Grindeanu: termen până marți dat șefului ANAF pentru un raport pe tema încasărilor slabe

Dora Vulcan | 03.03.2017

Premierul Sorin Grindeanu s-a întâlnit, vineri dimineaţă, cu ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, şi cu preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan Nicolae-Stan, la Palatul Victoria pentru a discuta despre situația încasărilor la buget sub prognoză.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

 

Cu toate acestea, Grindeanu a declarat la finalul întâlnirii că veniturile bugetare sub prognoză, înregistrate în prima lună a anului, nu afectează Executivul și că nu se va abate de la programul de guvernare al PSD. De asemenea, el a vorbit despre reforma ANAF ca soluție la gradul de colectare mai mare.

 

 

 

„În niciun caz să ne abatem de la ce ne-am propus și nici nu afectează. Au rămas în continuare sectoare care pot fi accesate mai bine și vor fi accesate. Măsurile pe care noi le-am luat vor avea efecte secundare. (...) Pe mine mă interesează, chiar dacă februarie a fost pe plus față de ce înseamnă 2016, ne interesează chestiunea de structură și anume reforma ANAF, prioritățile pe care le are ANAF și cadrul legal pe care îl va promova Ministerul Finanțelor Publice în acest domeniu, astfel încât tot ceea ce am promis să poată să aibă susținere și are susținere financiară”, a declarat Sorin Grindeanu, întrebat dacă este afectat de veniturile bugetare sub prognoză din luna ianuarie.

 

 

 

El a precizat că în discuția pe care a avut-o cu ministrul Finanțelor și cu președintele ANAF s-a interesat de reforma Agenției Naționale de Administrare Fiscală astfel încât gradul de colectare să fie cel pe care Guvernul și l-a propus pentru 2017.

 

 

 

N-am de ce să fiu pesimist nici eu, nici colegii mei. Sunt anumite lucruri care au venit urmare a măsurilor de anul trecut și care s-au răsfrânt într-o anumită măsură pe ianuarie. În februarie, lucrurile au început să vină normal, ceea ce înseamnă încasări mai mari decât anul trecut, dar problema de fond e dată de reforma ANAF, de ceea ce înseamnă priorități ale ANAF în perioada următoare”, a spus Grindeanu, citat de Agerpres.

 

 

Premierul a anunțat că în cursul săptămânii viitoare, până marți, președintele ANAF o să îi transmită prioritățile pe termen scurt ale acestei instituții.

 

 

O să vă dau un exemplu vizavi de fiscalitatea în două domenii anul trecut și care s-au răsfrânt și la începutul acestui an. Lucrurile au scăzut drastic ca încasări, ca plăți de impozite până la urmă, în două domenii sensibile, mai ales spre sfârșitul anului: tutun și zona de prelucrare a lemnului”, a adăugat Grindeanu.

 

 

Acesta a afirmat că în discuția cu șeful ANAF s-a abordat și tema resursei umane.

 

 

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a colectat 32 miliarde lei la buget în primele două luni din acest an, cu 0,9% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă din 2016. Preşedintele instituţiei a covocat o şedinţă pentru luni cu şefii de direcţii din ANAF, pentru un plan urgent de acţiune în scopul creşterii încasărilor.

 

 

Premierul Sorin Grindeanu s-a întâlnit, vineri dimineaţă, cu ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, şi cu preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan Nicolae-Stan, la Palatul Victoria. Discuţia a avut legătură cu scrisoarea de la Comisia Europeană trimisă Guvernului în care se cer măsuri pentru reducerea deficitului, estimat la 3,6%, dar şi despre încasările la buget. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22