Grefierii, înainte de discuția cu Orban: Se poate ajunge la închiderea totală a instanțelor

Redactia | 28.01.2020

Grefierii spun că se poate ajunge la închiderea totală a instanțelor și parchetelor, în cazul în care discuția de marți cu Ludovic Orban despre modificarea pensiilor de serviciu nu va avea rezultate.

Pe aceeași temă

UPDATE - Activitatea este oprită în mai multe instanțe și parchete din țară, marți, în așteptarea votului din Parlament pe legea de abrogare a pensiilor speciale. Protestează față de prevederile acestei legi și grefierii.

Potrivit informațiilor G4Media.ro, este suspendată activitatea în instanțe și parchete în Baia Mare, Brașov, Ploiești, Câmpulung, Bacău, Timișoara, București.

Camera Deputaţilor urmează să dezbată marţi de la ora 14.00, în sesiune extraordinară, proiectul de lege privind abrogarea pensiilor speciale și să dea votul final.

Angajații sunt dispuși să ajungă la un compromis, dacă dialogul cu premierul va fi constructiv.

„Elementul declanșator al protestelor și principalul motiv pentru care ne aflăm astăzi (marți, n.r.) aici reprezintă intenția legislativului de a abroga dispozițiile privind pensia de serviciu de care beneficiază personalul auxiliar. Printre revendicări (...) vom ridica și problemele ce țin de salarizare, pentru că avem probleme de salarizare nerezolvate de mai bine de 10 ani. Profităm de această întâlnire în speranța că vom găsi acel partener de dialog”, a declarat Cătălin Trăistaru, înainte de întâlnirea cu Ludovic Orban.

Președintele Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial a adăugat că, începând de marți, grefierii nu vor efectua niciun fel de activitate specifică funcției, iar în funcție de discuțiile cu premierul Orban și în funcție de votul privind pensiile de serviciu, în Adunarea Generală vor avea loc discuții pentru a decide cu privire la alte forme de protest.

„Se poate ajunge la închiderea totală a instanțelor și a parchetelor - declanșarea grevei. (...) Nu am avut niciun fel de dialog până astăzi. În speranța că dialogul va fi constructiv, există posibilitatea să găsim o cale de rezolvare a lor. Suntem conștienți că nu se pot rezolva mâine. Deși s-ar putea, dacă ar exista intenție din partea dumnealui (Orban, n.r.)”, a mai spus Trăistaru.

În România sunt aproximativ 8.000 de grefieri, iar dintre aceștia, 6.000 protestează.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22