Pe aceeași temă
Întrebat dacă i s-a cerut vreo garanție referitoare la sistemul judiciar și la modificările care urmează să se facă în acest domeniu în țară, premierul Grindeanu a replicat: "Adică, dacă am vreun 'To Do List?' Nu!" - transmite Agerpres.
Totodată, premierul Grindeanu a reiterat faptul că își dorește să nu mai existe Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) pentru România.
"Ne dorim clarificarea anumitor termeni, astfel încât să putem să atingem și să realizăm toate recomandările date de către Comisia Europeană și viteza — cum spunea domnul prim-vicepreședinte Timmermans — să fie cea potrivită, astfel încât să înlăturăm MCV-ul. Dar pentru asta, în perioada imediat următoare, echipele de specialiști — și acesta a fost și agreement-ul dintre noi aseară — vor transmite aceste lucruri către Comisia Europeană, pentru a ne fi cât se poate de clar parcursul pe care trebuie să-l avem", a spus Grindeanu într-o conferință de presă la Bruxelles.
Șefului Executivului din România a mai afirmat că președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a transmis vineri că își dorește ca MCV-ul pentru România să fie înlăturat înainte de finalul mandatului său la conducerea CE.
"Dacă privim (...) recomandările de acum 10 ani și recomandările să spunem din ultimul raport, nu sunt chiar aceleași, au evoluat în timp. Și România a evoluat și a făcut pași extrem de importanți din acest punct de vedere. (...) Lucrurile acestea le-am spus și în Parlament la moțiunea de cenzură, astfel încât tot ceea ce înseamnă reglementări pe MCV, tot ceea ce înseamnă legi legate de sistemul juridic din România, de schimbarea Codului penal sau a Codului de procedură penală, sigur, date de decizii ale Curții Constituționale, lucrurile acestea se vor întâmpla în Parlament", a mai spus Grindeanu.
Sorin Grindeanu a efectuat, joi și vineri, o vizită la Bruxelles, prilej cu care șeful Executivului român a avut întrevederi cu înalți oficiali ai Comisiei Europene și ai Consiliului European.
Joi, premierul Grindeanu s-a întâlnit cu Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, iar vineri șeful Executivului a avut întrevederi cu Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, cu Donald Tusk, președintele Consiliului European, și cu Jyrki Katainen, vicepreședinte al Comisiei Europene responsabil cu ocuparea forței de muncă, creșterea economică, investiții și competitivitate.