Pe aceeași temă
“ PSD ajunge la mina presedintelui Iohannis”, a atras atentia Grindeanu, care si-a indemnat colegii sa voteze impotriva motiunii. “Ce credeți că se va întâmpla dacă nu votați? Credeți că va da 50 afară din partid?”, a intrebat premierul.
Fragmente din discursul lui Sorin Grindeanu
„În ianuarie 2017, dl. Dragnea m-a rugat să accept funcția de premier. Și știți câțiva colegi care a fost răspunsul meu: NU. Câștigasem, pentru prima dată, CJ Timiș, iar familia mea stă în Timișoara. Ați insistat că ar fi bine să accept pentru stabilitatea României, pentru PSD, că sunt bănățean, muncitor. Și am spus: DA. Am mai spus „da”, pentru că Dragnea a spus că este prietenul meu, că mă va susține, că vom avea un Guvern competent. Și am acceptat miniștrii pe care mi i-a propus Liviu Dragnea. Apoi, la șase luni, aflu că Guvernul nu-și prea face treaba, că miniștrii au performanțe și nu prea. Totul se baza pe o analiză pe care n-a văzut-o nimeni la partid și despre care colegii spun că n-a trecut prin nicio structură PSD. La finalul lunii mai, Liviu Dragnea mulțumea guvernului. Apoi a susținut că trebuie să facem analiză și apoi remaniere. O parte dintre miniștri au spus că simt o presiune și că nu mai știu ce să facă. INS ne spunea că economia merge foarte bine, că avem cea mai bună creștere economică din UE, că avem peste 100.000 de noi locuri de muncă. În acest timp, auzeam că Guvernul trebuie remaniat. Vă spun că nu înțeleg de ce sunt astăzi aici. Nu înteleg de ce atâtat scandal în interiorul PSD, când lucrurile mergeau atât de bine. Îmi dau seama că o parte mare dintre dvs. nu prea înțelege. După șase luni, facem moțiune, fără să o ceară opoziția, ca apoi să ajungem iarăși la mâna președintelui Iohannis. Liviu Dragnea depune o moțiune împotriva propriului Guvern și nu înțeleg de ce”.
„Liviu Dragnea s-a dus la Iohannis, în 2015, cu un premier PSD și ați văzut ce s-a întâmplat, am avut o guvernare tehnocrată. În decembrie 2016, voia să fie el premier. Așa că a propus-o pe Sevil Shhaideh, fără să consulte partidul. Și președintele a spus iarăși nu. Cine garantază că dacă moțiunea trece, Klaus Iohannis va numi premier PSD? Atrag atenția asupra unui risc major: ne putem întoarce în trecut.”
„Doamnelor și domnilor parlamentari, mi-aș fi dorit ca astăzi să vorbim de cu totul și cu totul alte lucruri - politici publice, proiecte, nu să ne certăm în interiorul partidului. Nu mi-am dorit sub nicio formă acest lucru. Ca premier al acestei țări, îmi cer scuze pentru asta. Avem nevoie de stabilitate și de predictibilitate. Nu există formulă magică pentru a genera încredere mediului de afaceri decât stabilitatea politică”, a mai spus Sorin Grindeanu.
„Furtunile vin și trec, la fel ca oamenii care le provoacă. Vreau să îi felicit pe colegii mei din PSD, mai ales pe cei din Ardeal, care au avut curajul să spună clar ce s-a întâmplat în ultimele zile și că nu trebuiau să procedeze așa.Vreau să știți că pe mine, ca român, ca pesedist de 21 de ani, acest lucru mă deranează foarte tare. În loc să îmi fac treaba cu miniștrii, trebuie să dau explicații aici. Vă spun că PSD nu se va rupe, iar Sorin Grindeanu va rămâne în partid. Fiecare bilă pe care o introduceți în urnă îl va face pe Klaus Iohannis să preia puterea. Ce credeți că se va întâmpla dacă nu votați? Credeți că va da 50 afară din partid? Nu cred că ajută România în niciun fel să facem 233 de concesii, pe care este posibil să le plătim noi, ca români”.