GREVĂ GENERALĂ ÎN SĂNĂTATE. Medicii îi cer DEMISIA LUI EUGEN NICOLĂESCU

F.m. | 14.11.2013

Pe aceeași temă

Angajaţii din sistemul sanitar vor intra din 28 noiembrie în grevă generală pe termen nelimitat, a anunţat, joi, vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, precizând că aceştia vor cere şi demisia ministrului Sănătăţii, pentru că nu s-a rezolvat niciuna dintre solicitările transmise. Potrivit lui Marius Sepi, protestele sunt susţinute şi de către organizaţiile profesionale ale medicilor.

 

El a precizat că angajaţii din sistemul sanitar sunt deschişi la orice negociere care ar duce la rezolvarea problemelor ridicate de aceştia.

 

Angajaţii din sistemul sanitar cer alocarea a minimum 6% din PIB pentru sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.

Federaţia Sindicatelor Medicilor "Dr. Ioan Cantacuzino" a recomandat tuturor doctorilor din sistemul public să-şi dea acordul pentru participarea la greva de avertisment şi la greva generală organizate în luna noiembrie de Federaţia Sanitas.

"Având în vedere că guvernanţii au răspuns la demersurile noastre prin tăcere, că guvernanţii nu îşi asumă, public, responsabilitatea pentru subfinanţarea sistemului sanitar, că guvernanţii consideră că s-au achitat cu brio de rezolvarea revendicărilor profesioniştilor din sistemul sanitar, că prin politicile lor financiare, aceiaşi guvernanţi creează premisele unei subminări a sănătăţii publice, la care noi, medicii, nu dorim să fim complici, nu ne rămâne decât o soluţie: greva", a spus dr. Florin Chirculescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Medicilor "Dr. Ioan Cantacuzino".

În 2 noiembrie, peste 4.000 de angajaţi din sistemul sanitar au protestat în Capitală.

Sursa: MEDIAFAX

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22