Grupul independenţilor din Camera Deputaţilor va fi în OPOZIȚIE faţă de Guvernul USL

Fara Autor | 22.06.2013

Pe aceeași temă

Deputatul independent Ion Şcheau a declarat, vineri, la Iaşi, că grupul independenţilor din Camera Deputaţilor, care numără zece parlamentari, se va situa în opoziţie faţă de Guvernul USL, precizând că există discuţii şi cu alţi aleşi pentru a se alătura acestui grup.

 

 

Nouă din cei zece parlamentari independenţi din Camera Deputaţilor s-au reunit, vineri, la Iaşi, pentru a discuta priorităţile pentru sesiunea parlamentară următoare, aceştia organizând şi o conferinţă comună de presă la cabinetul deputatului independent de Iaşi Viorel Blăjuţ.

Deputatul Ion Șcheau, liderul grupului independenţilor din Camera Deputaţilor, a spus că nu este vorba despre un "grup balama" care să susţină Guvernul USL, adăugând că deputaţii independenţi vor veni cu iniţiative proprii.

 "Suntem în opoziţie, nu suntem un grup parlamentar balama. Puterea are foarte mulţi parlamentari care nu-şi fac treaba, în timp ce opoziţia e firavă şi nu reuşeşte să facă mare lucru", a spus deputatul Ion Şcheau.

 

Întrebat dacă există discuţii şi cu alţi deputaţi pentru a trece la grupul independenţilor, Şcheau a răspuns: "Purtăm astfel de discuţii şi sperăm să cooptăm noi aleşi în acest grup".

La rândul său, deputatul de Iaşi Viorel Blăjuţ a precizat că grupul independenţilor nu va face compromisuri cu puterea pentru a-şi promova propriile iniţiative şi că deputaţii din acest grup nu-şi vor vinde votul.

 "Vom avea propunerile noastre. Ştim că n-o să ne fie uşor, dar vom încerca să sensibilizăm societatea civilă asupra proiectelor noastre. Vom pune presiune şi dacă va fi nevoie vom veni şi cu pancarte în plenul Camerei Deputaţilor", a afirmat Viorel Blăjuţ.

La conferinţa de presă de la Iaşi au fost prezenţi deputaţii Ion Şcheau, Viorel Blăjuţ, Alin Constantin Bucur, Cristinel Marian, Aurelian Mihai, Iacob Pușcaș, Mihai Tararache, Răzvan Tănase şi Remus Cernea. Cu excepţia lui Remus Cernea, ales pe listele USL, toţi ceilalţi parlamentari au demisionat din PPDD.

Deputatul ieşean Viorel Blăjuţ a afirmat că astfel de întâlniri ale parlamentarilor independenţi se vor desfăşura periodic, următoarea reuniune fiind programată în judeţul Teleorman, la finalul acestei luni.

Sursa: MEDIAFAX

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22