Pe aceeași temă
Salariații sistemului vamal din România s-au solidarizat cu colegii din direcțiile regionale ale finanțelor publice și, începând cu orele 10.00, declanșează o acțiune de protest sub forma „excesului de zel". Mai exact, controlul efectuat la frontieră nu se va mai face selectiv, potrivit analizei de risc, ci vor fi controlate toate mijloacele de transport. Acest lucru va duce la îngreunarea traficului sau chiar blocarea frontierei României, conform Digi24.
Acțiunea se datorează tăierii salariilor începând cu data de 1 ianuarie 2018, ceea ce salariații sistemului vamal spun că este inacceptabil.
Potrivit Sed Lex, la această oră protestează în faţa instituţiilor salariaţii din judeţele Maramureş, Călăraşi, Dâmboviţa, Timiş, Gorj, Buzău, Hunedoara, Arad, Botoşani, Olt, Argeş, Prahova, Satu-Mare, Mehedinţi, Neamţ, Covasna, Alba Iulia, Ialomiţa, Covasna, Iaşi, Sibiu, Mures, Vâlcea, Giurgiu, Dolj, Harghita. De asemenea, există riscul ca protestul să se extindă în toată țara.
Angajații spun că proiectul legii salarizării prevede o scădere salarială între 10-35%.
De asemenea, sindicatele au precizat că au semnalat această chestiune Ministerului de Finanțe și Guvernului și că au propus o altă grilă de salarizare, dar solicitările lor nu au fost luat în calcul.
„Sunt scăderi între 10 si 35%, salarii câștigate într-o bătălie cu regimul Băsescu și am reușit să introducem anumite sporuri și stimulente, iar acum vine o nouă lege a salarizării care ar duce la diminuări. N-o să acceptăm. Colegii noștri, fără a mai ține cont de negocierile cu Ministerul Muncii, Ministerul Finanțelor, și-au luat soarta în mâini și au zis: nu prea mai suntem de acord să-și bată joc de noi. Am propus altă grila, o altă abordare cu privire la sistemul fiscal. Au rămas inerți la propuneri și am rămas în blocaj. Nu neapărat justificare sau nu. Tratamentul e de a tăia salarii, nu de a crește, iar aceste tip propagandistic nu e sustenabil. Atâta timp cât faci declarații că aduci consultanți fiscali, pe care îi angajezi pe nu știu ce criterii, cu salarii duble și acum declari că nu ai bani pentru noi, iarăși e o neclaritare în declarații. Noi suntem 22.000, iar ei dacă ei vor să angajeze 35.000, vă dați seama care e diferența”, a declarat Vasile Marica, liderul Sindicatului Sed Lex.
„Salariații Ministerului Finanțelor Publice și unităților subordonate nu beneficiază de sporuri, bonusuri sau alte venituri suplimentare, fiind incompatibili cu orice altă funcție care poate aduce venituri suplimentare. Guvernul României decât să plătească 35.000 de consultanți fiscali nou angajați, cu salarii de 10.000 lei, dublu față de un salariat al sistemului Ministerului Finanțelor Publice, mai bine ar plăti decent cei 25.000 de salariați responsabili cu colectarea veniturilor statului, fiind o investiție mai realistă, corectă și cu efecte în timp, care ar duce la atragerea și păstrarea personalului bine pregătit, care să poată face față noilor cerințe în implementarea politicii fiscale”, se arată într-un comunicat al sindicatului.
La protest participă angajați din toată țara. Salariații cer Ministerului de Finanțe și Guvernului să revizuiască grilele de salarizare din proiectul de lege, astfel încât „să fie reflectată complexitatea și importanța activității Ministerului Finanțelor Publice și unităților subordonate (ANAF, direcții generale regionale ale finanțelor publice, etc)”, a transmis Alianța Sed Lex.
Protestatarii avertizează că greva are o perioadă nedeterminată de timp, ceea ce ar putea duce la „blocarea activității de colectare și a activităților de relații cu publicul”.
În București, 650 de angajați protestează, luni dimineață, în fața Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice față de proiectul de lege al salarizării.
„Protestul a fost declanșat din cauza faptului că noul proiect al legii salarizării duce la tăieri de salarii și diminuarea veniturilor salariaților din DGRFP București. Sindicatul DGRFP București a încercat să prevină o astfel de manifestare, aducând în nenumărate rânduri la cunoștința conducerii MFP și ANAF starea de nemulțumire din rândul salariaților”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Finanțe București.