Pe aceeași temă
UPDATE: Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul GFR, a declarat că va participa la o nouă încercare de privatizare a CFR Marfă dacă procesul va fi reluat, după ce transferul pachetului majoritar de acţiuni a eşuat pentru că nu au fost îndeplinite toate condiţiile solicitate, transmite Mediafax.
"Voi participa de o sută de ori dacă CFR Marfă va fi scoasă la privatizare de o sută de ori", a declarat Stoica.
--------------------------------
Comisia de privatizare a comunicat Grup Feroviar Roman ca privatizarea nu poate fi incheiata pentru ca unele banci creditoare ale CFR Marfa nu si-au dat acordul pentru schimbarea actionariatului, iar Consiliul Concurentei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunta asupra tranzactiei, anunta GFR.
Comisia de privatizare a CFR Marfa, in calitate de vanzator, a convocat luni echipa Grup Feroviar Roman (GFR) la sediul Ministerului Transporturilor pentru a comunica faptul ca nu poate sa invite castigatorul licitatiei, GFR, la finalizarea privatizarii intrucat nu au fost indeplinite doua conditii de care depindea aceasta procedura, se arata intr-un comunicat transmis de GFR, citat de Mediafax.
Cum nu s-a ajuns la momentul finalizarii, contractul se desfiinteaza de drept la finalul zilei, iar cumparatorul, GFR, nu are baza legala sa achite diferenta de pret, mentioneaza GFR.
"Am fost astazi chemati la Ministerul Transporturilor pentru a fi informati de catre Comisia de Privatizare ca nu putem fi invitati sa platim restul de bani pentru pachetul de 51% din CFR Marfa, pentru ca nu au fost indeplinite conditiile suspensive ale contractului de privatizare. Unele banci creditoare ale CFR Marfa nu si-au dat acordul pentru schimbarea structurii actionariatului, iar Consiliul Concurentei nu avea timpul necesar pentru a-si da avizul. In aceste conditii, am fost convocati sa luam la cunostinta imposibilitatea finalizarii privatizarii. Daca ministerul va fi de acord sa renunte la clauza de confidentialitate, veti vedea ca exista o ordine clar stabilita a pasilor care trebuie facuti pana sa se poata ajunge la plata pretului. Plata pe care trebuia sa o faca GFR era doar ultimul dintre acesti pasi", a declarat in comunicat Gruia Stoica, proprietarul GFR.
In plus fata de conditiile suspensive, nici structura capitalului social nu a fost definitivata, respectiv numarul de actiuni corespunzator cotei de 51% care urmeaza sa se transfere. In acest sens, nu a fost efectuata diminuarea capitalului social cu valoarea activelor care urmeaza sa se transfere de la CFR Marfa catre alte societati detinute de stat", potrivit GFR.
"Nu este treaba mea sa emit judecati despre cine este de vina, dar pot sa va spun cat de dezamagit sunt de modul in care s-au desfasurat lucrurile. Imi pare rau nu doar pentru impactul asupra Grup Feroviar Roman si a mea, ci si pentru cei 11.000 de angajati ai CFR Marfa, pentru ca nu avem acum o privatizare de succes cu o companie romaneasca si pentru cum se va vedea asta in afara tarii", a mai afirmat Gruia Stoica.
Grup Feroviar Roman considera ca membrii comisiei de privatizare nu au facut toate diligentele si nu au depus toate eforturile pentru identificarea solutiilor din timp, in vederea definitivarii cu succes a privatizarii.
UPDATE 1: Gruia Stoica, luni seara, la iesirea din sediul Ministerului Transporturilor:
"Astazi am fost invitati sa ne informeze ca nu putem sa facem plata, pentru ca nu s-au indeplinit conditiile suspensive de catre vanzator"
Intrebat daca va cere despagubiri: "Asta am concluzionat in 20 de minute, ca nu s-au indeplinit conditiile suspensive, si stam de sase ore si jumatate ca sa ne convinga sa dam declaratie ca nu ne putem indrepta asupra comisiei de privatizare".
UPDATE 2: Gruia Stoica, ulterior, intr-o interventie telefonica la postul B1 TV:
- (Daca toate condiitiile erau indeplinite, dvs aveati banii?) Joia trecuta am primit o adresa, mandat din partea investitorilor, partenerii nostri din SUA, in care erau de acord sa facem aceasta plata in conditiile in care se indeplineau conditiile suspensive
- (Puteti dovedi acest lucru cu o scrisoare de la creditorii dvs?) O sa cer acordul lor si se poate face acest lucru
- Eu nu inteleg o chestie, de ce trebuie numai eu sa indeplinesc conditiile? Ai 10 milioane, n-ai 10 milioane, ai 20 mil, n-ai 20 mil… Ce trebuie sa faca o firma romaneasca ca sa demonstreze ca este serioasa? (…) trebuie sa-si indeplineasca fiecare obligatiile pe care si le-au asumat prin contract, eu mi le-am asumat
- Nu stiu daca ma pot considera parte vatamata, dar in conditiile in care esti invitat pentru a ti se aduce la cunostita ca nu poti sa faci plata pentru ca nu s-au indeplinit conditiile suspensive… e jenant
- Eu niciodata nu am spus statul roman, Guvernul roman, Ministerul Transporturilor, eu intotdeauna am accentuat pe vanzator. Este un vanzator ca oricare vanzator si l-am tratat ca atare. Deci vanzatorul nu si-a indeplinit clauzele suspensive. Iar dvs le stiti din Hotararea de Guvern: una din clauze este conversia datoriilor in actiuni, a doua este acordul bancilor pentru a se schimba actionariatul societatii CFR Marfa, iar a treia clauza suspensiva, dar independenta de vanzator, este aprobarea Consiliului Concurentei.
- Nu, astazi n-am semnat niciun document, pentru ca au fost facute anumite presiuni ca sa semnam un document in care noi sa-i disculpam oarecum pe cei din Comisia de privatizare. Si nu am fost de acord sa fac acest lucru, pentru ca nu vreau sa dau curs comentariilor care au fost de opt luni de zile, iar noi de trei zile incercam sa spunem ca nu este real ce s-a vorbit de opt luni de zile - ca a fost oarecum un aranjament. Nu, n-a fost niciun aranjament, participam la licitatii in modul cel mai serios, asa cum am participat in Croatia si am fost dati castigatori, asa cum am participat in Ungaria si am pierdut in fata austriecilor de la Rail Cargo, desi in Croatia i-am batut si pe cehi si pe austriecii de la Rail Cargo, si participam in continuare in Grecia la privatizare.
- (Se va ajunge la proces pentru cele 30 de milioane?) In acest moment nu stiu ce sa va spun vizavi de acest aspect, daca se va ajunge la proces. Conform contractului, banii trebuie returnati.
______
Surse apropiate discutiilor au declarat anterior ca procesul de privatizare a CFR Marfa a esuat deoarece comisia de privatizare si Grup Feroviar Roman (GFR) nu au ajuns la un rezultat pentru incheierea transferului de actiuni in proprietate privata.
Comisia de privatizare a aratat ca tranzactia nu poate fi incheiata pentru ca nu au fost indeplinite conditiile suspensive din hotararea de Guvern privind transferul de actiuni, au mentionat sursele.
Potrivit hotararii de Guvern privind privatizarea CFR Marfa, termenul pentru finalizarea procesului expira luni, nefiind prelungit de catre Guvern.
Grup Feroviar Roman (GFR) a cerut duminica Ministerului Transporturilor sa faca public contractul pentru vanzarea pachetului majoritar de actiuni la CFR Marfa, solicitand totodata implicarea directa a ministrului de resort, Ramona Manescu, in vederea evitarii unui esec al privatizarii.
Ulterior, Ramona Manescu a cerut secretarului de stat Cristian Ghibu, presedintele comisiei de privatizare a CFR Marfa, si consultantilor Deloitte si Musat si Asociatii sa transmita luni un punct de vedere privind evolutia, momentul si pasii urmatori in aceasta privatizare.
Anexa actului normativ prevede ca transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de 51% din actiuni se realizeaza la data indeplinirii cumulative a cinci conditii: emiterea unei decizii din partea autoritatilor de concurenta; finalizarea de catre vanzator a conversiei creantelor detinute de stat asupra companiei la data semnarii contractului si definitivarea structurii capitalului social al societatii in urma operatiunii; obtinerea de catre vanzator de la finantatorii interni si externi ai societatii a unui acord cu privire la modificarea structurii actionariatului societatii, ca efect al incheierii contractului; creditarea contului vanzatorului cu toate sumele datorate de cumparator si semnarea declaratiei privind transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de actiuni in registrul actionarilor si de actiuni al societatii.
Consiliul Concurentei nu poate da avizul pana luni, termen limita pentru finalizarea privatizarii CFR Marfa, si va incepe analiza doar dupa ce va primi de la GFR informatii care lipsesc din notificarea depusa in urma cu doua saptamani.
"Noi am primit o solicitare de aprobare a tranzactiei, o notificare, din partea cumparatorului. Solicitarea nu este completa, nu contine elemente importante legate de definirea pietelor, si noi avem nevoie, alaturi de Comisia Europeana, de aceste date pentru a putea face analiza pe fond. Ca atare, noi le-am solicitat sa completeze informatiile depuse. Aveau la dispozitie 20 de zile pentru asta, au trecut deja zece, deci mai au un maxim de zece zile pentru a veni cu informatiile respective. Cu cat vin cu ele mai repede, cu atat noi putem sa demaram analiza noastra", a declarat joi presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu.
Finalizarea vanzarii-cumpararii pachetului de actiuni, constand in plata pretului de cumparare si in transferul titlului de proprietate, va avea loc sub conditia semnarii unui contract de escrow unde cumparatorul sa depoziteze o suma reprezentand 10% din valoarea tranzactiei, precum si a realizarii conditiilor suspensive prevazute anterior.
Pana in prezent, GFR a platit o garantie de 10 milioane de euro si un avans de 20 milioane de euro, reprezentand 10% din valoarea tranzactiei.
In luna iunie, GFR a fost declarat castigator in procesul de privatizare a CFR Marfa, oferind un pret de 202 milioane euro pentru 51% din actiuni.
Cititi si:
Sursa: hotnews.ro.