali.
Situatia pare stransa, primul sondaj de astazi indicand: 44,8% pentru “DA”, iar 43,4% pentru “NU”, potrivit Realitatea TV.
Pentru validarea referendumului, prezenta la urne trebuie sa atinga pragul de 40%.
---
30 iunie a fost data scadenta pentru economia Greciei. Tara avea de rambursat 1,6 miliarde de euro catre Fondul Monetar International, pentru deblocarea unei noi transe din planul de asistenta de 240 de miliarde de euro. Nu a facut-o, astfel ca Atena a intrat in incapacitate de plata.
Situatia creata pune peninsula elena intr-o situatie foarte delicata, alaturi de tari precum Sudan, Somalia sau Zimbabwe, devenind asadar singura economie dezvoltata incapabila de plati.
Confruntata cu o datorie publica totala de 320 de miliarde de euro (65% catre statele din zona euro si FMI), tara mediteraneana se vede acum in proximitatea colapsului economic. In aceste conditii, premierul grec de stanga radicala Alexis Tsipras a luat pe toata lumea prin surprindere atunci cand, in 27 iunie, a chemat cetatenii sa isi expuna optiunile in cadrul unui referendum controversat.
DA sau NU – pentru sau impotriva masurilor de austeritate propuse de creditorii internationali (Fondul Monetar International, Banca Centrala Europeana si Comisia Europeana).
Anuntul lui Tsipras a pus capat unor negocieri sterile intre Atena si creditori si a separat taberele si mai mult.
Au urmat acuze de-o parte si de alta – tradare, santaj, propaganda -, Eurogrupul anuntand suspendarea oricaror discutii cu Guvernul Syriza pana la aflarea rezultatului consultarii publice de duminica.
La Bucuresti, parerile sunt impartite: daca presedintele Iohannis crede ca un eventual GREXIT (iesirea Atenei din zona euro) va afecta si Romania:
"In ceea ce priveste Grecia nu trebuie sa ne facem iluzii. Daca criza continua si nu se gaseste o solutie atunci situatia dificila in care va intra Grecia ne va afecta pe toti, Romania, UE si NATO, sigur, in grade diferite",
de la Banca Nationala lucrurile par mai stabile. Guvernatorul Isarescu a punctat ca sistemul bancar romanesc poate face fata unor evolutii internationale nefavorabile.
“Nu exista banci grecesti in Romania. Toate sunt banci romanesti cu capital grecesc. In primele cinci banci ale sectorului bancar local nu e niciuna cu capital grecesc”, a spus Guvernatorul BNR, in context.
Acum, dincolo de opinii, analize si declaratii, toata lumea asteapta rezultatul referendumului de duminica: DA sau NU pentru Europa.
- Urmareste in timp real desfasurarea referendumului din Grecia:
--> Urmareste o transmisiune Live! dintr-o sectie de votare din Grecia:
18:04 Efectele crizei grecesti, in Romania: BCR a suspendat operatiunile de schimb valutar facute prin internet banking.
Potrivit purtatorului de cuvant al bancii, Ionut Stanimir, tranzactiile vor fi facute la cursul de luni, iar in functie de situatia din Grecia ar putea sa apara diferente semnificative intre valoarea de la momentul operatiunii si cea la care va fi facut schimbul.
BCR nu a anuntat clientii de suspendarea serviciului, intreruperea temporara fiind remarcata dupa ce mai multi clienti nu au putut face schimburi valutare online.
"Schimburile valutare iniţiate pe parcursul weekendului au întotdeauna ca dată de executare prima zi lucrătoare, adică luni. Este mai bine şi mai prudent pentru clienţi să aştepte ziua de luni, când vor putea face orice tranzacţie ştiind exact la ce curs se iniţiază tranzacţia şi la ce curs se execută tranzacţia”, a explicat Ionut Stanimir, citat de Digi24.
17:47 In conditiile unei promovari agresive a optiunii OXI (NU) in cadrul referendumului de catre membrii Executivului Syriza, in frunte cu premierul Tsipras, sunt si greci care voteaza NAI (DA) si isi argumenteaza decizia. Asa a decis sa faca Tewfik Cassis, un absolvent al Scolii de Business Harvard, care a zburat tocmai din Statele Unite pentru a vota DA in Atena, astazi.
Argumentul lui Cassis pentru NAI (DA):
“Cred ca referendumul de astazi este o escrocherie
Noi am fost tinta unor afirmatii din partea lui Tsipras si Varoufakis ce se situeaza la limita demagogiei (
Tsipras si Varoufakis sustin ca, in eventualitatea unui NU, ei au un acord pregatit in sertare si ca bancile se vor deschide. Asta e clar fals. Nu exista un asemenea acord (chiar si optiunea DA voteaza pentru un acord care nu e aprobat de Europa). Pentru toate aceste motive (ca si pentru proasta guvernare incepand din Februarie) eu nu ma pot increde in acest guvern astfel incat sa le dau votul pe care ei il cer.
Eu trebuie sa ma incred in propria ratiune, iar creierul meu imi spune ca Grecia va fi mai bine servita in Europa decat ar face-o izolata in afara ei. Pentru asta votez Nai – DA.
De asemenea, sunt constient de faptul ca Nai nu inseamna in mod automat ramanerea in zona euro. De fapt, as suspecta faptul ca avem 50% sanse sa ramanem cu euro, daca votam Nai.
Are nevoie Grecia de o restructurare a datoriei? Absolut. Trebuie temperata politica de austeritate? Absolut. Dar astea nu sunt cai prin care sa atingi aceste scopuri, aceasta e o cale sa polarizezi societatea si sa deformezi o natiune”. (The Telegraph)
17:20 Un eventual GREXIT ar decima bugetul Germaniei. Informatia ar fi fost sustinuta in context privat de seful bancii centrale germane, Jens Weidmann, transmite cotidianul Handelsblatt.
Un raport in acest sens spune ca Berlinul a pregatit deja un fond de urgenta de 14,4 miliarde de euro in lupta impotriva crizei monedei unice. Dar, potrivit lui Weidmann, suma va fi insuficienta in cazul iesirii Greciei din zona euro.
Daca sistemul bancar elen intra in colaps total, atunci eurozona va trebui sa suporte povara unei astfel de situatii: 110 miliarde de euro.
17:10 Prezenta la vot in cadrul referendumului de astazi se situeaza undeva la 35%,potrivit televiziunii grecesti MEGA TV, transmite Digi24. Astfel, mai sunt necesare cinci procente pentru validarea referendumului.
Intre timp, continua sa apara imagini cu cetateni greci la urne (BBC):
17:00 Alexis Tsipras pune propria cariera mai presus de bunastarea tarii sale, a spus liderul partidului pro-european de centru stanga To Potami, Stavros Theodorakis.
“Problema este el, el este cel care trebuie sa plece”, a spus Theodorakis pentru revista germana Focus, citat de agentia ANA.
15:10 Daca Grecia paraseste zona euro, Uniunea Europeana va incasa o lovitura in reputatia sa, considera ministrul german de Externe.
Frank-Walter Steinmeier a adaugat ca un vot pentru NU va face negocierile mai dificile, dar nu va insemna automat iesirea Atenei din UE. Totusi, a avertizat seful diplomatiei germane, exista “forte centrifuge puternice” care erodeaza fundatia Europei unite.
“Am stiut ca oricine impinge Grecia sa iasa din eurozona greseste. Chiar daca suntem capabili sa facem fata financiar si politic unei asemenea situatii, semnalul unui GREXIT catre alte state din afara UE ar fi dezastruos.
China, India si SUA urmaresc cu atentie sa vada daca putem depasi aceasta criza sau esuam. Europa isi va pierde reputatia si credibilitatea in parti de pe glob”, a punctat Steinmeier.
In ce priveste consecintele unui GREXIT, ministrul german de Externe evita speculatiile.
“Dar chiar daca grecii vor da un rasunator NU, luni Atena va fi in continuare membra a UE. Dar un NU va face si mai dificil un compromis in aceasta situatie”, mai arata Steinmeier.
14:15 Atena primeste si mai multa sustinere franceza. Benoit Coeure, membru in board-ul Bancii Centrale Europene (BCE), a spus ca institutia financiara e pregatita sa ia masuri suplimentare in contextul incertitudinii provocare de criza elena.
“In actualele circumstante de mare incertitudine in Europa si pe glob, BCE a clarificat faptul ca vom face mai mult daca e nevoie. Vom gasi instrumentele necesare”, a spus Coeure in cadrul unei conferinte economice organizata in Franta.
“Vointa noastra sa actionam in aceasta chestiune nu trebuie pusa la indoiala”, a mai aratat oficialul BCE.
13:44 Franta ramane probabil ultimul aliat vocal din eurozona al Guvernului Tsipras. Ministrul Economiei Emmanuel Macron a avertizat Europa asupra unui nou “Tratat de la Versailles” in criza elena, daca votul de astazi va indica NU.
La Versailles au fost impuse celebrele masuri de reparatie asupra Germaniei infrante in Primul Razboi Mondial. Cererile au fost percepute drept cauza unei crize economice interbelice care a dus la o hiperinflatie si la ascendenta regimului nazist al lui Adolf Hitler.
De altfel, pe scena politica greceasca exista deja un partid asumat pro-nazist: Zorii Aurii.
In aceste conditii, Macron a facut apel ca Europa sa accepte o responsabilitate colectiva in criza greceasca. (The Telegraph)
13:10 Daca grecii voteaza majoritar NU in cadrul referendumului, atunci Atena trebuie sa introduca o moneda noua, a spus presedintele Parlamentului European in aceasta dimineata. (The Telegraph)
“Din momentul in care cineva introduce o moneda noua, se produce iesirea din zona euro. Asta imi da speranta ca poporul grec va vota DA astazi”, a spus Martin Schulz la o emisiune radio.
12:29 In satul Meyisti, oficialii verifica actele de identitate ale cetatenilor care vin la vot. Meyisti se afla pe insula Kastellorizo, cea mai estica dintre insulele grecesti.
De pe aceasta insula fostul premier George Papandreou a anuntat, in 2010, necesitatea unui pachet de salvare pentru economia elena. (BBC)
12:21 Ministrul Finantelor Yanis Varoufakis a votat. Varoufakis s-a remarcat drept unul dintre cei mai vocali adversari ai masurilor de austeritate propuse de creditorii internationali.
"Democratia e o floare foarte fragila care trebuie ingrijita", a spus Varoufakis, astazi, la sectia de votare (The Telegraph)
"Democracy is a very fragile flower that needs to be preserved" _ Yanis Varoufakis
(Foto: The Telegraph)
Controversatul ministru de Finante elen i-a acuzat sambata pe acestia de “terorism" si de intentia de a-i “umili pe greci”.
"De ce ne-au obligat sa inchidem bancile? Pentru a le insufla oamenilor teama. Si cand este vorba despre a raspandi frica, numim acest fenomen terorism", a sustinut ministrul elen, cu privire la troica FMI-BCE-UE.
12:00 Oxi (NU) sau Nai (DA)? Parerile sunt impartite, fiecare cetatean grec are motivatiile sale de a vota pentru sau impotriva masurilor propuse de creditorii internationali.
Pentru Angeliki Maroulaki, votul NU este esential pentru ca – spune ea – nu mai poate suporta “santajul”. Ea a votat in Keramikos, Atena, in aceasta dimineata, potrivit BBC.
(Foto: BBC)
“Votez NU pentru ca nu mai suport santajul si vreau sa traiesc cu demnitate. Va fi dificil in urmatorii doi ani, dar intr-un final va fi mai bine pentru viitorul copiilor nostri”, a spus ea.
Din Kolonaki, Atena, Maya Korba are un alt punct de vedere.
“Nu sunt de acord (cu referendumul - n.r.) din multe puncte de vedere, dar in definitiv am am ales sa votez DA. Nu stiu sigur ce urmari vor avea ambele raspunsuri si, sa fiu sincera, nu sunt multumita cu niciunul, dar trebuie sa speram”, a spus Korba.
11:47 "Dupa referendum, indiferent de rezultant, trebuie sa reluam discutiile. Prima care stie acest lucru este tocmai Angela Merkel", a spus premierul Italiei Matteo Renzi.
"Cand vezi un pensionar plangand in fata unei bani si oamenii care stau la cozi in fata bancomatelor, iti dai seama ca o tara atat de importanta pentru lume si pentru cultura ca Grecia nu poate sa ajunga asa", a declarat Renzi pentru cotidianul italian Il Messaggerio. (AFP)
Renzi concluzioneaza: "Este evident ca a doua zi trebuie sa reluam discutiile. Prima care stie acest lucru este tocmai Angela Merkel".
"Bineinteles, exista nuante, este imposibil sa salvezi Grecia fara angajamentul guvernului grec: reforma pensiilor, lupta impotriva evaziunii fiscale, noua piata a muncii depinde de el", a mai afirmat liderul de la Roma.
11.21 Consulta pagina oficiala a referendumului de duminica, din Grecia:http://www.referendum2015gov.gr/en/
10.50 Si presedintele grec a votat. Prokopis Pavlopoulos face ape la unitate, transmite Digi 24.
Seful statului grec le-a cerut cetatenilor sa ramana uniti pe “drumul dificil” care ii asteapta, indiferent de rezultatul votului de duminica.
„Astăzi este ziua poporului care este chemat să decidă, având în minte interesul public și interesul național. Repet ce am mai spus și cu alte ocazii. Drumul dificil de după această zi trebuie să-l facem împreună”, a spus Pavlopoulos, după ce a votat în circumscripția sa electorală, aflată într-un cartier din nordul Atenei.
10:29 Premierul grec Alexis Tsipras a votat la referendum, el fiind unul dintre primii politicieni greci care şi-au exprimat opţiunea de vot.
"Voința guvernului poate fi ignorată de mulți. Dar voința poporului nu poate fi ignorată de nimeni", a spus Tsipras, potrivit EFE, după ce a votat în circumscripția sa electorală din cartierul Kipseli, din nordul Atenei.
Seful Executivului de la Atena s-a aratat optimist: "Astăzi este o zi de sărbătoare pentru că democrația este o sărbătoare. Sunt încrezător că mâine vom deschide o cale către toate popoarele Europei", a spus Tsipras, citat de DPA.