Grigore CRACIUNESCU, deputat PNL, a fost CONDAMNAT la doi ani şi şase luni de INCHISOARE cu suspendare

P.c. | 17.06.2014

Pe aceeași temă

Deputatul PNL Grigore Crăciunescu a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, de catre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). El a fost condamnat pentru că, în perioada în care a fost primar al municipiului Paşcani, a încheiat nouă acte cu firme al căror reprezentant era fiul său, unul vizând concesionarea unui teren la un preţ subevaluat, relateaza Evenimentul Zilei.

 

Decizia de condamnare a lui Grigore Crăciunescu a fost luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care a dispus şi interzicerea unor drepturi, printre care dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de primar ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru savârşirea infracţiunii, pe o durată de 10 ani.

 

Decizia instanţei supreme nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel la Completul de cinci judecători de la ICCJ.

 

Grigore Crăciunescu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţi, în octombrie 2013. Potrivit rechizitoriului anchetatorilor, Grigore Crăciunescu, în calitate de primar al municipiului Paşcani, a perfectat nouă acte juridice cu societăţi comerciale al căror reprezentant legal era fiul său, "realizându-se, astfel, un folos material pentru acesta, la diferite intervale de timp". Grigore Crăciunescu a activat într-una dintre aceste firme până la momentul dobândirii calităţii de primar.
 

Grigore Crăciunescu a fost primar al municipiului Paşcani în perioada 2008-2012. Crăciunescu a candidat în iunie 2012 pe listele PNL pentru un nou mandat de primar la Paşcani, fiind învins de un reprezentant PSD.

Fostul primar al municipiului Paşcani a obţinut un mandat de deputat în decembrie 2012, el candidând din partea USL într-un colegiu din municipiul Iaşi.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22